Anul 2014 reprezintă pentru compania Annabella împlinirea a 20 de ani de activitate intensă, îndreptată spre satisfacerea nevoilor și cerințelor clienților, de la deschiderea primului magazin și până la realizarea unei rețele de 50 de magazine în județul Vâlcea.
Pentru a marca această aniversare, alături de vâlceni: parteneri și clienți, Annabella a lansat o campanie de reducere de prețuri în perioada 17 noiembrie – 6 decembrie 2014, în toate cele 50 de magazine din rețeaua proprie.
Timp de 20 de zile, clienții vor găsi în magazine peste 200 de produse cu prețuri reduse și pot participa la Super Tombola din 6 Decembrie 2014, pentru a câștiga unul din cele 200 de premii oferite de compania Annabella și partenerii săi.
Fiecare zi va aduce noi surprize clienților care cumpără din magazinele Annabella. Toți clienții care cumpără cel puțin un produs aniversar, pe un bon de minim 50 de lei, completează și introduc în urnă taloanele de participare, pot câștiga: 100 coșuri de cumpăraturi, 50 de vouchere de cumpărături în valoare de 200 lei și 30 de electrocasnice.
Mai mult decât atât, orice client care folosește Cardul de fidelitate Annabella în perioada 17 noiembrie – 6 decembrie 2014, poate câștiga una din cele 20 de Mega Excursii oferite de compania Annabella.
Toate cele 200 de premii ale Super Tombolei aniversare vor fi extrase în dimineața zilei de 6 decembrie 2014. Au șanse de câștig toți clienții care s-au înscris la Super Tombolă, pe durata celor 20 de zile de campanie aniversară, în toate cele 50 de magazine Annabella.
”Am dorit ca aniversarea a 20 de ani de activitate a companiei Annabella să fie împărtășită cu toți vâlcenii.
În apropierea sărbătorilor de iarnă, Annabella oferă vălcenilor o ”sărbătoare” a prețurilor fără concurență: 20 de zile de cumpărături fericite!
Mai mult, împreună cu partenerii noștri, îl ajutăm pe Moș Niculae să aducă bucurie în casele vâlcenilor prin oferte speciale, precum și prin cele 200 de premii acordate clienților care s-au înscris la Super Tombolă. De ziua noastră, clienții sunt cei care primesc cadourile!”, a spus Dan Mutu, Director General al companiei Annabella.
Mai multe detalii în magazinele Annabella și pe website: www.annabella.ro.
Despre Annabella SRL:
Înfiinţată în anul 1994, Annabella SRL, îşi propunea să ofere clienţilor achiziţionarea unor produse de calitate la cele mai bune preţuri.
În momentul de faţă, grupul Annabella are un număr de peste 1000 angajati si 50 de marketuri si supermarketuri in judeţul Vâlcea.
Web Design by DowMedia