Recent, Emanuel Zamfirescu a semnat o petiţie pe care a adresat-o conducerii Arhiepiscopiei Râmnicului şi în care solicită excluderea lui Constantin Necşoiu din Adunarea Eparhială a Râmnicului pe motive „de moralitate”. „În numele credincioşilor din circumscripţiile eparhiale arondate oraşului Călimăneşti din Eparhia Râmnicului adresăm rugămintea şi cererea către Înalt Preasfinţitul Varsanufie şi către Adunarea Eparhială a Râmnicului de a schimba din calitatea de membru din componenţa Adunării Eparhiale pe numitul Constantin Necşoiu, fost director general la SC Călimăneşti Căciulata SA, conform prevederilor statutului şi regulamentelor de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, din următoarele motive: numitul Constantin Necşoiu este anchetat şi cercetat penal de către DNA pentru fraudă şi delapidare cu fonduri europene la SC Călimăneşti Căciulata SA; este cercetat penal de către DNA în dosarele redeschise cu privire la privatizarea SC Călimăneşti - Căciulata SA; a fost destituit şi concediat în luna octombrie anul 2014 din funcţia de director general al SC Călimăneşti Căciulata SA pentru fapte de corupţie. Constantin Necşoiu a avut un comportament imoral şi în contradicţie cu morala creştină, fiind acuzat de adulter cu numita C. E., angajată medical la SC Călimăneşti Căciulata SA. Ţinând cont de gravitatea faptelor şi de impactul negativ de imagine ce se pot răsfrânge asupra imaginii Bisericii Ortodoxe Române, pe numitul Constantin Necşoiu nu-l califică nimic pentru a avea calitatea de membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Râmnicului. Nădăjduim că aşa cum biserica însemnăm toţi cei de la «vlădică la opincă» aşa să conteze şi cuvântul nostru! În numele şi pentru credincioşii susţinători ai acestei petiţii semnează Emanuel Zamfirescu”.
În vara anului trecut, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a avut loc şedinţa de constituire a noii Adunării Eparhiale pentru mandatul 2014-2018. Şedinţa a început în Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului Pastoral Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu. În deschidere, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de întâmpinare în care a evidenţiat importanţa Adunării Eparhiale, atribuţiile statutare ale acesteia şi rolul ei în bunul mers al vieţii bisericeşti. Dintre membrii mireni aleşi ai Adunării Eparhiale amintim pe: Constantin Rădulescu (deputat PSD), Anton Miţaru (fost preşedinte al CJ Vâlcea în perioada 1992-2000), Doru Paraschiv (patronul restaurantelor OK), Cristian Popescu, Ilie Fârtat (primar Horezu), Romeo Rădulescu (deputat PLR şi patron Extins SRL), Ion Stoica Cristian (patron firma Donexim SRL), Dumitru Cioacă (patron firma Agricom SRL), Ion Culin (contabil la Arhiepiscopia Râmnicului), Cristian Nedelcu (primarul municipiului Drăgăşani), Constantin Ceauşu (profesor în Drăgăşani), Vasile Bleotu (fost deputat PSD), Florinel Constantinescu (primarul oraşului Călimăneşti), Constantin Necşoiu (fost director SC Călimăneşti Căciulata SA), Alexandru Moşteanu (patron firma Ferytour SRL), Viorel Capp (administrator firma Art Dent SRL), Ion Gherghinaru (consilier local PSD şi şeful Inspectoratului Şcolar Vâlcea), Teodor Cosmin Olteanu (patron firma Pro Cosdor SRL), Tiberiu Vătafu (directorul Grupului Şcolar I.C. Brătianu din Drăgăşani) şi Toma Agapescu (patronul firmei Izotel SRL Drăgăşani). Membrii clerici ai Adunării Eparhiale sunt următorii preoţi: Nicolae Proteasa, Marin Ion, Mihai Florian Popescu, Daniel Preoteasa, Gabriel Vasile Neagoe, Nicolae Laurenţiu Ceauşu, Ilie Ivan, Ion Irinel Dovleac şi Petre Veţeleanu. În continuarea şedinţei Adunării Eparhiale, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, chiriarhul locului, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit pentru sprijinul şi ajutorul acordat în coordonarea activităţilor desfăşurate în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului pe perioada mandatului de interimat. De asemenea, Părintele Arhiepiscop a felicitat noii membri aleși, și şi-a manifestat dorinţa de a avea o bună colaborare şi conlucrare cu noii membrii ai Adunării Eparhiale în vederea finalizării proiectelor angajate pe perioada mandatului lor. În cadrul şedinţei, au fost validate mandatele membrilor aleşi în cele zece circumscripţii din întreg judeţul Vâlcea, s-a aprobat componenţa comisiilor de lucru şi a secretariatului Adunării. Totodată, au fost desemnaţi reprezentanţii în Adunarea Naţională Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române, membrii Consiliului Eparhial, ai Consistoriului eparhial şi monahal, precum şi reprezentantul în Consistoriul mitropolitan. Cei 30 de membri ai Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului au fost desemnaţi pentru cinci comisii de lucru: administrativ-bisericească; cultural-educaţională; economică, bugetară şi patrimonială; social-filantropică şi organizatorică; juridică şi de validare.
(Petre Coman)
Sursa foto: Indiscret în Oltenia
Web Design by DowMedia
Nu vad rostul acestui demers! In primul rand in Romania nu mai exista adulterul ca infractiune sau contraventie! Apoi ce importanta are ca domnul Necsoiu este sau ar fi corupt! Pai in Episcopia Ramnicului domneste spaga, coruptia, mita. Pe deasupra cum sa sii spui unei sutane negre care traieste cu barbati ca Necsoiu ar fi devina pentru ca traieste cu femei!
Necsoiu este foarte bun acolo in Consiliu! Este exact asa cum trebuie!