• „Ziarul de Vâlcea” a avut dreptate!
Patronul Romprest, cel care vrea să pună mâna pe salubritatea din Râmnic, a dat țepe la bugetul de stat
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) acuza Romprest - companie de salubritate patronata de omul de afaceri Florian Walter - ca a produs un prejucidiu de 4,5 milioane de euro la buget prin tranzactii fictive. Fiscul sustine intr-un comunicat ca tranzactiile au fost dezvaluite in urma unor controale ale Directiei antifrauda fiscala in august - decembrie 2014 la Romprest si mai multe firme. Fiscul ii acuza pe administratorii Romprest ca au fost "lideri ai grupării infracţionale" compuse din mai multe firme create special pentru realizarea de achiziţii intracomunitare nedeclarate de clorura de calciu (o substanta folosita in procesele tehnologice ale companiilor de salubritate). Reamintim ca DIICOT a facut miercuri mai multe perchezitii in acest dosar, iar Florian Walter a fost dat in consemn la frontiera.
Ziarul de Vâlcea a atras atenţia în legătură cu manevrele societăţii Romprest la Râmnicu Vâlcea prin care se încearcă preluarea serviciului public de salubritate de la Primăria Râmnicului. Publicaţia noastră deţinea informaţii că de această afacere cu iz nu tocmai legal nu este străin semiprimarul Ion Gigi Matei. Asupra Ziarului de Vâlcea atât Gigi Matei cât şi societatea Romprest a exercitat presiuni pentru ca dezvăluirile despre Afacerea „Gunoiul” să fie stopate.
Solicităm încă o dată pe această cale DNA-ului să verifice legalitatea licitaţiei de salubrizare de la Râmnicu Vâlcea!
Comunicatul ANAF:
COMPANIA ROMPREST SERVICE SA a făcut obiectul verificărilor derulate de către Direcția generală antifraudă fiscală, în perioada 20.08-11.12.2014, concretizate în 16 acțiuni de verificare ce au avut ca obiectiv modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei fiscale şi contabile de către societate raportat la relațiile comerciale desfăşurate cu societăţile LA TEAM LINE SOLUTIONS SRL, ROMCONCORD TEHNIC SERVICE SRL si EURO GRUP SRL in anii 2012 – 2014, respectiv lanțurile comerciale TANASESCU FARM SRL- CORESIO EUROINVEST SRL- JIF SRL- EURO GRUP SRL- COMPANIA ROMPREST SERVICE SA și TANASESCU FARM SRL- CORESIO EUROINVEST SRL- BRYANA EURO INVEST SRL- EURO GRUP SRL.
Administratorii COMPANIEI ROMPREST SERVICE SA, în calitate de lideri ai grupării infracţionale, au creat şi utilizat mai multe societăţi comerciale având drept scop realizarea de achiziţii intracomunitare nedeclarate de clorura de calciu in cazul primului circuit, ascunzând adevărata natura a provenientei marfurilor prin declararea fictiva a unor tranzactii comerciale, ulterior marfurile ajungand fictiv pe circuitul CORESIO EUROINVEST SRL- JIF SRL- EURO GRUP SRL la COMPANIA ROMPREST SERVICE SRL, aceasta din urma creându-și avantaj fiscal reprezentand TVA deductibil si impozit pe profit.
Pe de altă parte, societatea a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni constând în achiziţii de prestări servicii constând în punerea la dispoziţie de personal muncitor de la societăţile menționate, o mare parte din aceste servicii fiind nereale, provenind din achiziţii fictive, fie direct, fie prin intermediul unor agenți economici cu un comportament fiscal inadecvat, aceștia având, la rândul lor, drept furnizori de servicii, societăţi care nu declară livrări. La societățile în cauză s-a constatat acelaşi mod de lucru şi tipologie privind starea de fapt, după cum urmează:
- sedii sociale unde nu se desfăşoară activitate, declarate în principal la adrese de cabinete de avocatură sau apartamente de bloc;
- reprezentanţi legali neidentificabili sau care nu se prezintă la solicitarea organelor de control;
- lipsa salariaţilor încadraţi legal;
- lipsa mijloacelor de transport necesare deplasării unui număr mare de personal muncitor (cca. 200-300 de oameni).
Din verificările efectuate, au rezultat indicii rezonabile care conduc la concluzia că operaţiunile economice ce au făcut obiectul actelor de sesizare înaintate unității dumneavoastră de parchet, nu au fost efectuate în fapt, iar înregistrarea lor ca şi cheltuieli deductibile a avut ca scop majorarea artificială a cheltuielilor în vederea diminuării obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat de catre societatea COMPANIA ROMPREST SERVICE SA.
Se impune a fi menționat faptul că documentele de achiziție procurate au fost utilizate de administratorul EURO GRUP SRL pentru obtinerea de fonduri de la bugetul general al Uniunii Europene, aspect ce a fost adus, de asemenea, la cunoștința organelor de urmărire penală.
Totodată, cu ocazia controalelor efectuate s-a conturat suspiciunea rezonabilă că unii din membrii grupării infracţionale, în scopul sustragerii de la efectuarea unor verificări financiar fiscale, au declarat fictiv cesionarea partilor sociale detinute la alte societati.
S-a apreciat, astfel, că societatea verificată a beneficiat, inclusiv, de un circuit scriptic de tranzacţionare succesivă a serviciilor menționate și s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.
Prin urmare, agentul economic verificat împreună cu societăţile de pe lanţul de tranzacţionare care au sprijinit activitatea liderului grupării în tentativa acestuia de a ascunde urmele infracţiunilor asupra cărora există suspiciunea că le-ar fi săvârşit, au contribuit la formarea unor circuite comerciale care să creeze aparenţa de legalitate în cazul circulaţiei mărfurilor şi serviciilor şi a deductibilităţii TVA, cât și obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene prin prezentarea cu rea credinta de documente asupra cărora există suspiciunea rezonabila ca ar fi false.
Prejudiciul estimat cauzat bugetului statului este în cuantum de cca 4,5 milioane euro
Aspectele constatate cu ocazia controalelor efectuate au fost supuse atenției organelor de urmărire penală competente, respectiv Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în vederea analizării posibilității iniţierii demersurilor specifice vizând stabilirea existenţei ori inexistenţei acestora, identificarea şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, sub aspectul săvârșirii faptelor prevăzute de art. 322, art. 323, 367 alin. 1 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 9 alin.(1), lit. a), b), c) si f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 29 alin (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată și art. 18 ^1 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
Web Design by DowMedia