Ion Cîlea face presiuni politice la Spitalul Judeţean pentru a-l scăpa pe Dumitru Blejan de dosar penal?

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Vineri, 14 noiembrie 2014, în ultima zi de campanie electorală, au avut loc în localitatea Scundu incidente violente care au avut ca rezultat vătămarea extrem de gravă a domnului Ion Manda (activist PNL), de către membrii PSD Scundu, în frunte cu primarul Dumitru Blejan. În urma acestor evenimente nefericite, domnul Ion Manda este internat la secţia Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea. Pe numele edilului din Scundu a fost depusă o plângere penală pentru lovire şi vătămare corporală, ce se află încă în anchetă.

Ţinând cont că a primit informaţii conform cărora preşedintele PSD şi al Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Ion Cîlea, a făcut presiuni asupra medicilor de la Spitalul Judeţean pentru externarea domnului Ion Manda, victima evenimentelor de la Scundu, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican face apel la doctorii şi specialiştii din cadrul Spitalului Judeţean să nu cedeze imixtiunilor politice în stabilirea tratamentului şi a perioadei de spitalizare a domnului Ion Manda, indiferent cine le face, şi să se comporte ca nişte adevăraţi specialişti. Parlamentarul liberal vâlcean consideră că presiunile domnului Ion Cîlea asupra personalului Spitalului Judeţean au ca scop muşamalizarea scandalului în care este implicat unul dintre cei mai apropiaţi edili social democraţi, prin reducerea numărului de zile de spitalizare a victimei şi implicit prin încadrarea inculpatului din plângerea penală, domnul Dumitru Blejan, la o formă mai blândă a infracţiunii de lovire şi acte de violenţă.

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, atrage atenţia tuturor organelor de anchetă şi tuturor medicilor şi specialiştilor implicaţi în acest caz asupra obligativităţii respectării legii, practicile de violenţă din perioadele electorale trebuind să fie corect şi onest anchetate, pentru aflarea adevărului şi pedepsirea vinovaţilor. Deputatul liberal îl atenţionează public pe domnul Ion Cîlea şi pe reprezentanţii PSD din judeţul Vâlcea că dacă au făcut şi vor continua să facă presiuni pentru muşamalizarea acestui caz, vor fi traşi la răspundere, conform legii şi face apel la aceştia să înţeleagă că nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar domniile lor şi apropiaţii lor politici.

“Ieri am primit o serie de informaţii că reprezentanţii PSD, în frunte cu domnul Ion Cîlea, încearcă să îl scape pe edilul de la Scundu de plângerea penală pentru lovire şi vătamare pe care o are, în urma acţiunilor reprobabile din campania electorală, când pe teritoriul comunei Scundu, echipele de campanie ale ACL au fost bătute şi lovite de către domnul Dumitru Blejan şi acoliţii săi. Fac apel la organele abilitate să trateze cu maximă seriozitate acest caz şi să îi pedepseapsă pe vinovaţi, conform legii şi îi atenţionez pe specialiştii din Spitalul Judeţean că dacă vor ceda presiunilor politice vor răspunde, conform legii. Reprezentanţii PSD trebuie să înţeleagă că nici judeţul, nici localităţile pe care vremelnic le conduc nu sunt moşiile lor personale şi că nu este admisibil ca în anul 2014 să iei bătaie pentru că ai altă opţiune politică decât primarul” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Ion Cîlea face presiuni politice la Spitalul Judeţean pentru a-l scăpa pe Dumitru Blejan de dosar penal?”

  1. Domnule Calea vedeti si ing Bobe Ion de la Dir Prot Plantelor cat e la serviciu cat rezolva problemele familiei cu masina directiei pe care aproape a terminat-o.
    Ma intreb oare ce face pentru agricultura acest sector de protectia plantelor?????
    Pe astia pana cand ii mai duceti in spate????

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe