Un şofer din Vâlcea a fost condamnat la închisoare după ce a încercat să mituiască un poliţist cu 1000 de euro

duminică, 2 noiembrie 2014
Şoferul a fost prins băut la volan şi cu permisul suspendat şi, pentru a nu I se întocmi dosar penal, a încercat să-l mituiască pe agentul de poliţie care l-a oprit în trafic cu suma de 1000 de euro. Poliţistul din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea a refuzat insa banii l-a denunţat pe şofer.

Citeste mai mult: adev.ro/neavw9

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, şoferul a fost depistat în trafic pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în ziua de 28 februarie 2013, având permisul de conducere suspendat. Adevărul.ro menţionează că în urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit o valoare de 0,85 mg/l, şoferul fiind condus pentru recoltarea de probe biologice la Spitalul Judeţean Vâlcea. Acesta a refuzat însă recoltarea şi a promis agentului de poliţie rutieră suma de 1000 euro pentru a nu i se întocmi dosar penal. Imediat, poliţistul rutier a depus un denunţ la Serviciu Judeţean Anticorupţie Vâlcea, conducătorul auto fiind prins în flagrant în momentul în care a încercat să ofere mita pentru a scăpa de sancţiune. Şoferul a fost trimis în judecată şi condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare. Dosarul a ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii respingând însă recursul formulat de şofer, astfel că hotărârea judecătoarescă este definitivă şi irevocabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe