În cursul acestei săptămâni, va fi demarată implementarea proiectului „Reabilitarea şi modernizarea Şcolii Generale cu clasele I-VIII - Achim Popescu din Păuşeşti Măglaşi”. Proiectul a devenit realizabil prin Programul Operaţional Regional (POR) - Axa Prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4. - Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţional preuniversitare, universitare şi a infastructurii pentru formarea profesională continuă, pentru care a fost şi semnat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 4653/25.09.2014 împreună cu Autoritatea de Management din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Organismul Interimar POR - Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Proiectul are o durată de implementare de 10 luni şi o valoare totală a investiţiei de 654.133,56 lei din care finanţarea nerambursabilă este în cuantum de 489.154,02 lei, iar contribuţia beneficiarului este de 90.167,75 lei reprezentând cofinanţarea cheltuielilor eligibile, cheltuieli neeligibile şi TVA. „Prima grijă a unui primar este să aibă cea mai frumoasă localitate”, a precizat primarul comunei Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu.
Web Design by DowMedia
un om deosebit, responsabil merita respectul valcenilor