Ion Stănescu găzduia în Primăria Sutești patru firme... fără chirie și ținea sume imense din banii publici „la ciorap”

miercuri, 25 martie 2015

 

Camera de Conturi Vâlcea a dat publicităţii recent sinteza rezultatelor acțiunii de audit desfășurată la Primăria Sutești (edil şef fiind social-democratul Ion Stănescu), în urma unui audit financiar efectuat asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității Administrativ-Teritoriale a Comunei pe anul 2013. Astfel, s-a constatat că evidența contabilă nu s-a condus și nu s-a organizat conform mormelor metodologice, a planului de conturi și instrucțiunilor de aplicare a acestuia, distinct, analitic, pentru fiecare client și tip de serviciu furnizat. Primăria Sutești a menţinut nejustificat în evidența contabilă a instituţiei a unor active patrimoniale (materiale de natura obiectelor de inventar și active fixe corporale), în valoare totală de 44.000 lei, care se află în gestiunea și în proprietatea unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Sutești, comuna Sutești, județul Vâlcea. Primăria Sutești, în calitate de ordonator principal de credite, deși întocmeşte și transmite Situaţiile financiare trimestriale și anuale centralizate, ordonatorul terţiar de credite bugetare Școala Gimnazială Sutești, nu a întocmit şi nu a depus la organul ierahic superior situaţiile financiare trimestriale pentru trimestrul I, trimestrul II și trimestrul III, care să reflecte operațiunile patrimoniale proprii și plățile nete de casă, efectuate în perioadele de raportare ale anului 2013.

În perioada ianuarie 2013 - octombrie 2013, la Școala Gimnazială Sutești nu a fost aplicată viza de control financiar preventiv, pe documentele aferente plăților efectuate din bugetul propriu al entității. Nu a fost stabilit, înregistrat, declarat și achitat impozitul pe mijlocul de transport deținut de persoana juridică SC Alcutil SRL Sutești, în sumă totală estimată de 6.000 lei, aferent căreia au fost calculate majorări de întârziere pentru neplata la termen, în sumă de 2.000 lei, total 8.000 lei. Școala Gimnazială Sutești nu a respectat în totalitate dispozițiile legale, precum și prevederile Deciziei nr. 38/5 decembrie 2013, emisă de directorul entității cu privire la inventarierea anuală a patrimoniului, aferentă anului 2013, în sensul că aceasta nu s-a realizat pentru toate elementele patrimoniale de activ și pasiv. S-a constatat că la nivelul Primăriei Sutești există neconcordanțe între valorile activelor fixe corporale inventariate la 31 decembrie 2013 și soldurile existente în balanța de verificare la aceeași dată. S-a constatat că deşi în cadrul activității proprii (referent casier), cât și în cadrul Serviciului de alimentare cu apă al comunei Sutești există activităţi de gestionare de bunuri materiale şi băneşti (casier încasator), persoanele care au îndeplinit aceste activităţi nu au avut calitate de gestionari (nu au avut constituite garanţii materiale, cu toate că acestea au avut responsabilități exprese prin fișele de post).

Au fost efectuate plăți în valoare totală de 47.000 lei, fără a se respecta destinațiile legale

S-a constatat că Primăria Sutești deținea în casieria instituției, în data de 21 octombrie 2014, suma de 103.000 lei, contrar dispozițiilor legale în vigoare. S-au calculat penalizări de întârziere în sumă de 12.000 lei. Au fost efectuate plăți în valoare totală de 47.000 lei, fără a se respecta destinațiile legale, decontându-se astfel facturi care nu au legătură cu obiectivele de investiții publice respective. În perioada ianuarie 2013 - octombrie 2013, nu au fost parcurse etapele execuției bugetare (angajament, lichidare, ordonanțare, plată) pentru plățile efectuate din bugetul propriu al Școlii Gimnaziale Sutești. În perioada martie 2012 - octombrie 2013, entitatea verificată nu a respectat dispozițiile art. III, din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63 din 30 iunie 2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, în sensul că nu a diminuat numărul de posturi din cadrul aparatului propriu. S-a constatat producerea unui prejudiciu în bugetul local al Primăriei Sutești, prin plata nelegală, cu OP nr. 352/23 decembrie 2013, către operatorul economic din subordine SC Alcutil SRL Sutești, a sumei de 17.000 lei, reprezentând compensări arierate stabilite eronat, între cele două entități neexistând plăți restante, în relațiile client-furnizor. La nivelul Primăriei Sutești nu se conduce registrul datoriei publice pe suport de hârtie sau în format electronic, cu afişare pe pagina de internet a unităţii administrativ teritoriale, iar ordonatorul principal de credite nu a supus aprobării consiliului local numirea unei persoane împuternicită să facă înregistrări în acest registru.

În perioada ianuarie - decembrie 2013, Primăria Sutești nu a respectat dispozițiile art. 49, alin. 13 din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006, privind finanțele publice locale, în sensul că nu a diminuat lunar cu 5% arieratele. S-a constatat că în cadrul sediului administrativ al Primăriei Sutești își desfășoară activitatea, fără a achita chirie sau redevență și fără a plăti utilități, patru entități. Abaterile constatate de Camera de Conturi Vâlcea se află în stadiu de valorificare.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe