Nicolae Buzatu, directorul Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice, numit în această funcție de concesionarul Fundaţia Marele Priorat Autonom Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim - Cavalerii de Malta a adresat urătoarea scrisoare deschisă Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea: "Ma adresez dumneavoastra pe aceasta cale, in calitate de simplu cetatean cu origini vâlcene si nu de director al Centrului Rezidential pentru Ingrijire si Tratament Persoane Vârstnice - Râmnicu Vâlcea, functie pe care o detin si in prezent, conform contractului de mandat/management pe care l-am incheiat cu Fundatia Marele Priorat Autonom Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim - Cavalerii de Malta (...). Fac precizarea ca reprezentantii Fundatiei nu au cunostinta despre demersul meu, pe care l-am initiat in nume personal, motiv pentru care mi-l asum integral. Am luat aceasta initiativa intrucât, de la semnarea contractului de concesiune incheiat intre cele doua parti, au trecut, pâna in prezent, mai mult de 60 de zile, ceea ce inseamna ca Municipiul nu si-a indeplinit obligatia contractuala principala si anume, “ sa predea concesionarului, in maxim 30 de zile de la semnarea contractului, bunurile concesionate, libere de sarcini, pe baza de proces- verbal de predare-primire”…. In opinia mea, am ramas unul din putinii implicati in aceasta initiativa, care isi doreste sa se incheie cu succes aceasta actiune pe care ati aprobat-o, cu peste sase ani in urma, pentru alinarea vietii persoanelor vârstnice din municipiu (...) In opinia mea, Centrul Rezidential pentru Persoanele Vârstnice ar fi putut sa fie administrat cu succes de catre Primaria municipiului Rm. Vâlcea daca reprezentantii sai se preocupau sa gaseasca fonduri bugetare pentru dotare si un manager cu expertiza necesara in domeniu, totusi, hotarârea luata de a concesiona serviciul public de asistenta medico-sociala se incadreaza in prevederile legale in viguare si ar putea fi o actiune benefica pentru municipiu… Afirmatiile din conferinta de presa ma determina sa gândesc ca domnul Gigi Ion Matei, fie nu cunoaste foarte bine continutul contractului si a documentelor care au stat la baza licitatiei, fie isi doreste rezilierea contractului din alte considerente, fara sa il intereseze consecintele care vor decurge din aceasta masura. Spre exemplu, afirmatia domnului primar interimar ca “pretentiile Fundatiei sunt mult prea mari pentru <buzunarul> bugetului local” este nereala, tendentioasa si menita sa duca in eroare auditoriul. Fundatia nu solicita niciun leu din bugetul local pentru executarea reparatiilor si inlaturarea defectiunilor produse din neglijenta si indiferenta constructorului, dar si a reprezentantilor Primariei, pe perioada celor 4 ani, scursa de la terminarea investitiei. De asemenea, aducerea imobilului la standardele normale de functionare, cerere normala a unui operator de servicii in domeniul protectiei sociale, necesita si executarea unor lucrari de investitii strict necesare, care nu au fost prevazute in proiectul tehnic initial. Este de neinteles de ce Primarul interimar considera ca Fundatia nu este indreptatita sa ceara proprietarului (municipiul Rm. Vâlcea) ca imobilul respectiv sa fie adus la standardele normale de functionare (...) Domnilor consilieri, au mai ramas putine zile pâna la expirarea termenului de 45 de zile pe care le-a solicitat Primaria pentru a gasi solutii in vederea predarii imobilului catre concesionar. Ca unul dintre putinii vâlceni, care de trei ani se lupta sa aduca un investitor important in domeniul protectiei sociale in acest municipiu, apelez la domniile voastre sa va implicati mai responsabil pentru deblocarea impasului pe care l-au provocat reprezentantii Primariei si sa actionati pentru punerea in aplicare, de indata, a prevederilor contractului de concesiune a Serviciului de Asistenta Medico-Sociala pentru Persoanele Varstnice din municipiul Rm. Vâlcea. In conditiile in care sunteti de acord, pot pune la dispozitia dumneavoastra experienta si expertiza mea in acest domeniu, pentru a gasi solutii sa rezolvam impreuna aceasta situatie de blocaj, la care s-a ajuns. Altfel, exista riscul ca, in foarte scurt timp, din cauza unor orgolii personale ale conducerii Primariei, Municipiul sa piarda o oportunitate cu care nu se va mai intâlni asa curând, iar imobilul destinat scopului pentru care a fost construit cu multi bani (circa 3 miloane de euro) sa ramâna nefolosit si sa se degradeze in continuare. Cred ca intuiti consecintele la care se expune municipiul, in situatia rezilierii acestui contract, in vigoare de la data de 22 iulie 2014."
Cavalerii de la Malta trimiși la plimbare…
În urma apariţiei în presă a acestei ”scrisori deschise” semnate de gen. (r) Nicolae Buzatu, director al Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, în care conducerea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea este acuzată că ”nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală principală şi anume să predea concesionarului, în maxim 30 de zile de la semnarea contractului, bunurile concesionate, libere de sarcini, pe bază de proces- verbal de predare-primire”, biroul de presă al Primăriei a făcut următoarele precizări:
Termenul iniţial de 30 de zile de la data semnării Contractului de Concesiune având ca obiect Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni (22 iulie 2014) a fost extins, de comun acord, la 60 de zile, pentru a da posibilitatea Fundaţiei Marele Priorat Autonom Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim - Cavalerii de Malta să se prezinte pentru a lua în primire bunurile concesionate. Mai mult decât atât, Primăria municipiului a făcut şi două adrese prin care reprezentanţii Fundaţiei erau chemaţi pentru luarea în primire a bunurilor în cauză, dar acestea au rămas fără vreun răspuns şi nici un reprezentant al Cavalerilor de Malta nu s-a prezentat pentru semnarea procesului verbal de predare-primire. Ca atare, la acest moment, în care şi termenul extins a fost depăşit începând cu data de 22 septembrie, Direcţia de Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei municipiului nu are altă soluţie decât demararea procedurilor legale pentru rezilierea Contractului de Concesiune încheiat acum mai bine de două luni.
În ceea ce îl priveşte pe autorul ”scrisorii deschise”, dl. Vasile Nagy, Vicepreşedinte al Fundaţiei Marele Priorat Autonom Român al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim - Cavalerii de Malta, a declarat despre gen. (r) Nicolae Buzatu că ”ne dezicem de acest individ, ale cărui atribuţii au fost legate doar de semnarea Contractului de Concesiune”. Fapt care duce inevitabil la presupunerea că demersul epistolar al ”directorului” Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni este strict de natură locativă, fiind iscat de supărarea că, recent, a fost evacuat din Centrul din Ostroveni în care timp de mai multe luni şi-a avut domiciliul.
Web Design by DowMedia
Asta este cand doar construiesti ca sa te dai mare si sa nu evaluezi costurile ulterioare pe care le implica un astfel de asezamant. Un motiv in plus pentru "viitorul primar" Mircica Gutau sa spuna: vedeti, eu am construit voi nu sunteti in stare sa-l folositi.... SIC!!!