Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a înşelat 94 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în străinătate, provocând un prejudiciu de 20.000 de euro, el fiind căutat de poliţişti din luna ianuarie, dar fiind prins abia săptămâna aceasta.
N. George în vârstă de 27 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, administrator al unei firme, a fost arestat preventiv, marţi, pentru 30 de zile, pentru înşelăciune, el fiind suspectat că a cerut şi primit bani de la zeci de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în străinătate.
Bărbatul era căutat din luna ianuarie, fiind suspectat că a cerut câte 210 euro de la zeci de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în Marea Britanie. Astfel, în luna ianuarie, persoanele respective au venit cu bagajele la locul indicat de presupusul intermediar, pentru fi preluaţi de autocare care să-i transporte în Marea Britanie, însă după câteva ore de aşteptare au constatat că au fost înşelaţi.
El este acuzat că a înşelat 94 de persoane, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la 20.000 de euro. Poliţia Vâlcea, care a primit sesizări din partea celor înşelaţi, a deschis o anchetă în acest caz. Poliţiştii l-au identificat pe bărbat, însă el nu a fost găsit timp de câteva luni, până săptămâna aceasta, când, în urma cooperării cu autorităţile din Spania, poliţiştii români au aflat că suspectul a revenit la Vâlcea din Spania şi l-au găsit pe suspect la locuinţa sa din Râmnicu Vâlcea.
Web Design by DowMedia