Joi, 22 ianuarie 2015, în sala de conferințe a Casei de cultură Horezu a avut loc o sesiune de informare în domeniul eticii la care au participat funcționarii publici, persoanele din conducerea primăriei și personalul contractual.
Participanții au beneficiat de prezența expertului pe probleme de etică din cadrul Centrului de Resurse Juridice București, care, a susținut o prezentare pe teme ale prevenirii corupției (incompatibilități, conflicte de interese, managementul integrității, identificarea vulnerabilităților, etc.) în administrația publică, dar și alte teme legate de nevoia de cunoaștere a riscurilor la care se expun funcționarii publici în cazul încălcării normelor de conduită, organizarea sesiunilor de informare, rolul consilierului de etică, organizarea individuală a consilierii etice, monitorizarea, evaluarea și raportarea activităților de consiliere.
Un accent deosebit s-a pus pe sarcina funcționarilor publici de a cunoaște obligațiile și îndatoririle prevăzute în Codul de conduită, respectarea lor cu strictețe contribuind la creșterea încrederii populației în serviciile publice, servicii care asigură suportul dezvoltării economice și sociale a localității.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate studii de caz, situații concrete, modul de abordare și de soluționare a unor astfel de situații, s-au pus întrebări, s-au dat răspunsuri, s-au clarificat anumite aspecte ale prevederilor din legislație, s-au făcut prezentări ale unor propuneri de modificare sau completare a unor acte normative.
Sesiunea de ieri face parte dintr-un program mai amplu de activități pe care conducerea primăriei și instituția consilierului de etică îl au în vedere în perioada următoare, scopul fiind acela de a crea un corp profesionist al funcționarilor publici și de a asigura servicii publice de calitate, în interes general.
La finalul întâlnirii, domnul primar, Fârtat Ilie, a spus: “Din luna septembrie a anului trecut, avem un Cod etic și de integritate al funcționarilor publici și al personalului contractual din cadrul primăriei, document aprobat prin dispoziție a primarului, acesta devenind obligatoriu de respectat de fiecare salariat. Înainte de aprobare, documentul a fost dezbătut împreună cu toți salariații, a fost acceptat și însușit de către fiecare în parte. Am considerat că existența acestui cod, nu este suficientă fără o pregătire continuă a funcționarilor publici. Vom recurge, în continuare, și la alte forme de informare și pregătire; seminarii, mese rotunde, trening-uri, conferințe, identificarea unor grupuri țintă din rândul compartimentelor vulnerabile la încălcarea normelor de conduită, invitarea unor specialiști din domeniul eticii.”
Web Design by DowMedia