Foto: Gabriel Flueu// Mediafax
Anunţul nominalizării lui Eduard Hellvig a fost făcut în această seară de preşedintele Klaus Iohannis cu argumentul nevoii de "a instaura calmul acolo".
"În ultimele săptămâni, datorită unor evoluţii din viaţa politică, SRI a fost de foarte multe ori în atenţia publicului. Am considerat că în această perioadă este nevoie de o echipă completă pentru a instaura calmul acolo. În această seară am semnat scrisoarea către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi l-am propus pe domnul Eduard Hellvig pentru funcţia e director al SRI", a spus Iohannis.
Preşedintele a adăugat că a stat deja de vorbă cu liderii partidelor parlamentare şi cu preşedinţii celor două Camere parlamentare în cursul zilei de astăzi, anticipând că "probabil săptămâna viitoare" se va da votul în plen.
"Am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de poziţie, care are pregătirea necesară, are energia necesară, care cunoaşte actorii politici, are suficiente cunoştinţe despre SRI şi care să vină să aducă calmul necesar în acest spaţiu. Am căutat o persoană care pentru mine reprezintă garanţia unui parcurs de modernizare, de europenizare a SRI. SRI a avut rezultate notabile în ultimii ani şi s-au făcut progrese semnificative. Am convingerea că domnul Hellvig va face aceste lucruri în continuare", şi-a justificat Iohannis propunerea.
Întrebat dacă are pregătită şi o nominalizare pentru SIE, şeful statului a evitat un răspuns. A spus, în schimb, că aşteaptă din partea lui Robert Cazanciuc un nume pentru DIICOT după demiterea Alinei Bica la finalul anului trecut: "Aştept şi eu cu mare interes o propunere venită de la ministrul Justiţiei".
Debut în politică în partidul lui Dan Voiculescu
Un apropiat al lui Klaus Iohannis în scurtul mandat de preşedinte al PNL, dar şi în timpul campaniei electorale pentru prezidenţiale, Eduard Hellvig este licenţiat în Ştiinţe Politice la Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca şi şi-a început cariera politică în 2003, în Partidul Conservator condus la acea vreme de Dan Voiculescu. Pentru un an, între 2004 şi 2005, când PUR era aliatul electoral al PSD, Eduard Hellvig a fost chiar preşedinte al filialei judeţene Bihor a PC.
Intrarea sa în PNL în 2008, în cercul apropiaţilor liderului liberal de atunci, Crin Antonescu, a fost urmată şi de o ascensiune rapidă a actualului europarlamentar. Ales în 2011 secretar general al PNL, Eduard Hellvig a fost unul dintre artizanii USL alături de Dan Voiculescu, Radu Stroe, Crin Antonescu, Victor Ponta şi de Liviu Dragnea.
Inclus în primul guvern Ponta, după moţiunea de cenzură din 2012, ca ministru al Dezvoltării Regionale, Hellvig şi-a pierdut postul ministerial în decembrie, după doar şapte luni, la intrarea lui Liviu Dragnea în Executiv. Acesta a fost de altfel contextul în care a fost inclus pe lista PNL pentru europarlamentare în 2014.
După plecarea lui Crin Antonescu de la vârful PNL, a rămas în rândul oamenilor de încredere ai lui Klaus Iohannis, ca vicepreşedinte al PNL pentru Politică Externă, însoţindu-l în mai toate acţiunile de campanie electorală.
Doctor în Ştiinţe Politice din 2009, Eduard Hellvig a absolvit cursurile Centrului European de Studii de Securitate SES şi ale Colegiului Naţional de Apărare.În primul mandat de deputat (2004-2008), ales pe listele PSD-PUR, a fost membru al Comisiei de Apărare şi al Adunării Parlamentare NATO.
După înaintarea oficială a propunerii la Parlament, Hellvig ar urma să fie audiat în Comisia pentru controlul SRI.
Declarat în 1 aprilie 2013 de Curtea de Apel Bucureşti incompatibil, prin admiterea unui raport de evaluare în acest sens din partea Agenţiei Naţionale de Integritate, Eduard Hellvig a câştigat, în final, în decembrie 2014 procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Concluzia ANI fusese aceea că Hellvig s-a aflat în stare de incompatibilitate în 2012 exercitând simultan funcţia de ministru şi pe cea de director în cadrul SC Sintezis Birotica SRL.
PNL, UNPR, PC şi UDMR votează "pentru", PSD decide luni
La scurt timp după avansarea în presă a informaţiilor neoficiale legate de nominalizarea sa, lideri ai UNPR şi-au anunţat susţinerea.
Foarte rapid, aceleaşi semnale au venit şi dinspre PC. Liderul deputaţilor PC Bogdan Ciucă a arătat, contactat de MEDIAFAX, că, în opinia sa, Eduard Hellvig are abilitatea şi echilibrul necesare pentru a ocupa funcţia de director al SRI, adăugând că, din această perspectivă, este o nominalizare “inspirată”.
Lipsa de obiecţii a fost asumată public şi de UDMR. "Vom discuta, luni, în grupurile parlamentare ale UDMR această propunere dar, din punctul nostru de vedere, nu va exista nicio problemă şi sper că va reuşi să ţină un echilibru şi în interiorul SRI şi în tot ce înseamnă pentru România, pentru această zonă. SRI va fi pe mâini bune când va depune jurământul şi va fi învestit domnul Helvig. Nu avem obiecţii, nu văd niciun motiv să nu îl votăm şi să nu îi acordăm încrederea", a declarat Kelemen Hunor.
Doar premierul Victor Ponta a evitat, pentru moment, să anticipeze votul grupurilor PSD. „O să vorbim în grupurile parlamentare şi o să decidem”, a spus Ponta, pentru Mediafax.
Pentru a fi validat, Eduard Hellvig are nevoie de jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor.
Planul lui Hellvig la SRI: "Consider esenţiale combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale"
Eduard Hellvig a comentat pe pagina de Facebook nominalizarea sa la şefia SRI, spunând că este onorat de propunere şi că priorităţile SRI în perioada următoare ar trebui să fie combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale.
„Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcţia de director al Serviciului Roman de Informaţii. Sper ca, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate.
Interesul naţional înseamnă, în actuala etapă a democraţiei româneşti şi conform voinţei cetăţenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanţei - în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar şi al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esenţiale două coordonate de acţiune: combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale.
Ţin, totodată, să precizez de pe acum că sunt ferm convins că o democraţie funcţională are resorturile necesare pentru ca statul şi propriii cetăţeni să se afle întotodeauna de aceeaşi parte a baricadei. Cu o condiţie: ca toate instituţiile să acţioneze conform regulilor democraţiei şi ale societăţii deschise”, a scris Eduard Hellvig pe Facebook. (gandul.info)
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, are o atitudine destul de tranşantă referitoare la desemnarea lui Eduard Helvig la şefia Serviciului Român de Informaţii de către preşedintele Klaus Iohannis. "Premierul de la Grivco" reuşeşte să nominalizeze pentru şefia SRI un om al lui Voiculescu. Şocant !!!“ - aceasta este postarea pe facebook a lui Traian Băsescu.
Elena Udrea, aflată în arest la domiciliu, a postat şi ea pe facebook: „Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea. Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu aceasta ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale.
Îl felicit pe Dan Voiculescu - nu credeam că, în puşcărie fiind, va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România.
Îl rog pe domnul Ion Cristoiu să facă publice însemnările din jurnalul meu referitoare la Hellvig şi Coldea ca să vedeţi că lucrurile se întâmplă exact aşa cum am spus eu că se vor întâmpla încă din noiembrie.
PS. Ca să nu existe trepidaţii la RomâniaTv şi Antena3, fac precizarea că am voie să comunic pe orice alte teme decât cele legate de cauza penală în care s-a dispus arestul la domiciliu.“
Web Design by DowMedia