Recent, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a elaborat un raport detaliat privindu-l pe fostul deputat PSD Vasile Bleotu, cel care în anul 2010 a fost găsit în stare de incompatibiliate de instituţia respectivă. Potrivit părţii descriptive a situaţiei de fapt menţionate în raport, la data de 10 noiembrie 2010, în temeiul Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, Agenţia Naţională de Integritate a declanşat procedura de evaluare averii dobândite şi a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese de către Vasile Bleotu, fost deputat în cadrul Parlamentului României. ANI era competentă să evalueze respectarea de către Vasile Bleotu, pe durata exercitării mandatelor de deputat, a regimului juridic al incompatibilităţilor, întrucât acesta face parte din categoria de persoane prevăzută de dispoziţiile din Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. În data de 9 februarie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a procedat la informarea persoanei evaluate prin scrisoare recomandată, cu privire la declanşarea procedurii de evaluare a averii dobândite şi a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese. Având în vedere faptul că informaţiile privind calităţile şi funcţiile deţinute de persoana evaluată sunt publice, în data de 14 decembrie 2011, Vasile Bleotu a fost informat asupra faptului că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi a fost invitat pentru a prezenta un punct de vedere, orice probe, date sau informaţii necesare pentru clarificarea acestor aspect.
Totodată, ANI a solicitat Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar să transmită evidenţa funcţiilor deţinute de Vasile Bleotu, actele administrative de numire, precum şi actele de suspendare sau revocare, dacă este cazul. În data de 28 decembrie 2011, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a transmis următoarele documente: Decizia nr. 23 din 18 februarie 2005, privind numirea în funcţia de director economic a lui Vasile Bleotu; cererea lui Vasile Bleotu din data de 3 martie 2008, prin care solicită un punct de vedere de la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor; cererea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar nr. 504/17 martie 2010, prin care solicită Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor reconfirmarea compatibilităţii dintre cele două calităţi deţinute de Vasile Bleotu; adresa Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 325 BP din data de 25 martie 2010.
Punctul de vedere al persoanei evaluate
Urmare informării transmise la data de 14 decembrie 2011, Vasile Bleotu s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate la data de 4 ianuarie 2012, ocazie cu care a depus şi un punct de vedere pe care îl redăm integral: „Subsemnatul Bleotu Vasile, domiciliat în Drăgăşani, ca răspuns la adresa dvs. şi în baza dispoziţiilor din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, vă aduc la cunoştinţă punctul meu de vedere potrivit căruia, în situaţia mea, nu există un conflict de interese sau o incompatibilitate cu calitatea de deputat din următoarele considerente: Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDB) nu se încadrează în nici una din categoriile prevăzute la art. 81 şl 82 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, respectiv nu este instituţie publică, bancă sau altă instituţie de credit, societate de asigurări, societate financiară sau societate comercială, nu figurează în Registrul Comerţului, nu are capital social, acţionari, cifră de afaceri şi nici nu primeşte finanţare de la bugetul de stat. FGDB nu este controlat şi verificat de nici o instituţie publică, având o monografie contabilă proprie şi situaţiile financiare auditate de un auditor financiar extern. FGDB nu este plătitor de impozite şi taxe şi este scutit de la plata impozitului pe profit şi a TVA. FGDB nu efectuează acte de comerţ, resursele sale fiind folosite pentru plata compensaţiilor băneşti în cazul indisponibilizării depozitelor la o instituţie de credit, în limita plafonului de garantare de 100.000 euro (în echivalent lei). Resursele FGDB provin din contribuţiile primite de la băncile care fac parte din schema de garantare şi din veniturile obţinute ca urmare a plasamentelor efectuate de FGDB. În plus, faţă de cele expuse anterior, menţionez că atât eu personal, cât şi FGDB, am procedat legal prin informarea Camerei Deputaţilor despre funcţia pe care o ocup, respectiv cea de director economic al FGDB, solicitând, în acelaşi timp, exprimarea punctului de vedere cu privire la o eventuală incompatibilitate între calitatea de deputat şi exercitarea funcţiei de director economic. Din cele două răspunsuri primite din partea Camerei Deputaţilor a reieşit că funcţia de director economic al FGDB nu este incompatibilă cu calitatea de deputat. Având în vedere cele prezentate mai sus, consider că nu mă încadrez în nici una din stările de incompatibilitate menţionate la art. 81 şi 82 din Legea nr. 161/2003”.
Evaluarea elementelor de incompatibilitate
În conformitate cu dispoziţiile din OUG nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, „fondul se constituie ca persoană juridică de drept public. Organizarea şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin statut propriu aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, la propunerea Consiliului de administraţie al Fondului, cu avizul consultativ al Asociaţiei Române a Băncilor”. Potrivit dispoziţiilor din Codul civil, „persoanele juridice de drept public se înfiinţează prin lege. Prin excepţie de la dispoziţiile, în cazurile anume prevăzute de lege, persoanele juridice de drept public se pot înfiinţa prin acte aie autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege”. Din interpretarea sistematică a textelor de lege incidente, rezultă faptul că din categoria persoanelor juridice de drept public fac parte organele de specialitate ale administraţiei publice şi toate celelalte organe prin care se exercită autoritatea publică. În conformitate cu dispoziţiile din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, „calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului. Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcţa de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice”.
Raportul ANI mai menţionează că Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, se constituie ca persoană juridică de drept public. Din aceasta perspectivă, incompatibilitatea lui Vasile Bleotu reiese din încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 161/2003, instituţiile publice, fiind persoane juridice de drept public. Raporturile de drept public sunt caracterizate prin aceea că întotdeauna unul dintre subiectele sale este statul sau o autoritate publică, iar părţile nu se afla în poziţie de titulare egale de drepturi si obligaţii. Prin această afirmaţie se face distincţia şi între forma de manifestare a actului de drept public care, bucurându-se de prezumţia de legalitate are caracter obligatoriu şi executoriu, fiind în general unilateral. Prin urmare, fondul are ca scop ocrotirea unui interes general public, anume acela de garantare a depozitelor şi efectuarea plăţii compensaţiilor către deponenţii garantaţi în situaţia în care o entitate din sistemul bancar se află în lichidare, aceasta activitate fiind caracteristică autorităţilor publice organizate conform Consituţiei României. Din analiza documentelor primite de la instituţiile sus menţionate, precum şi a Hotărârilor publicate în Monitorul Oficial al României, rezultă că Vasile Bleotu deţine funcţia de director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, în data de 18 februarie 2005 şi, din data de 20 decembrie 2007, funcţia de deputat în cadrul Parlamentului României. De asemenea, Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor reiterează incompatibilitatea prevăzută de Legea nr. 161/2006, prin care calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţi publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului. În perioada supusă evaluării, Vasile Bleotu a deţinut simultan atât funcţia de deputat în cadrul Parlamentului României cât şi funcţia de director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, încălcând astfel dispoziţiile art. 81 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 161/2003.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia