Biroul Electoral Judeţean Vâlcea a admis zilele trecute plângerea formulată de Filiala Vâlcea a Alianţei Creştin Liberale prin reprezentanţi legali Cristian Buican şi Romulus Bulacu şi a dispus interzicerea difuzării materialului electoral (fluturaş) intitulat „6 case” pe raza judeţului Vâlcea. Prin plângerea formulată de Filiala Vâlcea a Alianţei Creştin Liberale, prin reprezentanţi legali Cristian Buican şi Romulus Bulacu, înregistrată la data de 20 octombrie 2014, s-a solicitat a se interveni pentru a opri difuzarea unui material electoral (fluturaşi) denigrator şi mincinos la adresa candidatului Klaus Werner Iohannis prin care se aduce atingere demnităţii, onoarei şi dreptului la propria imagine. De asemenea, materialul electoral conţine afirmaţii nefondate privind fapte viitoare ale candidatului. În dovedirea plângerii a fost anexat un exemplar din materialul electoral difuzat şi declaraţia numitului Ciobanu Gheorghe Alexandru domiciliat în oraşul Băile Olăneşti, jud. Vâlcea, probe care confirmă distribuirea materialului şi caracterul acestuia. Astfel, numitul Ciobanu Gheorghe Alexandru în declaraţia sa relatează faptul că în data de 17 octombrie 2014, a primit, pe raza mun. Rm Vâlcea, de la reprezentanţii PSD un fluturaş denumit „Şase case”. Din acest material electoral rezultă că acesta conţine un număr de nouă articole referitoare la candidatul Klaus Werner Iohannis cu caracter denigrator şi de natură a aduce atingere demnităţii, onoarei şi dreptului la propria imagine cum ar fi: „Merită să fie preşedinte nostru??? Va reprezenta interesele străinilor în Ardeal! Relaţii penale în ultimii ani! Refuză să participle la orice sărbătoare românească şi nu ştie Constituţia României, trafic internaţional de copii - acuzaţie dovedită, nu zvonuri! Iohannis 6 case! Retrocedări de miliarde şi tun la aeroportul din Sibiu! Două condamnări definitive - o casă luată ilegal şi o decizie de incompatibilitate, vrea să taie pensiile, părinţii lui Klaus trăiesc într-un castel, în Germania”. În drept, BEJ Vâlcea a considerat că sunt incidente dinspoziţiile art. 19, art. 37 alin. 2, art. 42 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 30 alin 6 din Constituţia României. Raportat la situaţia de fapt şi de drept şi având în vedere dispoziţiile legale menţionate, cu majoritate de voturi, Biroul Electoral Judeţean Vâlcea a admis plângerea formulată de Filiala Vâlcea a Alianţei Creştin Liberale prin reprezentanţi legali Cristian Buican şi Romulus Bulacu şi a dispus interzicerea difuzării materialului electoral (fluturaş) intitulat „6 case” pe raza judeţului Vâlcea.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia