Aurescu i-a transmis omologului sau maghiar, Peter Szijjarto, ca reuniunea ministrilor de Externe trebuie "sa genereze cai de sprijinire mai eficienta a eforturilor comunitatii internationale pentru identificarea unei solutii diplomatice la criza din Ucraina".
Formularea clara a pozitiei Romaniei fata de sanctiunile aplicate Rusiei vine pe fondul reticentei unor state UE in ceea ce priveste mentinerea acestor masuri punitive. Potrivit EUObserver, tari precum Ungaria, Slovacia si Austria cer in spatele cortinei "indulcirea" sanctiunilor, nemaivorbind de inasprirea lor, in timp ce noul premier grec, Alexis Tsipras, a adoptat public o atitudine pro-rusa fara rezerve.
Chiar si sefa diplomatiei europene, italianca Federica Mogherini, a testat starea de spirit din capitalele europene in urma cu doua saptamani; un memorandum trimis catre statele membre si publicat de Financial Times facea referire la o posibila indulcire a tonului fata de Moscova.
Numai ca week-end-ul trecut a inregistrat o escaladare a violentelor, odata cu atacul separatistilor si fortelor ruse de la Mariupol, soldat cu zeci de morti in randul populatiei si fortelor ucrainene. In plus, luptele din regiunea Donbas au continuat.