Drama prin care trece o fostă salariată de la Oltchim, disponibilizată în 2013

luni, 17 noiembrie 2014

 

În cadrul programului de audienţe susţinut la cabinetul unui parlamentar vâlcean, în data de 7 noiembrie 2014, s-a prezentat cu o petiţie doamna Filofteia Tania Coman, domiciliată în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Petrişor. Filofteia Tania Coman a adus la cunoştinţă situaţia excepţională prin care trece familia dânsei, aflată în imposibilitatea de a-şi plăti impozitele corespunzătoare anului 2013 către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea. În prezent, Filofteia Tania Coman, în calitate de recurent-contestator, are acţiune admisă la Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, fiind în proces cu societatea comercială aflată în insolvenţă Oltchim SA, în calitate de intimat, şi alţii pentru neplata drepturilor salariale restante la încetarea Contractului Individual de Muncă, a contravalorii cheltuielilor de transport şi a unei indemnizaţii egale cu două salarii medii brute la data desfacerii Contractului Individual de Muncă. În sprijinul său, petenta a pus la dispoziţie copii după Decizia nr. 1244/15.05.2013 prin care îi încetează Contractul Individual de Muncă cu SC Oltchim SA aflată în insolvenţă, adeverinţa nr. 5279/10.06.2014 pentru veniturile obţinute în anul 2013 la SC Oltchim SA, adeverinţa de venit pe anul 2013 nr. 3830125973697/27.05.2014 eliberată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi două citaţii în Dosarul nr. 4530/90/2013 de la Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal. De asemenea, Filofteia Tania Coman, împreună cu un grup de alte patruzeci de persoane disponibilizate de SC Oltchim SA după intrarea în insolvenţă, au înaintat o scrisoare deschisă către premierul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe