Regia de Drumuri şi Poduri „FALIMENTATĂ“ DE VĂLIMĂREANU: 95 de angajaţi vor fi daţi afară

miercuri, 25 martie 2015

 

Consiliul Judeţean Vâlcea este chemat săptămâna viitoare să aprobe pogramul de restructurare şi reorganizare al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Vâlcea. Din analiza indicatorilor economico-financiari pe perioada 2011-2014 s-a constatat că activitatea regiei s-a redus considerabil în anii 2013-2014, principalele motive care au condus la această situaţie fiind următoarele: lipsa surselor financiare pe piaţa construcţiilor; imposibilitatea corelării portofoliului de lucrări anual cu fondul de salarii, în acest sens fiind necesară reducerea salariilor întregului personal sau concedieri colective la salariaţii indirect productivi; participarea la proceduri de achiziţii publice de lucrări la care preţul de pornire a fost subevaluat de proiectanţi, ceea ce a condus la neîncadrarea în cheltuielile de execuţie; rezultate nesatisfăcătoare la procedurile de achiziţii publice de lucrări organizate în ultimii doi ani, din cauza creşterii concurenţei. Toate aceste aspecte au influenţat capacitatea regiei de a-şi onora contractele, de a finanţa realizarea lucrărilor până la încasarea de la beneficiari a contravalorii lucrărilor executate, fiind nevoie de împrumuturi bancare ce au generat cheltuieli suplimentare cu dobânzi şi comisioane bancare. în acelaşi timp, regia nu a mai putut să-şi modernizeze parcul auto şi de utilaje, situaţia generând influenţe mari asupra productivităţii muncii şi a cheltuielilor cu întreţinerea, repararea şi exploatarea acestora. Ţinând cont de toate acestea, dar şi de principiul prudenţei în activitatea economică, RAJDP Vâlcea a propus luarea de măsuri pentru redresarea situaţiei existente, prin elaborarea unui program de restructurare şi reorganizare a regiei, cu măsuri aparent dure, dar absolut necesare.

Programul de restructurare înaintat de RAJDP Vâlcea şi avizat favorabil de consiliul de administraţie al acesteia, este prezentat pe capitole, după cum urmează: capitolul I - date de identificare ale Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, istoricul regiei, licenţe şi autorizaţii de funcţionare, cadrul de reglementare; capitolul II - structura organizatorică, organizarea producţiei, capacităţi de producţie, indicatori tehnici, evoluţia principalilor indicatori economico-financiari, analiza utilizării forţei de muncă; capitolul III - măsuri care ţin seama de eficientizarea activităţii regiei şi mărirea productivităţii muncii, măsuri care să mărească gradul de ocupare a forţei de muncă, măsuri care vizează reducerea cheltuielilor indirecte inclusiv reducerea numărului de personal indirect productiv, precum şi comasarea activităţilor pentru reducerea cheltuielilor indirect; capitolul IV - programul concedierilor colective. Măsurile propuse vizează aspecte privind corelarea numărului de personal si a fondului de salarii cu cifra de afaceri anuală maxim posibilă, ţinând seama de cota de piaţă a regiei pe piaţa construcţiilor, precum şi cu actuala criză economică. Astfel, cu respectarea prevederilor din Codul Muncii, referitoare la procedura concedierilor colective, se propune reducerea numărului total al angajaţilor cu contract de muncă de la 288, înregistraţi la 31 decembrie 2014, la 193, respectiv disponibilizarea unui număr de 95 de persoane, din care 40 de persoane reprezintă personal indirect productiv, iar 55 muncitori direct productivi.

 

Se vor reorganiza loturile Tătărani şi Călimăneşti, prin unificarea acestora, cu 42 de posturi

 

Programul de restructurare al RAJDP Vâlcea, împreună cu organigrama şi statul de funcţii ale regiei, au fost analizate de consiliul de administraţie al Regiei întrunit în şedinţa din 26 februarie 2015, şi au fost avizate favorabil, prin hotărârea nr. 3 a acestuia. Pe lângă celelalte măsuri care se regăsesc în programul de restructurare şi reorganizare a RAJDP Vâlcea, propunerea consiliului de administraţie al Regiei, de redimensionare a personalului Regiei, respectiv prin reducerea numărului de posturi, de 296 posturi, la 193 de posturi (o diminuare de 103 posturi) vizează: mărirea gradului de ocupare a forţei de muncă; diminuarea cheltuielilor indirecte, prin reducerea numărului de posturi de personal indirect productiv; comasarea unor activităţi, de asemenea, pentru reducerea cheltuielilor indirecte; îmbunătăţirea sub aspect funcţional, a activităţilor RAJDP Vâlcea, printr-o mai bună corelare a posturilor (funcţiilor) cu sarcinile şi obiectivele pe care le are de îndeplinit Regia, în această etapă. Având în vedere că RAJDP Vâlcea nu îndeplinea criteriile de disponibilizare în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, programul de restructurare, respectiv de disponibilizare al Regiei a fost întocmit în conformitate cu prevederile din Codul Muncii, în condiţiile Contractului Colectiv de Muncă aplicabil.

La întocmirea programului de restructurare s-a ţinut seama de interesele şi necesităţile principalelor categorii de personal si organizaţii implicate, respectiv membrii consiliului de administraţie şi ai conducerii administrative, pe de o parte, salariaţi si conducerea sindicatelor, pe de altă parte. La stabilirea scopurilor şi modalităţilor de întocmire a planului de restructurare şi reorganizare s-au avut in vedere următoarele documente: Contractul Colectiv de Muncă al RAJDP Vâlcea; bugetul de venituri şi cheltuieli al RAJDP Vâlcea pe anul 2015. Precizăm că, toate persoanele care vor fi prinse în planul de disponibilizare vor beneficia de măsuri active de combatere a şomajului, precum şi de compensaţii, respectiv de plăţi de salarii compensatorii, în condiţiile prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă aplicabil. În structura organizatorică a Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, ca urmare a măsurilor de reorganizare propuse, intervin următoarele modificări: reorganizarea Biroului Tehnic, Producţie, Licitaţii, în Biroul Tehnic. Proiectare, Licitaţii şi Urmărirea Producţiei (biroul va funcţiona cu un număr de 7 posturi din care unul de conducere); reorganizarea Biroului Aprovizionare Contracte Marketing, în Compartimentul Aprovizionare, Achiziţii Bunuri şi Servicii (compartimentul va funcţiona cu un număr de 3 posturi de execuţie); Compartimentul Plan-Salarizare, Resurse Umane, Administrativ se reorganizează în Compartiment Contracte, Resurse Umane, Administrativ, Secretariat, Arhivă, cu un număr de 4 posturi (3 funcţii de execuţie şi una de şef compartiment); reorganizarea Compartimentului Contabilitate Preţuri şi Tarife în Compartiment Financiar, Contabilitate, Salarizare, cu un număr de 4 posturi de execuţie; Atelierul Mecanic se reorganizează în Atelier întreţinere, Intervenţii, Echipamente de Producţie şi Confecţii metalice (atelierul va funcţiona cu un număr de 58 de posturi, din care unul de conducere); înfiinţarea Compartimentului Verificare, Autorizare, Mediu, şi Siguranţa Circulaţiei, cu un număr de 3 posturi de execuţie; reorganizarea Lotului Tătărani şi Călimăneşti, prin unificarea acestora, rezultând Lotul Tătărani. Lotul Tătărani va funcţiona cu un număr de 42 de posturi, din care unul de conducere.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Regia de Drumuri şi Poduri „FALIMENTATĂ“ DE VĂLIMĂREANU: 95 de angajaţi vor fi daţi afară”

  1. Daca Valimareanu a falimentat RAJDP,de ce mai este tinut in functie?Observati organigrama si veti constata intraga camarila asezata in noile
    posturi,plina de economisti si fara nici un inginer de drumuri.

  2. Acesta este modul tipic de a conduce al noilor LIBERALI,vechilor PDL & PNL;
    - vezi Roibu -OLTCHIM ,insolventa...probabil in curand faliment,
    - vezi Catarama - CARPATINA VALCEA - inchidere fabrica, daramare,teren viran;
    - vezi Gica Pasat - FPS,totul lichidat .
    -vezi Valimareanu -REGIA JUDETEANA DE DRUMURI SI PODURI VALCEA, disponibilizare 100 de salariati( nu va fie teama nu vor pleca din sefi sau sefuti !!!), reorganizare,insolvanta samd.
    Continuam.....

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe