Nu sunt multe castele in partea de centru si de vest a tarii, dar unul dintre cele mai frumoase si impunatoare astfel de edificii medievale se afla in judetul Valcea. Daca pana in 1989, brigadierii de la IAS Zatreni reparau tractoare si combine in curtea constructiei medievale, de ceva vreme sortii au inceput sa fie de partea acesteia, Castelul de la Zatreni urmand sa redevina ceea ce a fost in urma cu peste 200 de ani.
"Istoria locului, adica a comunei Zatreni, dupa cum o marturiseste si numele ei, se leaga strans de cea a boierilor Zatreni, o puternica familie boiereasca valceana, care a dat Tarii Romanesti si voievozilor mai multi inalti dregatori. Nicolae Iorga, in 'Istoria bisericii romanesti', mentioneaza boierii Zatreni, alaturi de boierii Dragoesti, ca donatori (intre anii 1568-1576) la ridicarea schitului Sfantul Nicolae din Olteni (Bujoreni), sediul vechii Episcopii a Ramnicului", spune prof. Ligia Rizea, specialist in patrimoniu, citat intr-un reportaj Agerpres.
Fiu al postelnicului Danciu Zatreanu si al Maricai, fiica slugerului Dragoi din Falcoiu, vornicul Preda Zatreanu stapanea, la inceputul secolului al XVIII-lea, mosia cuprinsa intre Balcesti si Paraieni, in sud-vestul judetului Valcea. Preda ridica in Zatreni, in 1734, o biserica de zid, cu hramul Sfantul Nicolae, similara ca dimensiuni si arhitectura cu bisericile "Toti Sfintii" (1762-1764) si "Buna Vestire" (refacuta in 1747-1751) din Ramnicu Valcea, dar si cu alte biserici boieresti, ridicate sub directa influenta a ctitoriei de la Hurezi a Sfantului Constantin Brancoveanu.
"Dar, in 1740, Preda Zatreanu moare. Mosia lasata de el se este impartita intre mostenitori. In 1754, fratele sau, Radu Zatreanu construieste in apropierea Bisericii Sfantul Nicolae o locuinta, respectiv ceea ce azi numim Cula Zatreanu, o locuinta feudala fortificata, ridicata pe un beci boltit semicircular, cu ferestre de tragere si ziduri groase de 80 de cm. Camerele de locuire sunt asezate la primul si al doilea nivel. La ultimul nivel se pastreaza holurile originare cu bolti semicilindrice, incaperi cu bolti manastiresti si un foisor cu stalpi de caramida si arcade trilobate, cu o larga perspectiva asupra vaii Oltetului", mentioneaza Ligia Rizea.
Apoi, incepe dezastrul pentru familia Zatreanu. Istoricii spun ca "prea multe danturi, prea multe zaiafete la mosie si nu doar de sarbatorile mari de peste an, Craciunul si Pastile, erau celebrate cu vinuri bune si evident ca problemele financiare incep sa se faca simtite".
Dupa unele referinte, cula este pierduta la masa de joc de un anume Iancu Zatreanu, iar la inceputul secolului al XIX-lea, impreuna cu o buna parte din mosia Zatrenilor este cumparata de un arendas pe nume Boicescu, provenit, dupa cate se pare, din Bulgaria. Iancu moare ca cersetor in Craiova. Succesiv, cula devine proprietatea lui Milita Boicescu, apoi a fiicei acestuia Maria (Mita) Boicescu (casatorita Potamian), care se implica intr-o serie de actiuni filantropice ce au contribuit la dezvoltarea comunei Zatreni.
Intre altele, contribuie la infiintarea primei scoli din Zatreni, un local mare cu sala de festivitati, a scolii de meserii, ulterior, a gimnaziului agroindustrial si la restaurarea Bisericii Sfantul Nicolae, ctitoria lui Preda Zatreanu. De la Maria Boicescu, cula trece in proprietatea nepotului sau Hristea Boicescu. Pe acest parcurs, culei ii este alipit un conac cu doua etaje, crama la demisol si doua terase generoase, intregul edificiu primind o unitate stilistica. Si, din acel moment, ansamblul arhitectonic devine un adevarat castel medieval.
Castelul de la Zatreni, cum a inceput sa fie astazi denumit, este compus din doua corpuri construite in etape distincte. O cula construita la mijlocul secolului al XVIII-lea si un conac alipit ei in secolului al XIX-lea. De altfel, edificiul, desi in prezent unitar, apare in lista monumentelor istorice din judetul Valcea cu doua numere de cod, unul identificand Cula Zatreanu si celalalt Conacul Boicescu, tocmai pentru a se distinge cele doua etape de construire.
Castelul nu putea sa scape in 1947 de tavalugul noii oranduiri. Imobilul este nationalizat in timpul regimului comunist. Aici se fac inscrierile fortate in CAP. Beciul este pradat de toate vinurile alese, iar taranii care refuzau de buna voie inscrierea in colectiv erau legati cu lanturi si torturati. Dupa incheierea colectivizarii, castelul este transformat in sediu al IAS Zatreni. Sunt scoase cartile, o biblioteca impresionanta este arsa, pianul este scos in bucati, tablourile au fost furate, curtea cu gradini de promenada este rasa la nivel de arbori ornamentali, pentru a face loc tractoarelor si semanatorilor. I se aduc unele modificari si ii este pradat si distrus tot mobilierul interior.
Dupa 1989, revine in proprietatea urmasilor lui Hristea Boicescu, 14 iunie 2002 si este pus in vanzare. Trece succesiv prin mai multe proceduri administrative privind dreptul de preemtiune stipulat de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, care cere exercitarea acestui drept, pe rand, de Ministerul Culturii, Consiliul Judetean si Primarie.
Castelul boierilor Zatreni va deveni in aceasta primavara obiectiv turistic, dupa ce firma care a cumparat aceasta constructie a inceput lucrarile de amenajare a acesteia, spune primarul comunei valcene Zatreni, Constantin Litoiu.
"Iata un lucru care va spori interesul pentru localitatea noastra. Firma ploiesteana care a cumparat acest conac are in perspectiva introducerea acestuia in regim turistic. Si pentru noi, ca administratie locala, este un lucru bun si vom acorda tot sprijinul in acest sens. Conacul Zatreanu se afla pe un drum national de mare importanta, Targu Jiu-Dragasani-Pitesti, deci nu va duce lipsa de drumeti. Era pacat insa ca acest edificiu care vine din istorie cu parfum de epoca sa se distruga", a declarat Litoiu.
Firma care a cumparat conacul de la urmasii boierilor Zatreni a investit in comuna cu acelasi nume si intr-o plantatie intensiva de mar.
"Faptul ca unul din putinele castele din Tara Romaneasca va straluci din nou, este nemaipomenit. Si nu este singurul. Toata Valea Oltetului, si daca adaugam aici Maldarestiul, este plina de astfel de conace boieresti, cred ca sunt nu mai putin de sapte care odata restaurate, ar da un parfum vestului de judet, de la Horezu, unul din putinele orase care mai pastreaza un centru istoric pana jos la Conacul din Balcesti, unde a copilarit Petrache Poenaru, inventatorul stiloului", conchide Ligia Rizea.