• Potrivit tabelului final al creditorilor Oltchim, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, din judeţul Vâlcea a fost acceptată o singură societate editoare de presă. Firma în cauză editează un cotidian, însă a fost înscrisă în tabel pe sectorul „agroturism”, cu o creanţă de circa 6.000 de lei.
• De acum nu mai este nici un dubiu că prefectul Dumitru Cornoiu ar trebui să-şi dea urgent demisia din funcţie! Omul este principalul vinovat de degringolada din Prefectură şi de la Consiliul Judeţean, iar găsirea de „ţapi ispăşitori” la Serviciul Juridic nu-l face pe D.N.C. decât să cadă în derizoriu. Spunem asta pentru că prefectul singur a semnat acea „opinie” despre votul pentru alegerea conducerii CJ Vâlcea, fără nici un aviz de legalitate şi fără nici o aprobare de la Serviciul Juridic al Prefecturii. În aceste condiţii, este absurdă încercarea lui Cornoiu de a arunca vina pe umeri angajaţilor de la Juridic, când aceştia probabil că habar nu aveau de hârtia semnată de prefect, la cererea consilierului judeţean PNL Victor Stănculescu.
• În loc să aloce fonduri pentru refacerea sau construirea de drumuri şi poduri pentru primăriile din Vâlcea, Guvernul „blagosloveşte” administraţiile locale... cu steme. Ultima astfel de ispravă a avut loc miercuri, când Executivul a aprobat stema oraşului Băbeni.
• Nu cunoaştem prea multe amănunte despre activitatea tatălui „viperei-conservatoare” Loredana Predescu, pe numele său de buletin Dumitru Drăgănescu, în cadrul Consiliului local al oraşului Horezu, însă, dacă ar fi să ne luăm după complexitatea funcţiei sale de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului din Horezu, am putea trage concluzia că omul... este bine „pregătit”. Însă, Dumitru Drăgănescu ocupă această funcţie fără nici o pregătire în domeniu, completând lungul tabel al celor care mai mult încurcă bunul mers al activităţii unor instituţii, singura lor calitate fiind faptul că sunt membrii unui partid.
• Fostul director de tristă amintire al Inspectoratului în Construcţii Vâlcea, Ion Nicolae „Dinţişor”, se laudă acum peste tot că „freacă menta” pe un salariu de 1.000 euro la o firmă privată din Râmnicu Vâlcea. Poate ar fi bine ca patronul societăţii respective să-i „umple fundul cu pantofi” angajatului indisciplinat Ion Nicolae!
Web Design by DowMedia