• Miercuri, Marius Aspru, patronul firmei SC Marotis SRL (care deţine pizzeria D’amici din Goranu) a obţinut în sfârşit autorizaţia de construire din partea Primăriei Râmnicului pentru reamenajarea fostului restaurant „Zimbru” din centrul Râmnicului. Reamintim că, anul trecut, Marius Aspru a cumpărat spaţiul respectiv de la Apromat cu suma de circa 300.000 euro.
• O nouă amânare la autostrada Sibiu-Piteşti, cu trecere prin judeţul Vâlcea: Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale anunță că pentru procedura de achiziție publică „Actualizare studiu de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Pitești”, asocierea Romair Consulting SRL - Dongbu Engineering Co. LTD a formulat o contestație la rezultatul procedurii emis de către CNADNR în data de 11 februarie 2015. În prezent, contestația se află în fază de analiză la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. În maxim 30 zile de la depunerea contestației de către asocierea Romair Consulting SRL - Dongbu Engineering Co, CNSC are obligația de a emite decizia de soluționare. Precizăm că în data de 11 februarie, pentru contractul respectiv, a fost desemnată câștigătoare asocierea Spea Ingineria Europea SA Milano Italia Sucursala București - Tecnic Consulting Engineering Romania SRL.
• Zilele trecute, Nea Gică Păsat, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea, a semnat un contract scandalos de prestări servicii vizând elaborarea strategiei de dezvoltare economico-socială a judeţului Vâlcea în următorii şapte ani cu... o persoană fizică independentă din Craiova. Nu ştim ce experienţă în domeniu are persoana respectivă, însă este strigător la cer să atribui un contract de o asemenea importanţă unei persoane fizice (Claudia Liliana Jurge) şi la o valoare care depăşeşte orice imaginaţie - peste 15.000 euro. O informație pentru Gigă Păsat: Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea au dispus în anul 2001 trimiterea în judecată, în stare de arest, a primarului din Giurgiţa (Dolj), Valentin Mitrică, şi a fostului contabil-şef al primăriei din aceeaşi localitate, Marin Nica. Cei doi sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi contra intereselor publice, delapidare, fals intelectual, respectiv angajarea şi efectuarea de plăţi peste limitele maxime ale cheltuielilor aprobate prin bugetul local. Potrivit rechizitoriului procurorilor, cei doi au împins comuna Giurgiţa în pragul falimentului, aducând bugetului local un prejudiciu care depăşeşte 1,5 milioane de lei. Anchetatorii surprind, spre exemplu, contravaloarea unor prestări servicii achitate din bugetul primăriei către doi angajaţi ai instituţiei – Ciprian Climescu şi Claudia Jurge – însă nimeni nu ştie care au fost serviciile prestate de cei doi. Vom reveni cu informații!
• O sesizare formulată împotriva fostului director Ion Stoenescu (Administrația Bazinală Olt) şi a directorului tehnic Ion Băloi a ajuns recent la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice și la ANAR (Administraţia Naţională Apele Române). Funcționari din interiorul Administraţiei Bazinale de Apă Olt care ştiu foarte multe lucruri îi acuză pe cei doi de mai multe nereguli. Stoenescu şi Băloi sunt acuzaţi că au făcut foarte multe achiziţii dubioase. De exemplu, ar fi achiziţionat betoniere şi bazine pentru carburanţi prin intermediul unei firme care comercializează... produse de papetărie. Acest lucru a fost depistat şi de Curtea de Conturi. În sesizarea respectivă se mai face referire și la chefurile bahico-erotice, puse în scenă în interiorul instituției, la care era invitată și o anumită ziaristă. Ion Băloi știe mai multe! Se aude la SJU?
Web Design by DowMedia