Falimentul Oltchim înseamnă închiderea CET Govora!
• CJ Vâlcea a fost informat despre situaţia complicată de la CET Govora, Oltchim şi USG
Peste două ore au durat dezbaterile aprinse desfăşurate joi, 30 octombrie, la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea, la punctul de pe ordinea de zi care privea analiza privind situaţia economică de la societatea CET Govora SA Râmnicu Vâlcea. În debutul discuţiilor, directorul general al CET Govora, Mihai Bălan, a precizat de ce este obligatoriu ca societatea să preia Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu. „În ultima perioadă de timp, am întreprins demersurile pentru preluarea minelor de cărbune. De ce este necesară şi de ce este obligatorie această preluare. Pentru că avem de încasat de la SC Oltchim SA o sumă, avem de dat către Complexul Energetic Oltenia o sumă care este purtătoare de penalităţi. Aceste penalităţi ne pot băga în situaţia de insolvenţă. Şi atunci, prin preluare, avem două avantaje. Vom încerca să negociem o valoare cât mai mică, ca valoare de preluare. După ce se termină şedinţa, voi pleca la Tg. Jiu, pentru că are loc şedinţa Comitetului de Supraveghere a CEO, în care se aprobă acest transfer şi voi reveni, probabil, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean, să prezint care este valoarea cu care preluăm şi care sunt condiţiile în care preluăm. Ceea ce pot să vă spun în momentul de faţă, pentru că am avut cu cei de la Complexul Energetic Oltenia o negociere prealabilă, vom avea aproximativ 3 ani de graţie, în care vom plăti din preţ o sumă modică de 2 milioane lei şi 7 ani în care vom plăti această sumă de transfer. De asta vreau să spun că nu trebuie să luăm nişte decizii radicale în momentele în care lucrurile sunt în dinamică. Este o greşeală majoră şi vom distruge toată Platforma Chimică, dacă vom lua decizia de oprire a SC Oltchim SA. După părerea mea trebuie să dăm o şansă SC Oltchim SA, trebuie să preluăm minele de cărbune. Nu spun că este un lucru uşor, trebuie să ne reorganizăm toţi, toată platforma, dar trebuie să existăm”, a declarat directorul general al CET Govora.
Oprirea totală a Oltchim va crea mari probleme la CET Govora şi USG
Tot directotul general al CET Govora a mai anunţat că materialul prezentat Consiliului Judeţean Vâlcea şi conducerii SC Oltchim SA cuprinde trei scenarii. „Prima variantă este aceea că SC Oltchim SA se opreşte. Într-o variantă intermediară, adică se mai livrează încă 5 MW şi 10 tone pe oră, care nu înseamnă funcţionarea SC Oltchim SA, dar pentru CET Govora înseamnă un cost, circa un milion de euro pe lună, deci tot o pierdere. Bineînţeles că SC Oltchim SA nu mai are nici o şansă să se mai privatizeze, după părerea mea, cred că ar urma falimentul. Varianta doi - nu mai dăm nimic SC Oltchim SA, nici energie electrică, nici abur. În momentul respectiv, suntem toţi în pericol. Am asistat la această variantă în septembrie 2012, dacă vă amintiţi, când SC Oltchim SA s-a oprit. În momentul respectiv, vechea conducere a USG a realizat, prin ambasadă, un protest la Ministerul Economiei, am fost chemaţi acolo, a fost şi domnul preşedinte Cîlea, iar dânşii au spus foarte clar: în condiţiile în care nu se externalizează Priza Olt, care asigură apa pentru USG, pentru CET Govora şi în cazul în care creşte preţul la sare, la saramură, noi ne retragem. Acum trec la cifre. În situaţia în care SC Oltchim SA se opreşte, CET Govora are o diminuare de venituri de 64 milioane de lei, pe care nu o poate suporta. Depăşeşte valoarea fondului de salarii. Acum, haideţi să vedem toată conjunctura, pentru că lucrurile sunt într-o dinamică. Nu putem să luăm nişte decizii radicale în momente în care lucrurile sunt într-o evoluţie şi către o evoluţie favorabilă şi pozitivă. Aşa o consider eu. Acum vorbesc de varianta actuală, ce se întâmplă şi care este dinamica lucrurilor. În luna iunie, SC Oltchim SA plătea din factura de energie electrică şi energie termică, 7,6 milioane de lei. În luna septembrie, SC Oltchim SA a plătit 11,5 milioane de lei, pentru că tot în luna septembrie SC Oltchim SA a reuşit să pornească încă o secţie şi are în vedere ca în luna noiembrie să pornească o nouă secţie. Săptămâna trecută am fost împreună cu preşedintele Ion Cîlea la ministrul Economiei şi ne-a asigurat de două lucruri. Că aceste două secţii pornesc şi avem aici cei care coordonează activitatea de la SC Oltchim SA şi care confirmă acest lucru. Aceasta înseamnă şi pornirea celei de-a doua secţii şi că SC Oltchim SA poate să plătească factura curentă şi ceva din restanţă, indiferent de ce se întâmplă în sensul că poate să aibă loc privatizarea pe 15 decembrie, sau poate să nu aibă loc privatizarea în decembrie, iar domnii administratori au un plan care merge către redresarea SC Oltchim SA”, a mai precizat directorul general al CET Govora.
Oltchim va plăti integral factura de energie livrată de CET Govora aferentă lunii octombrie
La rândul său, administratorul judiciar al SC Oltchim SA, Gheorghe Piperea, a menţionat că pe data de 19 noiembrie 2014 se va depune la judecătorul sindic aşa numitul tabel definitiv al creditorilor combinatului chimic vâlcean”. Este un act de procedură care depinde de multe elemente, inclusiv de evaluarea bunurilor şi a garanţiilor, iar din momentul în care acest tabel definitiv se afişează, conform legii, pentru cei care nu ştiu, sunt 30 de zile, termen în care trebuie să depui planul de reorganizare. Noi ne-am anunţat această intenţie cu mult înainte. Acest plan de reorganizare al SC Oltchim SA este gata de destul de multă vreme. Nu vom aştepta cele 30 de zile pentru a depune proiectul planului. Un rezumat al acestui proiect al planului îl vom depune chiar pe 19 noiembrie. Sigur, la momentul acela mai sunt şi alte discuţii de făcut, mai mult tehnice decât economice. În legătură cu creanţa pe care CET Govora o are contra SC Oltchim SA, ea se compune din două mari categorii, care au un regim juridic extrem de diferit. Mai întâi este vorba de 137 milioane de lei, care reprezintă creanţa anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă şi care figurează în tabelul creanţelor. Deşi în mod normal este o creanţă chirografară (negarantată) şi ar trebui să aibă soarta tuturor celorlalte creanţe chirografare, pe care vă anunţ încă de pe acum că sunt în proporţie de 99% sigur că creanţa SC Oltchim SA faţă de CET Govora va fi tratată într-o categorie specială, creditări esenţiale. Creanţa va primi, în momentul în care se va realiza planul, un procent pe care îl estimăm în momentul de faţă la 30-35%. În legătură cu creanţa cealaltă, de 63 milioane de lei, este una curentă. Conform legii, aceasta se plăteşte pe măsură ce devine scadentă. Din păcate, până în momentul de faţă, numai o foarte mică parte din această sumă s-a plătit. Este vorba de o plată făcută în septembrie, în jur de 10 milioane de lei. Important este de spus că pe luna octombrie, conform cu previziunile noastre, se va efectua o plată de 13 milioane de lei, ceea cea înseamnă că începând din luna octombrie ne plătim toată factura, atât cea de energie, cât şi cea de abur tehnologic. De asemenea, fără să aşteptăm planul de reorganizare, vom începe să plătim, după un plan agreat cu CET Govora, astfel încât toată această creanţă să fie achitată până la sfârşitul anului 2015”, a mai spus administratorul judiciar al SC Oltchim SA. Pe de altă parte, Piperea susţine că situaţia SC Oltchim SA s-a îmbunătăţit, şi se aşteaptă ca pierderea înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBITDA) să se reducă de la nivelul de 650.000 euro din luna octombrie.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia