Vezi mai jos declaratiile VIDEO ale Elenei Udrea (fragmente din interviul integral):
Clipul a fost realizat cu echipament Nikon.
---
Rep: Care este versiunea dvs. despre dosarul ceea ce se intampla azi?
Elena Udrea: Incep prin a spune un lucru pe care l-am tot spus in ultima vreme, si anume ca nici intr-un caz eu, care 10 ani de zile am luptat pentru justitie puternica, independenta, am fost in tabara celor care au sustinut justitia, nu o sa contest dreptul procurorilor, judecatorilor de a cerceta, de anacheta, de a aresta, nici intr-un caz. Problema este ca intr-o tara in care aproape oricine, aproape oricine poate fi gasit vinovat de ceva - de la seful statului, pana la cetateanul care a dat un borcan de miere si 100 de euro ca sa primeasca o pensionare anticipata parca, un caz real - puterea de a decide pe cine acuzi si cand acuzi, atunci cand este exercitata in scopul unor interese personale, private, oculte este un pericol pentru democratie si pentru statul de drept.
Dan Tapalaga: Fiti un pic mai explicita. La ce va referiti?
Elena Udrea: Dau un exemplu, acest dosar Microsoft, dar si multe alte dosare care apar in aceste zile si toate se concentreaza pe doar cateva persoane. Toate graviteaza in jurul meu si am spus lucrul acesta, ca cel putin din dezbaterea mediatica care se duce legat de cazurile anchetate de procurori rezulta ca o singura persoana este de interes sa fie dezbatuta, sa fie implicata: Elena Udrea.
Dan Tapalaga: Nu e adevarat asta. Acest dosar, cand a izbucnit in spatiul public, a izbucnit fiind mentionate o serie de nume ale unor lideri PSD in primul rand.
Elena Udrea: Care nu s-au mai auzit dupa aceea.
Dan Tapalaga: S-au auzit pe rand si de liderii PSD, si de liderii PDL, si astazi si de dvs.
Elena Udrea: Da.
Dan Tapalaga: Au fost pusi sub acuzare o multime de lideri PSD.
Elena Udrea: Dar ati mai auzit ceva de dl Nica, de dl Ponta?
Dan Tapalaga: Asta e problema presei cum trateaza aceste subiecte…
Elena Udrea: Da, asta spun si eu.
Dan Tapalaga: si la vremea respectiva ei au fost in prim-plan, asa cum dumneavoastra sunteti astazi in prim-plan.
Elena Udrea: Nu, nu, nu. Eu sunt in prim-plan de la inceputul-inceputului. De la momentul la care a aparut acest dosar si a aparut numele fostului meu sot, chiar daca pana ieri nu exista nicio acuzatie oficiala la adresa mea, subiectul a fost Elena Udrea. Toate documentele aparute pe surse se refereau la Elena Udrea. Toate dezbaterile, intr-o anumite parte a presei, erau despre Elena Udrea. De aceea am si iesit public sa spun ca nu mi se pare normal in momentul in care in acest dosar, spre exemplu, sunt numite, sunt pomenite de martori nume mari de lideri politici, cum ar fi Victor Ponta, dl Vasile Blaga, asta de catre martorul care l-a pomenit si pe Dorin Cocos. Tot acel martor a spus ca i-a dat bani lui Vasile Blaga.
Dan Tapalaga: Cine a spus asta?
Elena Udrea: Domnul Florin… sau… cel de la… partenerul lui Pescariu…
Cristian Pantazi: Florica de la Fujitsu Siemens?
Elena Udrea: Florica, da.
Dan Tapalaga: Ati vazut dumneavoastra aceasta declaratie in dosar?
Elena Udrea: Sigur ca da. Dar a aparut la televizor. In campanie a aparut pentru 2 ore, in scurt, la televiziunea domnului Ghita, a aparut acest document. Ulterior a fost retras. La intrebarea pe care am pus-o: De ce nu s-a dezbatut la fel de intens documentul in care a aparut numele dlui Vasile Blaga, asa cum s-a dezbatut in continuu in campania in care candidam la prezidentiale implicarea fostului meu sot in acest dosar? raspunsul lui Sebastian Ghita a fost: Pentru ca generalul Coldea, de la SRI, i-a cerut sa retraga acest document.
Dan Tapalaga: Aveti probe cand spuneti asta?
Elena Udrea: Va spun ce mi-a spus Sebastian Ghita. Intrebati-l sa vedem daca recunoaste sau nu.
Dan Tapalaga: Deci Sebastian Ghita v-a spus. Cand?
Elena Udrea: In timpul campaniei, candva, cand i-am reprosat faptul ca la televiziunea lui, la RTV - sigur, o televiziune facuta cu acordul SRI-ului.
Dan Tapalaga: De unde stiti asta?
Elena Udrea: De la momentul la care s-a intamplat, in 2011. Dar o sa ajungem acolo. La televiziunea lui, pret de 2 ore maxim a iesit acel document si s-a dezbatut implicarea dlui Vasile Blaga. Acolo se spunea ca a primit o suma de bani de la Claudiu Florica, lucru care s-a intamplat timp de 2 ore, dupa care a disparut cu totul din dezbaterea publica. Evident ca am tras atunci concluzia, si o sa vedeti pe parcursul interviului de ce, ca nu era niciun interes ca cei din tabara dlui Iohannis in vreo cauza penala. In schimb, am fost implicata eu, desi nu aveam o implicare oficiala in acest atac legat de aspecte penale si apoi, desigur, si celebrele fotografii si arestarea fostului sot cu 2 saptamani inainte de votul primului tur, samd. Ma intors si spun ca este firesc, este normala actiunea justitiei. Justitia trebuie sa functioneze. Insa justitia de asemenea trebuie sa se bazeze pe lege. O justitie care nu se face cu legea in fata poate sa fie la fel de periculoasa ca o lipsa de justitie.
Cristian Pantazi: Dar de ce spuneti ca ati fi tinta acestei vanatori, cand toata presa, toti constatam ca punerea dvs. sub acuzare s-a intamplat ieri, deci dupa ce s-a incheiat campania electorala, dupa ce Traian Basescu a plecat de la Cotroceni, Victor Ponta a pierdut alegerile, dvs. ati pierdut alegerile, PMP e in pragul dezintegrarii si ca o miza politica dvs nu mai reprezentati o miza ca anul trecut? Deci cine si de ce v-ar vana?
Elena Udrea: Dar eram asa o miza mare in campanie? Vi se parea ca eram pe cale sa castig alegerile? Acelasi lucru pe care il reprezentam in campanie. Punand niste lucruri cap la cap, am inteles de unde a venit parte din atacurile cel putin din ultimii ani la adresa mea, atacuri care sunau cam asa: Traian Basescu sa se lase de Elena Udrea, pentru ca ii face foarte mult rau. Si nu vorbesc de cei care poate chiar li s-a parut, cum ar fi dl. Tapalaga, reala aceasta teorie. Vorbesc de cei care au actionat in baza unei teorii a altcuiva. Sunt oameni pe care daca ii urmarim, si vorbesc aici de oameni din presa, pe care daca ii urmarim ce puncte de vedere au, constatam cu usurinta - si daca vedem cum sunt finantati - constatam cu usurinta ca ei de fapt sunt purtatorii de idei, de mesaje, ai unor institutii sau ai unor oameni din institutii. Spre exemplu, sunt purtatori de mesaje ai SRI-ului, asta este clar. Asa cum dna Sorina Matei, spre exemplu, este evident purtatoarea de cuvant a dnei Codruta Kovesi.
Dan Tapalaga: Aici eu as spune ca e o sustinatoare a luptei anticoruptie, si nu o purtatoare de cuvant a dnei Kovesi. Sustine lupta anticoruptie dna Matei, ca multi alti ziaristi, inclusiv noi, inclusiv cei de la Revista 22 si multi altii.
Elena Udrea: Asta este. Dar dvs. nu cred ca sunteti platiti din banii lui Nicolae Dumtriu.
Cristian Pantazi: Cu siguranta nu suntem platiti.
Elena Udrea: Nu sunteti, in regula.
Dan Tapalaga: Dar ce vreti sa spuneti cu asta?
Elena Udrea: Pai, daca vrei intr-adevar sa spui ca slujesti un principiu pana la capat, atunci este foarte greu sa imi spui ca esti un om care slujeste justitia pana la capat, cata vreme primesti salariu de la un om care este cercetat intr-o cauza penala - eu n-am nimic, Doamne fereste, Nicolae Dumitru este si amicul meu, dar este un om care a fost arestat in cauza Microsoft si despre care, spre exemplu, la dna Sorina Matei nu am auzit un cuvant.
Cristian Pantazi: Mi-e greu sa inteleg tot rationamentul, avand in vedere ca dvs. ati facut chiar afaceri sau ati infiintat o firma cu dl Niro. V-as propune sa ne intoarcem la miza dosarului si care inteleg ca ar fi Traian Basescu, din ce spuneti dvs.
Elena Udrea: Acest dosar este un dosar foarte mare, foarte amplu.
Cristian Pantazi: Si care e miza? E vorba de Traian Basescu?
Elena Udrea: Pai el este un dosar real. Nu, nu spun asta, nu. Este vorba de un dosar foarte real. Adica acolo, intr-adevar, cand a pornit, acest dosar a pornit cu descrierea ca este cel mai mare dosar de coruptie in care sunt implicati 9 ministri, in care valoarea acestor contracte ar fi de 1 miliard de euro, in care spagile care s-ar fi dat ar fi intre 60 si 100 de milioane si in care mai sunt implicati zeci de oameni de afaceri. Am avut o singura arestare, atunci, in campanie, cei 4, printre care si fostul sot, dl Nicolae Dumitru, Pinalti si Gabriel Sandu. In rest, aproape toata lumea este ok. Adica dl Victor Ponta, despre care Claudiu Florica a spus ca a primit foloase pentru a interveni in acest dosar, este ok. Alte nume cele pomenite acolo, Tariceanu, Adrian Nastase, Tanasescu…
Cristian Pantazi: Dar el este urmarit penal, si fiul sau, din cate tin minte.
Dan Tapalaga: Da, sunt urmariti penal. Sunt o multime de lideri PSD urmariti penal acolo.
Elena Udrea: Dar nu sunt arestati. Deci toata lumea este libera.
Dan Tapalaga: Un dosar penal, cum bine stiti, individualizeaza situatii, fapte, samd. Adica nu pot fi toti arestati penal sau toti arestati preventiv. Si dosarul e cam la inceput, din cate stiti.
Elena Udrea: Cei care chiar presupunem noi ca au savarsit faptele, aceia sigur, sau cei care au venit, care au initiat tot aceste demers de afaceri, aceia sunt sigur liberi. Nu mai spun ca oameni politici importanti, care sunt…
Dan Tapalaga: Inca o data, dna Udrea, acest dosar, cum stiti, este intr-o faza incipienta, inca. Nu s-au terminat comisii rogatorii cu alte tari din UE samd. Adica trageti concluzii mult prea rapide intr-un dosar care este abia la inceput.
Elena Udrea: Bun, este la inceput, insa este o realitate ce va spun eu. Ca din zecile de persoane implicate, unii direct - cei care fie au facut contractele, fie sunt cei care au venit cu afacerea - la final mai sunt 2 asa-zisi intermediari arestati in aceasta cauza si eu, acuzata…
Dan Tapalaga: Tocmai va spuneam ca nu este niciun final in acest doar.
Elena Udrea: la finalul astazi. Si eu, acuzata ca nu am stiut, ca trebuia sa stiu, sa presupun ca o parte din banii pe care sotul meu ii folosea in afaceri ar fi provenit din actiuni prin care a incalcat legea. Nici asta, deci Doamne fereste, procurorii au fost foarte ok, inteleg dreptul lor de a suspecta faptul ca eu as fi stiut, insa nici nu poate fi o certitudine ca orice nevasta stie cum isi face afacere sotul ei. Trec peste faptul ca intamplator eram o nevasta cu o ocupatie foarte precisa si foarte solicitanta.
Cristian Pantazi: Inainte sa trecem la realitatea relatiei din cuplul dvs, care e teoria dvs. legata de modul in care ati fost implicata? Care e adevarul dvs?
Elena Udrea: Incepusem prin a va spune ca intr-o tara in care pe oricine aproape ai putea sa acuzi in orice moment, cel care are catusele este si cel care conduce Romania. Ganditi-va cine ar avea curaj sa se opuna sau care dintre oamenii politici ii vedeti ca au curaj sa abordeze frontal acest subiect al finantarii partidelor politice sau al finantarii campaniilor electorale? Nimeni, toata lumea se ascunde, desi stim cu totii ca in mare parte exact asa procedeaza oricine candideaza si asa procedeaza orice partid. Care politician il vedeti in comisia de supraveghere a serviciilor secrete capabil sa initieze cu adevarat un control asupra activitatii acestor servicii, cand aproape toti de acolo oameni politici pot fi, ca dl. Grebla, chemati a doua zi la parchet.
Dan Tapalaga: Mai clar, daca puteti. Ce sustineti?
Elena Udrea: Adica eu spun ca cel care detine secretele tuturor - si toti avem secrete, mai ales cei din presa, din politica. Ale noastre sunt interesante.
Cristian Pantazi: E SRI sau DNA?
Elena Udrea: si cel care are cheia asupra acuzarii cuiva este si cel care poate determina anumite comportamente la nivelul politicenilor, la nivelul presei sau chiar la nivelul magistratilor.
Cristian Pantazi: Dar despre cine e vorba?
Dan Tapalaga: Vorbiti in clar!
Elena Udrea: Evident ca vorbim in clar. In spatele unui plan pe care eu il vad foarte bine asezat si care este pus in practica de ceva timp, pas cu pas, si ce-am aici sunt lucruri pe care de luni de zile eu le scriu… si constatand toate acestea, se afla un om care detine in acest moment toate aceste secrete, pentru ca le are de la mii de oameni, de ofiteri care le aduna. Este seful actual al Serviciului Roman de Informatii, este dl Florin Coldea. Deci dl Coldea este cel care, in acest moment, detine aceasta putere, pentru ca pe de o parte detine toate secretele, este depozitarul tuturor secretelor tuturor, pe de alta parte are o foarte buna relatie cu dna Kovesi. Si va spun eu, care am intervenit in numirea dnei Kovesi in functia de procuror DNA…
Dan Tapalaga: In ce sens ati intervenit?
Elena Udrea: In sensul in care dl Victor Ponta nu era de acord sa se faca numirile procurorilor si numirea dnei Kovesi, era singurul nume de interes, care il interesa pe presedintele Traian Basescu. Singurul nume care interesa era Codruta Kovesi; fusese o propunere a domnului Coldea, doamna Codruta Kovesi.
Dan Tapalaga: Cum adica a fost o propunere a domnului Coldea?
Elena Udrea: Adica dl Traian Basescu evident ca o sustinea pe Codruta Kovesi, dar ea era plecata intre timp din tara.
Cristian Pantazi: Era la Bruxelles, trimisa a Guvernului.
Elena Udrea: Da. Si cel care a propus revenirea dansei a fost dl Coldea.
Dan Tapalaga: De unde ati scos informatia asta, cine v-a spus asta?
Elena Udrea: La acel moment, aceasta discutie - dar, inca o data spun, a fost un nume pe care si-l dorea si presedintele foarte mult, dar ideea ca dansa sa se intoarca de acolo a venit de la Florin Coldea.
Dan Tapalaga: Pai adineauri ati spus ca dvs. ati sustinut-o.
Elena Udrea: Nu, eu am spus ca eu am fost cea care a discutat cu dl Victor Ponta numirea dnei Codruta Kovesi.
Dan Tapalaga: Pai, stati putin. Ori Traian Basescu a sustinut-o, ori dvs, ori Florian Coldea, ca nu se mai intelege nimic in clipa asta?
Elena Udrea: Am spus ca propunerea ca dansa sa se intoarca de la Bruxelles a venit de la dl Coldea. Traian Basescu si-a dorit foarte mult ca Codruta Kovesi sa fie procuror DNA, dar Victor Ponta nu dorea acest lucru.
Dan Tapalaga: Dar cine v-a spus toate astea?
Elena Udrea: Pai, faptul ca Victor Ponta nu dorea era evident si stiam de la presedinte. Dar era evident, pentru ca spunea pe toate partile ca nu doreste. Iar eu am fost cea care a mers la Victor Ponta sa discut tocmai numirea Codrutei Kovesi in functie.
Dan Tapalaga: Cand?
Elena Udrea: Intr-o seara, in 2013, la biroul dlui Victor Ponta, pe care il are in blocul in care locuieste. Am discutat atunci cu dl. Ponta si unul din argumentele pe care le avea, obiectiile pe care le avea era tocmai faptul ca era extrem de apropiata sau ca ar fi fost extrem… ar fi ascultat foarte mult de SRI. Acesta era unul din argumentele pentru care Victor Ponta se opunea numirii. Unul din ele.
Dan Tapalaga: Dar ne puteti spune in calitate de ce ati facut aceasta interventie la dl. Ponta?
Elena Udrea: In calitate de persoana care, la momentul acela, putea sa discute cu el. Ceea ce n-ar fi facut, spre exemplu, nici presedintele.
Cristian Pantazi: V-a cerut presedintele, v-a rugat sa faceti aceste diligente, aceasta discutie cu Victor Ponta?
Elena Udrea: Nu.
Cristian Pantazi: A fost initiativa proprie?
Elena Udrea: A fost initiativa mea. A fost initiativa mea.
Cristian Pantazi: De unde stiati de discutiile de la Cotroceni?
Elena Udrea: Din discutiile presedintelui, din ce era public. Era un conflict, nu se mai numeau procurorii, iar Traian Basescu nu voia sa renunte la Codruta Kovesi sub nicio forma - aici era cuiul lui Pepelea, daca va amintiti - si in acest context mi-am asumat sa discut eu cu Victor Ponta deblocarea situatiei.
Cristian Pantazi: Ati discutat cu Victor Ponta si cu Traian Basescu, in acel context, si despre Alina Bica la DIICOT?
Elena Udrea: Nu. Propunerea Alina Bica nu era atat de importanta, era o propunere pe lista. Mai important era procurorul general, atunci. Insa, asa cum a spus si presedintele, fata de dorinta de a avea-o pe Codruta Kovesi la DNA, procurorul general a fost cel pe care l-a propus, pentru ca asta spune legea. Deci este printr-o negociere si o intelegere intre presedinte si prim-ministru. Si atunci procurorul general a fost numit domnul care este si astazi, nu ii retin numele.
Cristian Pantazi: M-as intoarce la dl Coldea, despre care spuneati ca el controleaza toata situatia, ca el este cel care are interesul sa va puna in aceasta numire proasta. Aveti vreo proba?
Elena Udrea: Pai, o multime de lucruri pe care o sa vi le spun. Cumva o sa incep cu ceva ce pentru mine a reprezentat o luminare asupra a ceea ce mi se intampla. La o cafea cu dl Sebastian Ghita, undeva in vara trecuta, va spun si unde: la cafeneaua Sofa de pe Barbu Vacarescu, dl Sebastian Ghita - un apropiat al SRI-ului si o persoana care se vede des cu dl Florian Coldea - mi-a spus ca dl Coldea ma uraste. Am intrebat de ce, si mi-a spus un lucru pe care eu apoi l-am spus public - dar bineinteles nu am citat, la vremea aceea: pentru ca am fost permanent o sursa alternativa de informatii la presedinte. Presedintele Romaniei este nu cel mai informat om. De regula, este cel mai dezinformat om, pentru ca el primeste informatii pe niste cai simple. Bine, de pe internet daca sta sa le citeasca sau de la televizor sau informatii pe care le ia oficial de la institutii. Evident ca atunci cand cineva, care este relativ bine conectat la presa, la toata zona de presa, la zona politica, la tot mediul de afaceri, o astfel de persoana are acces la presedinte si poate sa ii spuna niste lucruri - si o sa va dau exemple in interviu - evident ca devine o persoana neplacuta sefilor de servicii. Asa mi-a explicat Sebastian Ghita faptul ca dl Coldea m-ar uri. Eu nu am urat niciodata pe nimeni. Pornind de la acest moment…
Dan Tapalaga: L-ati crezut pe cuvant pe Sebastian Ghita? Pentru ca relatia dvs mi-e putin neclara, si anume acum ii reprosati ca a facut un control de facto din pozitia de parlamentar si ca nu si-a facut treaba, pe de alta parte n-aveati o problema sa va intalniti cu el pe Barbu Vacarescu.
Elena Udrea: Nu. Dar n-are nicio legatura. Si dvs. ma criticati si nu am o problema sa va dau interviul aici. Deci nu are nicio legatura, lucrurile sunt adevarate si intr-un fel, si in alt fel.
Dan Tapalaga: Si cat de apropiata era relatia cu Ghita, astfel incat dl Ghita v-ar fi facut asemenea confidente - ce vorbea dansul cu domnul Coldea?
Elena Udrea: Mi-a facut multe alte confidente. Multe altele.
Dan Tapalaga: Ca de exemplu?
Elena Udrea: Nu stiu, spre exemplu l-am intrebat…
Dan Tapalaga: Dar in virtutea carei relatii, ca nu intelegem?
Elena Udrea: Pur si simplu. Nici nu stiu sa va spun. Nu am o relatie atat de apropiata cu dl Ghita, incat sa ne consideram prieteni. Ca dovada, cred ca sunt cel mai atacat personaj, dupa Traian Basescu, la televiziunea lui, si am mai spus lucrul acesta. Nu stiu. Dl Ghita oscila, probabil, intre nevoia de a sta mai aproape, cateodata, de Basescu, altadata i se parea ca e mai rentabil sa stea aproape de Victor Ponta, habar n-am. Astea-s motivele lui. Eu va reproduc ce mi-a spus el.
Dan Tapalaga: Revin putin la episodul intalnirii cu premierul Victor Ponta, daca el a avut loc, in 2013 ati spus.
Elena Udrea: Da. Cand s-a facut numirea.
Dan Tapalaga: Pai nu erati inamici, pe vremea aia, in opozitie? Ca am vazut niste schimburi de replici extrem de dure.
Elena Udrea: Eu sunt chiar cea care chiar a facut opozitie.
Dan Tapalaga: Cum? Intalnindu-va cu Victor Ponta?
Elena Udrea: Da’ n-are legatura. Faptul ca eu ma cunosc cu dvs, daca ies de aici si spun ceea ce cred despre dvs, si spun sincer, n-are legatura lucrul acesta. Adica eu pot sa cred niste lucruri despre un om si, in acelasi timp, legat de alt subiect sa stau de vorba cu el.
Dan Tapalaga: Dar ati spus ca erati printre putinii oameni care avea acces la Victor Ponta.
Elena Udrea: Din apropierea lui Traian Basescu.
Dan Tapalaga: In virtutea caror relatii?
Elena Udrea: Sunt vechi, de cand lumea…
Dan Tapalaga: Faptul ca a fost avocatul dvs la firme sau de cand?
Elena Udrea: Nu. El nu a fost avocatul meu, v-am mai spus si este minor subiectul fata de ce se intampla, credeti-ma. Avocatul meu nu a fost niciodata. Daca a fost avocatul lui Dorin Cocos, sigur, parerea mea v-am mai spus, cred ca si-a luat un avocat prost.
Dan Tapalaga: Victor Ponta, mi-aduc bine aminte, a declarat public ca numirea Laurei Codruta Kovesi a fost propunerea lui. Este o declaratie publica, data intr-un interviu pentru Evenimentul Zilei, daca nu ma insel acum vreo jumatate de an.
Elena Udrea: Da. A fost propunerea lui, dupa ce a primit-o de la Traian Basescu. El si-a asumat toate propunerile. Eu va spun cum stau lucrurile si va spun care era argumentul principal pentru care nu voia numirea.
Dan Tapalaga: Ori de la Traian Basescu, ori de la Florian Coldea? Iarasi va trebui sa va hotarati.
Elena Udrea: Eu cred ca am lamurit-o.
Dan Tapalaga: Nu, deloc!
Elena Udrea: Oficial, propunerea a facut-o presedintele Romaniei, pentru ca in mod constitutional numirea procurorilor se face intre presedinte si premier - asta este legea, astazi. Ideea ca dna Kovesi sa se intoarca de la Bruxelles a fost ideea dlui Coldea.
Dan Tapalaga: Dar ce vreti sa spuneti cu asta, ca a fost ideea dlui Coldea?
Elena Udrea: Nimic. Decat sa arat faptul ca exista un parteneriat intre dl Coldea si dna Kovesi, care…
Dan Tapalaga: Institutional.
Elena Udrea: … la nivel institutional, de foarte multe ori l-am vazut materializandu-se in acele referiri: Caz rezolvat cu sprijinul SRI. Care nu mai apar de cand Traian Basescu a remarcat ca nu este normal sa apara permanent.
Dan Tapalaga: Chiar in cazul dvs. a aparut aceasta mentiune.
Elena Udrea: Nu mai stiu.
Cristian Pantazi: Si la comunicatele de astazi.
Dan Tapalaga: Aceasta mentiune a aparut inclusiv in punerea sub acuzare in ce va priveste.
Elena Udrea: Aha. Bun. Deci, dupa ce a aparut presedintele la momentul acela si a spus ca nu este normal, pentru ca foarte multi oameni de afaceri au inteles mesajul ca cei care detin toate informatiile sunt cei de la SRI, avand in vedere ca DNA-ul lucreaza cu informatii de la SRI, si ca urmare au incercat - si asta va spun eu - au incercat sa isi gaseasca intrare la SRI, deci dupa ce a fost aceasta remarca a domnului presedinte, imi amintesc ca o vreme nu a mai aparut. Daca acum spuneti ca a aparut din nou, nu am remarcat. Daca aceasta colaborare este institutionala, este corecta. Numai ca daca si procurorii, si magistratii sunt oameni, si inca o data, va dau un exemplu celebru: dl judecator Grebla. Si va spun ca este evident ca atunci cand cei de la SRI detin informatii despre toti, inclusiv despre judecatori si procurori, daca relatia dintre SRI si procurori este una prin care, la o adica, SRI-ul poate face presiuni intr-un fel sau in altul asupra magistratilor, atunci iarasi avem de-a face cu un abuz.
Cristian Pantazi: Acuzatia pe care o faceti, fie si in subtext, este extrem de grava. Si anume: ca dosarul dvs…
Elena Udrea: Nu legat de dosarul meu. Nu. Aici era o discutie in general.
Cristian Pantazi: …bun. Ca dosare, in general, sunt facute de DNA la presiunea SRI, care are ceva impotriva dvs.
Elena Udrea: Nu, dar legati de mine. Era o discutie in general. Daca vreti sa ne intoarcem la cazul particular, Microsoft, ne intoarcem acolo.
Cristian Pantazi: Dar eu v-am cerut dvs. probe legate de relatia de adversitate pe care Coldea o are fata de dvs. si mi-ati spus ca acea proba suprema este marturisirea facuta la o cafea de dl Sebastian Ghita.
Elena Udrea: V-am spus ca incep de acolo.
Cristian Pantazi. Bun. Alte probe aveti pentru acest dinte pe care Coldea/SRI il are impotriva dvs?
Elena Udrea: Intrebarea ar fi de ce. Toata lumea s-a intrebat: dar ce sa aiba totusi cu Udrea? Nu era un pericol pentru alegerile de la presedintie, iar acum, asa cum spuneti, ma si retrag din fruntea partidului, nu tin sa reprezint neaparat acum o pozitie in politica romaneasca. Eu cred ca planul este acela de a avea puterea totala. Tot asa, ca sa-l citez pe dl Ghita, care mi-a spus la un moment dat din discutiile cu dl Coldea: putere egala cu a sefului statului. Astazi, dl Coldea a ajuns directorul SRI.
Dan Tapalaga: Interimar.
Elena Udrea: Interimar.
Dan Tapalaga: Trebuia, dupa demisia dlui Maior, sa fie numit un sef si, potrivit legii, prim-adjunctul se duce interimar.
Elena Udrea: Da. Deci cred ca toti cei care stiu anumite lucruri, si este o tactica - trebuie sa recunoasteti ca este un comportament des intalnit - toti cei care stiu anumite lucruri sau toti cei care pot fi o piedica trebuie eliminati. Si acum o sa ma intrebati: bine, si ce stiti? Pai, eu stiu foarte multe lucruri, pe care le-am aflat unele din discutiile directe, sa zicem, cu dl Coldea, altele pe care le-am aflat de la persoane care s-au intalnit sau au colaborat in anumite momente cu dl. Coldea.
Cristian Pantazi: Unu: Ce informatii? Doi: Ce faceti cu ele?
Elena Udrea: Pai vi le spun dumneavoastra. Doi: am facut un denunt.
Cristian Pantazi: Denunt la DNA?
Elena Udrea: Da, la DNA.
Dan Tapalaga: Impotriva cui?
Elena Udrea: Un denunt in care spun lucruri despre dl general SRI Florian Coldea si despre… o amintesc pe doamna procuror general DNA Codruta Kovesi.
Dan Tapalaga: Ce spuneti acolo?
Elena Udrea: Pai, va spuneam de ce cred eu ca se doreste si s-a dorit din campanie, cu toate armele, scoaterea din politica, de la nivelul care conteaza al politicii, in ceea ce ma priveste. Si, ma rog, este un lucru recurent, de foarte multe ori s-a tot incercat sa fie scoasa Elena Udrea.
Eu cred ca in prima parte, cat exista Traian Basescu, tocmai pentru a elimina, asa cum spunea dl Ghita, o sursa alternativa de informatii, in partea acum a doua cred ca pur si simplu pentru lucrurile pe care le stiu si pe care i le-am spus dlui Coldea in fata. Sau prin dl Maior i le-am transmis.
Dan Tapalaga: Ce anume?
Elena Udrea: Pai, spre exemplu, stiu, in momentul in care a aparut dosarul Microsoft si s-a vehiculat numele fostului sot, eram in plina campanie electorala. A venit, se spunea acolo, numele meu era evident legat de dosar si mai ales se spunea despre un credit pe care sotul - si care este si proba in dosar - fostul sot il luase de la Dinu Pescariu si pe care il declarasem in declaratia de avere. In contextul acesta complex, a venit la mine fostul sot sa ma roage sa ii fixez, sa intermediez o intalnire cu dl Coldea si dl Maior, spunandu-mi ca nu doreste sa ii apeleze direct in situatia data.
Dan Tapalaga: Cum adica sa ii apeleze direct?
Elena Udrea: Nu stiu.
Dan Tapalaga: Avea fostul sot apel direct la Maior si la Coldea?
Elena Udrea: Imediat o sa revin si o sa va spun. Ca nu doreste sa ii apeleze direct pentru ca, ma rog, asa era situatia, insa am intrebat de ce ar face asta, de ce sa vorbeasca, si a spus ca ar dori sa lamureasca acuzatiile din dosar, in conditiile in care mi-a spus ca a facut niste lucruri, la solicitarea dlui Coldea. Lucru care inseamna, si pentru asta sigur este foarte usor de intrebat fostul sot. Eu va declar exact ce mi-a spus.
Dan Tapalaga: Cand se intampla asta?
Elena Udrea: In toamna acestui an. Deci vorbesc de dupa ce a aparut scandalul, inainte sa fie retinut. Mi-a spus, spre exemplu, ca la solicitarea domnului Coldea a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghita, in cash, pentru a-si finanta televiziunea, RTV.
Cristian Pantazi: Cand?
Elena Udrea: Cred ca la inceputul… Ideea era ca mai la inceputul televiziunii, cand s-a rupt RTV-ul de Realitatea si cand dl Ghita inca nu era conectat cu toate cele 10 degete la bugetul de stat. Ulterior am aflat ca banii au fost remisi dlui Ghita de catre Alin Cocos. Mi-a mai spus ca, tot asa, la solicitare, a dus aproximativ la fel, 500.000 de euro, nu-mi mai aduc aminte exact, dar aproximativ la fel, unui institut de sondare a opiniei publice, care facea sondaje din acestea.
Cristian Pantazi: Ce institut, tineti mine?
Dan Tapalaga: Mai exact?
Elena Udrea: Nu, nu tin exact. Dar, daca va fi intrebat, cu siguranta ca-si aminteste el. Sau daca vor fi intrebati, va fi intrebat dl Coldea. Deci astea erau lucrurile pe care mi le-a spus la momentul acela si care, in contextul dat, mi-a explicat ca ar fi vrut sa le discute. Nu s-a intamplat, nici nu am procedat ca atare, ca n-aveam cum, dar in orice caz a si fost retinut preventiv.
de Dan Tapalaga, Cristian Pantazi HotNews.ro
Web Design by DowMedia