Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682/18.09.2014, a fost publicat Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.234/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 3/2014.
În vederea aplicării unitare a prevederilor art. 8 alin. (3) şi (4) coroborate cu dispoziţiile art. 25, 28 şi 39 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia fiscală centrală a adoptat soluţiile de mai jos.
Din momentul comunicării/înmânării procesului-verbal de contravenţie până la data comunicării somaţiei de plată contravenientului, amenda încasată se face venit la bugetul local la care s-a efectuat plata de către contravenient, indiferent de faptul că suma datorată a fost achitată în termenul de 48 de ore/două zile lucrătoare, după caz, sau după acest termen, ori de faptul că în această perioadă amenda a fost plătită integral sau parţial.
În situaţia în care, deşi persoana fizică sau juridică a achitat amenda contravenţională la bugetul local al unei unităţi administrativ-teritoriale, alta decât cea de domiciliu, iar organul din care face parte agentul constatator a comunicat, din oficiu, procesul-verbal de constatare a contravenţiei organelor de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică, contravaloarea amenzii încasate constituie venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde s-a efectuat plata acesteia.
În acest caz, organul fiscal de domiciliu încetează executarea silită şi întocmeşte borderoul de debite-scăderi, prin care se dă la scădere debitul înregistrat.
În situaţia în care amenda nu a fost achitată sau nu a fost achitată integral înainte de începerea executării silite prin comunicarea somaţiei, suma plătită de contravenient după această dată cu titlu de amendă sau încasată de organul fiscal în procedura de executare silită, se face venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul.
Web Design by DowMedia