Clanul lui Miţă Lăbuş rămâne după gratii: prezentăm noi date incendiare din referatul procurorilor

miercuri, 11 februarie 2015

Marţi, 10 februarie, judecătorii Tribunalului Vâlcea au decis să menţină arestarea preventivă în cazul celor şase membrii ai Clanului Lăbuş, ei urmând să mai stea încă 30 de zile în spatele gratiilor. Membrii grupării Lăbuş, Mihăiţă Obreja (Miţă Lăbuş) - liderul grupului, Petre Valeriu Sandu, Camelia Popa, Andrei Nicolae Binder, Radu Ştefan Drăghici şi Elena Larisa Ungureanu au fost arestaţi prima dată în data de 14 ianuarie 2015, ei fiind acuzaţi de constituirea unei grupări infracţionale specializată în şantaj, înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală. Potrivit referatului procurorilor DIICOT, relevant pentru implicarea lui Popa Camelia în activitatea de susţinere a grupului infracţional, ca membru important ce asigura disimularea activităţii infracţionale prin intermediul celor două societăţi, este că în data de 26 octombrie 2011 în contextul unui control al ANAF cu privire la sumele corespunzătoare celor două facturi menţionate care făceau obiectul unei executări silite a debitorului SC Marlaur Comp SRL, sume care au fost plătite de instituţia menţionată în sarcina SC Stilunicom SRL şi SC Lamconstruct SRL, care aveau calitatea de terţ poprit, Camelia Popa, în calitate de reprezentant al ambelor societăţi, nu a recunoscut realitatea acestor sume datorate în baza celor două facturi şi mai mult a susţinut în mod fals că SC Lamconstruct SRL nu a avut nici o relaţie comercială cu SC Marlaur Comp SRL. În cursul lunii februarie 2010 independent de relaţiile contractuale ale SC Marlaur Comp SRL cu SC Stilunicom SRL şi SC Lamconstruct SRL, în calitate de constructor, societatea SC Marlaur Comp SRL a încasat la data de 16 februarie 2010 suma de 1,67 milioane de lei aferentă unui proiect imobiliar finanţat de CEC Bank, beneficiarul fiind SC Două Flori SRL Olăneşti, administrată de Hodorogea Dumitru Petre, documentele depuse la dosarul cauzei susţinând acest aspect. Aceste aspecte erau cunoscute de către Obreja Mihăiţă care de altfel cunoştea demersurile efectuate cu privire la aprobarea acestui credit, acesta chiar sprijinind financiar obţinerea creditului dispunând ca Sandu Petre Valeriu să ia de la locuinţa sa suma de 1200 de euro şi să i-o înmâneze lui Popii Ion, aşa cum rezultă din discuţiile telefonice interceptate în cauză.

Ulterior virării sumei de bani în contul societăţii administrate de persoana vătămată, Obreja Mihăiţă a coordonat prin diferite manopere de inducere în eroare şi şantaj diverse activităţi infracţionale desfăşurate de membrii grupului care aveau ca scop deposedarea persoanei vătămate a unei sume cât mai mari de bani din suma de bani despre care avea la cunoştinţă că este deţinută de acesta ca urmare a aprobării creditului menţionat. Astfel că Obreja Mihăiţă împreună cu Sandu Petre Valerlu, în realizarea scopului propus în ceea priveşte perspectiva de a-l deposeda pe Popii Ion de o parte cât mai mare din suma de 1,67 milioane de lei, pentru ca Popii Ion să fie sub controlul său total, i-a inoculat acestuia ideea că se află într-o stare reală de pericol din partea unor persoane din medii interlope printre care Marinescu Ştefan zis Crocodilul sau Răducanu Samir. Prin această stare de temere pe care Obreja Mihăiţă i-a indus-o lui Popii Ion acesta urmărea de fapt să ajungă în ipostaza în care, prin intermediul unei societăţi controlate de el, respectiv SC Deltona SRL, să îi ofere servicii de protecţie şi pază, lucru care de altfel şi s-a întâmplat. Astfel prin intermediul „locotenentului” său, Sandu Petre Valeriu, cât şi în mod direct, Obreja Mihăiţă a stabilit cu numitul Marinescu Ştefan, poreclit Crocodilu, persoană violentă (condamnat pentru infracţiuni cu violenţă) asociată mediului interlop din mun. Rm. Vâlcea, ca acesta din urmă să susţină şi să exercite presiuni constante asupra lui Popii Ion. Înţelegerea consta în crearea unei stări de temere persoanei vătămate de către Marinescu Ştefan, poreclit Crocodilu. Conform scenariului creat, ulterior creării acestei stări de temere, ce presupunea ameninţări în legătură cu persoana lui Popii Ion şi a familiei sale, inclusiv copii săi, Obreja Mihăiţă intervenea şi îi oferea „protecţie” faţă de Marinescu Ştefan, inclusiv prin angajarea unor persoane din grupul său pentru a-l păzi pe acesta şi familia acestuia

Prin acest plan, coordonat de Obreja Mihăiţă prin prisma legăturilor infracţionale pe care le desfăşura, acesta urmărea pe de o parte îndatorarea persoanei vătămate faţă de acesta, iar pe de altă parte, crearea unei dependenţe de aşa numita „protecţie” oferită. Finalitatea acestui plan de constrângere a persoanei vătămate a avut ca scop obţinerea controlului asupra deciziilor lui Popii Ion şi implicit asupra resurselor financiare ale SC Marlaur Comp SRL şi direcţionarea a unei părţi cât mai mare din acestea în interesul lui Obreja Mihăiţă. Astfel, după ce în data de 16 februarie 2010 în contul SC Marlaur Comp SRL a fost virată sume de 1,67 milioane de lei conform contractului de credit menţionat, prin intermediul lui Sandu Petre Valeriu, Obreja Mihăiţă îi inoculează lui Popii Ion ideea că acesta şi familia sa se află în pericol. Imediat după acest moment, Sandu Petre Valeriu îl apelează pe Marinescu Ştefan căruia îi expune punerea în aplicare a planului, aşa cum rezultă din discuţiile telefonice interceptate în cauză. Ulterior, în zilele următoare, discuţiile dintre Marinescu Ştefan şi Obreja Mihăiţă relevă de asemenea modalitatea în care aceştia pun în aplicare planul de constrângere a lui Popii Ion. Pe de altă parte din conţinutul convorbirilor purtate între Marinescu Ştefan şi Popii Ion rezultă faptul că Marinescu Ştefan are şi acesta un interes direct faţa de Popii Ion, cu privire la care face presiuni pentru a-i da diferite sume de bani, presiuni exercitate având însă ca scop crearea unei stări de tensiune a persoanei vătămate care astfel să justifice acordarea „protecţiei” de către Obreja Mihăiţă. Tot din conţinutul convorbirilor rezultă faptul că aceste sume de bani nu reprezintă datorii certe pe care Popii Ion să le fi avut la Marinescu Şteftn pentru că la un moment dat acesta renunţă foarte uşor la acestea spunându-i că nu mai are nevoie de aceşti bani, din motivul că Popii Ion tot îl amână. Astfel, consecinţă a situaţiei create, la data de 18 februarie 2010 Popii Ion solicită protecţie lui Obreja Mihăiţă, respectiv trimiterea de către Sandu Petre Valeriu, locotenentul acestuia, a două persoane pentru a-i asigura paza personală.

 

Cum a obţinut Miţă Lăbuş suma de 46.000 lei prin intermediul firmei Montaj Construct SRL?

 

În vederea obţinerii unor sume de bani, Obreja Mihăiţă, ca urmare a ascendentului avut asupra persoanei vătămate, i-a cerut în data de 22 februarie 2010 să îl ajute pe senatorul Coca Laurenţiu cu suma de 46.000 de lei, pe care să o vireze unei societăţi a acestuia, respectiv SC Montaj Construct SRL, pentru ca această din urmă societate să nu intre în incidenţă de plată. Pentru a-i întări convingerea lui Popii Ion că îşi va recupera această sumă de bani, Obreja Mihăiţă i-a spus acestuia că el se constituie garanţia pentru acest împrumut, iar dacă banii nu vor fi înapoiaţi, firma senatorului îi va presta lucrări de construcţii termopane la imobile pe care acesta le avea în curs de realizare. Cu privire la această situaţie de fapt, trebuie precizat că datele obţinute în cauză relevă faptul că Obreja Mihăiţă împrumutase numitului Coca Laurenţiu Florian, respectiv pentru un apropiat al acestuia, numitul Popescu Constantin suma de 50.000 de euro în urmă cu patru ani. Societatea Montaj Construct SRL, administrată de Coca Laurenţiu în perioada 27 noiembrie 2002 - 18 decembrie 2008 a preluat în data de 24 mai 2006 contractul de leasing încheiat de către BCR Leasing ce privea autoturismul marca Mercedes CLK, autoturism care nu a fost în realitate utilizat de către societatea menţionată, fiind utilizat de către numiţii Obreja Mihăiţă, Popa Camelia şi Dumitrescu George Mircea, societatea achitând ratele aferente contractului de leasing în contul dobânzilor sumelor împrumutate. Trebuie precizat că în perioada 14 iunie 2007 - 14 octombrie 2008, Obreja Mihăiţă a avut împreună cu Coca Laurenţiu Florian calitatea de asociat în societatea menţionată.

De altfel aşa rezultă din descrierea situaţiei de fapt referitoare la persoana vătămată Diaconu Dorel Octavian acest autoturism a fost folosit şi de către acesta, fiindu-i remis de Obreja Mihăiţă şi utilizat în vederea inducerii sus numitului în eroare. Astfel, începând din data de 19 februarie 2010, Coca Laurenţiu îl apelează insistent pe Obreja Mihăiţă, solicitându-i acestuia să îl ajute în vederea determinării lui Dumitrescu George Mircea pentru achitarea ratelor reziduale ale contractului de leasing, încheiat între SC Montaj Construct SRL şi BCR Leasing, pentru autoturismul marca Mercedes menţionat. Din cuprinsul acestor convorbiri telefonice rezultă în mod cert şi indubitabil că acest autoturism era achiziţionat, în mod fictiv SC Montaj Construct SRL, pentru că autoturismul nu deservea obiectul de activitate al societăţii, fiind folosit în realitate de o altă persoană şi anume Dumitrescu George Mircea, care se angajase faţă de Obreja Mihăiţă, deţinătorul real al autoturismului, să achite valoarea ratei reziduale şi a celorlalte obligaţii aferente contractului. Aspectele rezultate ca urmare a interceptării convorbirilor telefonice au relevat în mod clar că Dumitrescu George Mircea dispunea de acest autoturism, fiind lăsat gaj contra unei sume de bani unei persoana Gusti din altă localitate.

Din discuţiile purtate între Obreja Mihăiţă şi senatorul Coca Laurenţiu Florian, acesta din urmă, cu ocazia solicitării în mai multe rânduri a sumei de bani necesare achitării autoturismului, este înjurat şi umilit, pe un ton agresiv şi totodată spunându-i-se că nu are dreptul să ceară nici un ban în plus, pentru că în urmă cu 4 ani de zile a venit la domiciliul lui Obreja Mihăiţă şi acesta i-a dat în numerar cu titlu de împrumut suma de 50.000 de euro sumă pe care nu o achitase nici până în acel moment. Vizavi de acest din urmă aspect, senatorul Coca Laurenţiu îi spune lui Obreja Mihăiţă că banii nu au fost pentru el ci pentru altă persoană cu care a venit la domiciliul său, dar Obreja Mihăiţă îi spune că banii i-au fost daţi lui în mână. Datele obţinute au relevat că suma de 50.000 de euro împrumutată de Obreja Mihăiţă la solicitarea lui Coca Laurenţiu a fost pentru numitul Popescu Constantin, zis Costi, administrator al SC Prelcon SRL, persoană de asemenea supusă constrângerilor de către Obreja Mihăiţă în vederea restituirii sumelor împrumutate şi dobânzilor aferente acestora, procesul verbal întocmit în acest sens relevând în mod clar această împrejurare.

Pe parcursul zilei de 22 februarie 2010, Coca Laurenţiu insistă în mai multe rânduri în vederea determinării lui Obreja Mihăiţă pentru a achita suma de 45.918 lei, sumă aferentă unui ordin de plată introdus spre decontare de către BCR Leasing, aferent obligaţiilor de plată contractului de leasing amintit, interceptările telefonice autorizate în cauză relevând aceste aspecte. În continuare Obreja Mihăiţă îl apelează pe Dumitrescu George Mircea, căruia îi expune situaţia, soficitându-i în mod imperativ să achite obligaţiile legate de autoturismul menţionat. Faptul că de acest autoturism în realitate dispunea Obreja Mihăiţă şi a făcut parte ca urmare a înţelegerilor cu privire la plata dobânzilor sumelor împrumutate, rezultă şi din convorbirile celor doi, ocazie cu care senatorul Coca Laurenţiu îi spune lui Obreja Mihăiţă că el a făcut ce a vrut acesta şi autoturismul a intrat în posesia lui Obreja Mihăiţă.

- va urma -

(Nicu Trandafir)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 comments on “Clanul lui Miţă Lăbuş rămâne după gratii: prezentăm noi date incendiare din referatul procurorilor”

    1. Popii Ion petrece "un concediu" de 5 ani la Colibas pt diferite escrocherii.,deci o persoana de bine,un om de afaceri "prosper" este reclamant,hai sa fim seriosi.creditul luat era de fapt al doctorului Hodorogea,pe care domnul Popii Ion l-a escrocat in cele din urma.

  1. REZULTA, CLAR SI CATEGORIC, FAPTUL CA DOMN' SENATOR COCA LAURENTIU FLORIAN FACE PARTE DIN ACEST GRUP MAFIOT SI IMPARTEA MALAIU' CU CEILALTI INTERLOPI !!!

    SI, ATUNCI, CU DOMN' SENATOR CUM RAMANE ???

    DIICOT-ul IL SCUTESTE DE RASPUNDERE SI-L CONSIDERA DOAR MARTOR ???!!!???

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe