Radu Mazare a fost retinut de procurorii DNA. Primarul Constantei este acuzat ca a luat o mita de noua milioane de euro

luni, 16 martie 2015

Edilul a iesit cu catusele la maini din sediul DNA, dupa ce a fost audiat intr-un dosar in care este acuzat de luare de mita. Primarul Constantei isi va petrece noaptea in arest, procurorii urmand sa ceara, marti, la instanta, arestarea sa pentru 30 de zile.

Radu Mazare, acuzat de luarea unei mite de 9 milioane de euro

Radu Mazare este acuzat ca a luat mita noua milioane de euro, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, de la societati comerciale pe care le-a sprijinit in obtinerea de autorizatii si respectiv castigarea unei licitatii.

Procurorii DNA au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pe 24 de ore a primarului Radu Mazare, pentru luare de mita (trei infractiuni), abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, si conflict de interese (doua infractiuni), potrivit unui comunicat. De asemenea, procurorii anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv in alta cauza, cu privire la savarsirea a trei infractiuni de complicitate la luare de mita.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 2006 - 2009, Radu Mazare, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat si primit circa 2 milioane de euro de la reprezentantii a doua societati comerciale, in scopul facilitarii emiterii documentatiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri in Constanta. Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive incheiate de reprezentantii societatii respective cu o firma controlata de Mazare, atat direct, cat si prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor. Mazare mai este acuzat ca, in perioada 2008 - 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comerciala, peste 7 milioane de euro pentru ca a asigurat acesteia castigarea unei licitatii organizate de Primaria Constanta pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orasului.

In acelasi timp, intre firma respectiva si primarie, a fost incheiat un contract avand ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioada de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro). Si in acest caz, noteaza procurorii, mita a fost primita prin intermediul unor contracte de publicitate fictive incheiate intre societatea respectiva si aceeasi firma controlata de cei doi inculpati. Din analiza procedurii de achizitie care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de incalcari ale legislatiei aplicabile, imputabile lui Mazare, referitoare la: impunerea conditiei ca ofertantii sa prezinte fizic dotarea minimala de utilaje si echipamente in orice locatie de pe teritoriul municipiului Constanta, in perioada desfasurarii procedurii, utilajele si echipamentele urmand a fi prezentate, stationate, pe toata perioada mentionata, sub sanctiunea descalificarii ofertantilor, modul de estimare a valorii contractului, alegerea modalitatii de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanta prin gestiune delegata, inexistenta numarului minim de oferte care pana in luna februarie 2008 impuneau un minim de doua oferte, iar din luna februarie 2008, era prevazut un numar de minim trei participanti, si tariful de salubritate.

Ca urmare a acestor actiuni a fost produs un prejudiciu in suma de 112.557.288 de lei (circa 26 de milioane de euro), suma care constituie in acelasi timp un folos necuvenit obtinut de societatea comerciala beneficiara a contractului, mai spun procurorii. Mazare mai este acuzat ca, in perioada noiembrie 2006 – 2013, in calitate de primar al municipiului Constanta, a participat la incheierea a 12 contracte intre primarie si societatea controlata de el si Strutinsky, in valoare totala de peste 6 milioane de lei. In perioada noiembrie 2008 - 2012, in aceeasi calitate, Mazare a mai semnat 13 contracte, acorduri cadru si contracte subsecvente incheiate intre Primaria Municipiului Constanta si o societate comerciala la care era asociat Strutinsky, in valoare totala de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achizitia unor servicii artistice desfasurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de paza a bunurilor publice si private apartinand municipiului Constanta, serviciul de protectie a functionarilor Primariei Municipiului Constanta aflati in exercitiul functiunii in perioada 15 februarie 2009 - 15 februarie 2012, etc.

In ambele cazuri, au fost obtinute foloase atat pentru sine, prin societatea pe care o controla si cu care Mazare s-a aflat in raporturi comerciale in ultimii cinci ani inainte de comiterea faptei, cat si pentru Sorin Strutinsky, arata anchetatorii. Mazare si Strutinsky urmeaza a fi prezentati, la data de 17 martie 2015, Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Radu Mazare isi facuse deja bagajul pentru arest

Edilul a venit luni la DNA, cu bagajele pregatite, pentru "beciul domnesc", asa cum i-a spus arestului politiei. La intrare, a declarat ca nu stie daca are calitatea de suspect, sau de martor, dar este sigur ca a ajuns in fata procurorilor din cauza sesizarilor facute de Agentia Nationala de Integritate, pentru o acuzatie mai veche de conflict de interese.

Radu Mazare este acuzat in mai multe dosare de procurorii anticoruptie si se asteapta sa ajunga dupa gratii. Primarul Constantei a declarat ca in genta cu care a venit are un trening, o carte, o cruce si mancare.

"Domnule, viata m-a invatat ceva: in viata daca faci bine, bine primesti. Daca faci rau, rau primesti. Eu am facut numai bine. Am un trening, am o carte, am o cruce, am si ceva de mancare. Ati vazut cata lume buna a ajuns in arestul Politiei Capitalei? Pai nu stii cum i se spune? Beciul Domnesc", a spus primarul.

"Astazi am fost chemat in cazul reclamatiei pe care mi-au facut-o ANI si Horia Georgescu, privind o incompatibilitate. Nu stiu ce acuzatii mi se vor aduce. A mai fost facuta o reclamatie similara in 2009, a fost anchetata, iar atunci procurorii au spus ca totul este in regula. Acum, probabil pe aceeasi reclamatie, imi vor fi aduse alte acuzatii", a mai spus Radu Mazare, la intrarea in DNA.

Edilul a explicat ca acest caz are legatura cu faptul ca TV Neptun si Ziarul Telegraf au castigat anumite licitatii la Primaria Constanta. Atat la postul de televiziune, cat si la publicatia constanteana, actionar este omul de afaceri Sorin Strutinsky. Legatura dintre Mazare si Strutinsky este aceea ca ambii detin actiuni la Hotelul Flora, a adaugat primarul.

"La momentul respectiv, in 2009, cei de la ANI au considerat ca este conflict de interese, procurorii au cercetat si au spus ca nu este, acum mi s-a facut iar o reclamatiue pentru acelasi motiv", a mai spus primarul Constantei. Intrebat daca se asteapta sa fie retinut, Radu Mazare a spus ca, "in viata, este bine sa fii pregatit pentru orice".

In Beciul Domnesc, Mazare a mai ajuns o data, in aprilie anul trecut. Dar instanta a decis ca poate fi cercetat in libertate, asa ca a stat doar 24 de ore dupa gratii. Mazare a fost atunci acuzat ca a luat mita 175 de mii de euro de la un om de afaceri care a primit in schimb un contract pentru constructia unui cartier social.

Anchetatorii banuiau de atunci ca Mazare si omul de afaceri Sorin Strutinsky ar fi incheiat afaceri ilegale. Cel din urma, care a si fost arestat, este suspectat pentru contractele pe care edilul le-a incheiat cu mai multe companii care organizau diverse spectacole estivale, dar pentru conditiile in care au fost ridicate diverse mall-uri si hipermarketuri la malul marii.

In 6 februarie, Radu Mazare a fost chemat la DNA Constanta pentru a i se aduce la cunostinta o noua acuzatie, de abuz in serviciu, pentru ca nu a suspendat din functie patru functionari ai primariei trimisi in judecata in dosarul privind atribuirea nelegala de terenuri.

In ordonanta de extindere a urmaririi penale se arata ca, in 24 octombrie 2008, procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a membrilor unei comisii de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primariei Constanta, din care faceau parte: primarul Radu Mazare, Nicusor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, Constantin Racu - fost director al Directiei Administratie Publica, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Directiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Directiei Tehnic Investitii, Dan Miron - fost consilier municipal si consilierii juridici Cristian Talpau, Nora Alina Chirca si Bogdan Ghitulescu, in sarcina carora s-au retinut infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu obtinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, fals intelectual, in forma continuata si asociere pentru savarsirea de infractiuni.

"De la acea data și pana in prezent, suspectul Mazare Radu Stefan, desi avea obligatia legala, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea urmatorilor: Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion si Chirca Nora Alina, din functiile publice pe care le detineau in cadrul Primariei Constanta, fapta care a avut ca efect plata nelegala a drepturilor salariale catre persoanele respective precum si obtinerea unor foloase necuvenite pentru acestea", potrivit DNA.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obtinute de Mediafax, cercetarile in acest dosar au la baza sesizarea facuta de Agentia Nationala de Integritate, care cerea DNA sa il verifice pe Radu Mazare pentru conflict de interese, dupa ce Primaria Constanta a acordat contracte in valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding si Soti Cable Neptun, al caror asociat, Sorin Strutinsky, este in relatii comerciale cu Mazare in opt societati. In prezent, omul de afaceri este arestat si judecat in dosarul de trafic de influenta in care este acuzat ca a primit aproximativ doua milioane de euro ca sa intervina la institutii publice pentru plata unor lucrari. Primarul Radu Mazare este cercetat de DNA in mai multe dosare.

Astfel, Mazare este cercetat de procurorii anticorupție intr-un dosar in care este acuzat ca ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta sa castige contractul privind construirea locuintelor sociale din cartierul "Henri Coanda" din Constanta. Mazare mai este acuzat ca nu a trecut in declaratiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel in care a primit, in septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg. In aceasta cauza, Radu Mazare este sub control judiciar si are interdictie de a parasi tara.

De asemenea, DNA l-a trimis in judecata pe primarul Radu Mazare in 28 octombrie 2008, intr-un dosar privind atribuirea nelegala a unor terenuri, in care este acuzat alaturi de 36 de persoane, intre care Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, fosti si actuali functionari din Primaria Constanta si din Oficiul de Cadastru, mandatari si notari publici.

Cele 37 de persoane sunt acuzate ca au incalcat Legea 10/2001 privind persoanele indreptatite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile in natura, competenta de solutionare a cererilor de restituire, intinderea suprafetei revendicate. Prejudiciul in aceasta cauza a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezinta prejudiciu in dauna statului si 36,16 milioane de euro in dauna municipiului Constanta, potrivit DNA.

Primarul Radu Mazare spunea, in octombrie 2014, ca pentru vanzarea terenului de sub Cazinoul din Mamaia a fost trimis in judecata in 2008 de catre DNA București, dar ca in prezent este urmarit penal de DNA Constanța pentru vanzarea unei jumatați din terenul respectiv, precizand ca acuzațiile sunt diferite.

Mazare preciza ca DNA le-ar fi cerut evaluatorilor din Constanța toate rapoartele de evaluare din perioada 2004-2008 pentru terenuri ale Primariei Constanța, iar notarilor, actele legate de vanzarea terenurilor Primariei Constanța catre diverse persoane in perioada 2006-2008, in acest fel fiind cau tate probe care sa-l incrimineze. (protv.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe