Comunicat de presă
Conducerea Organizației Județene a Partidului Socialist Român, luând la cunoștință de punerea în dezbatere a STRATEGIEI DE DEZVOLTARE ECONOMICO-SOCIALĂ A JUDEȚULUI VÂLCEA 2015-2022 și analizând acest important document în cadrul Plenarei Comitetului Județean este pusă, încă odată, în situația să constate că activitatea Consiului Județean este lipsită de coerență și, neavând niciun obiectiv de îndeplinit, se desfășoară la întâmplare.
În susținerea celor afirmate mai sus, menționăm faptul că ne aflăm în a doua parte a anului 2015, moment în care proiectul STRATEGIEI DE DEZVOLTARE ECONOMICO-SOCIALĂ A JUDEȚULUI Vâlcea 2015-2022 este doar supus dezbaterii publice. Ca urmare, ne întrebăm cu toții, care este strategia care stă la baza activității Consiliului Județean din acest an? Ce obiective și-au propus conducătorii județului să realizeze în acest an?
Apreciem că în primele 186 de pagini găsim o serie de informații date statistice utile oricărui vâcean. Totuși, citind următoarele aproape 70 de pagini referitoare la viziuni, obiective, priorități, măsuri și planul de acțiune, suntem obligați să constatăm că proiectul supus dezbaterii:
1. Se întinde pe supafața a 252 de pagini, format A4, și este plin numai de generalități, un copy-paste care poate fi folosit oriunde în Europa și în lume, fără nici o finalitate;
2. Nu prezintă nici un obiectiv concret care ar urma să fie înfăptuit în următorii 7 (șapte) ani;
3. Nu are nici o viziune, nici un obiectiv, nici o prioritate și nici o măsură legată de dezvoltarea industrială a județului Vâlcea. Dacă elimini total preocuparea ta privind dezvoltarea industrială, atunci ce fel de dezvoltare economică și socială îți poți propune?
4. Conține măsuri care nu intră în responsabilitatea Consiliului Județean. În susținerea acestei afirmații putem lua, ca exemplu, „reabilitarea liniei de cale ferată degradată și modernizarea acesteia (ex. Râmnicu Vâlcea – Vâlcele), înființarea de noi stații de cale ferată” (măsura 3.1.3 – Dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii feroviare). De când se ocupă Consiliul Județean de calea ferată Râmnicu Vâlcea-Vâlcele? Autorul proiectului este într-adevăr străin de județul nostru, dar ar fi trebuit să știe că această cale ferată nu este degradată, ea nu mai există. În plus, reabilitarea sau modernizarea ei intră în sfera atribuțiilor guvernamentale și nu a Consiliului Județean. Este numai un exemplu.
5. Vorbește foarte mult despre turism. Nici după un sfert de veac nu s-a înțeles că dacă vrei să ai turism dezvoltat ai nevoie de turiști și ca să ai turiști ai nevoie de o industrie și o agricultură dezvoltată care să asigure locuri de muncă și, implicit, veniturile necesare pentru ca aceștia să le poată cheltui în unitățile turistice?
Important de sesizat este faptul că STRATEGIA DE DEZVOLTARE ECONOMICO-SOCIALĂ A JUDEȚULUI VÂLCEA 2015-2022 a fost elaborată de PFA Jurge Liana Claudia, o persoană care nu are nimic comun, nici la propriu, nici la figurat, cu județul Vâlcea. Dacă actele de o asemenea importanță sunt făcute de niște necunoscuți din lumea largă, atunci, automat, ne punem întrebarea de ce mai avem nevoie de specialiști în consiliul județean?
Având în vedere că este foarte greu să găsești ceva ce poți reține ca obiectiv strategic în acest proiect, observațiile pot căpăta un caracter interminabil.
În plus, știind că acest mod de elaborare a strategiei de dezvoltare economico-socială a județului este impus de Guvern, cerem consilierilor și conducătorilor Consiliului Județean să nu se mai supună orbește unor acte normative care au un profund carater amatoristic și, în final, antiromânesc, acte normative care au menirea să ne țină de vorbă, să ne blocheze orice inițiativă și să ne cheltuie banii.
Partidul Socialist Român vă cere, stimați consilieri județeni și conducători ai Consiliului Județean Vâlcea, să reacționați, adică să luați atitudine chiar și față de prevederile unor acte normative elaborate de Guvern atunci când ele sunt contrare bunului mers al activităților noastre, să vă implicați și să acționați pentru rezolvarea problemelor legate de dezvoltarea economică și socială a județului Vâlcea. Vă cerem să terminați cu politicianismul acesta ieftin și cu lupta asta oarbă pe care o duceți pentru ocuparea unor funții vremelnice de conducere.
Membrii și simpatizanții Partidului Socialist Român (PSR), conștienți fiind de complexitatea, dificultatea și importanța deosebită pe care o presupune elaborarea unui asemenea act normativ, consideră că elaborarea STRATEGIEI DE DEZVOLTARE ECONOMICO-SOCIALĂ A JUDEȚULUI VÂLCEA 2015-2022 ar fi trebuit făcută de un colectiv format din specialiști ai Consiliului Județea și ai altor unități și instituții din județ. Avem asemenea specialiști care, cu siguranță, fiind și mult mai ancorați în realitățile județului nostru, ar fi reușit să elaboreze o strategie cu obiective concrete pe care să le înfăptuim în următorii ani, o strategie mult mai pământeană.
Dr. ec. Constantin ROTARU
Președinte al Partidului Socialist Român
Web Design by DowMedia
D-AIA AM FOST NOI - INTOTDEAUNA - "PE CELE MAI INALTE CULMI ALE STIINTEI SI PROGRESULUI" : DOAR ROMANIA A FOST SI A RAMAS O TARA DE "DOCTORI" !!!
ORICUM, DE APRECIAT CA TOV. ROTARU, INCA, NU SE AUTOINTITULEAZA "academician doctor inginer", PRECUM CEALALTA FOSILA INTR-ALE COMUNISMULUI, SAVANTA CU 5 (CINCI) CLASE SCOLARE .............................