În primăvara acestui an, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a efectuat un control inopinat la sediul Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Judeţeană Vâlcea, condusă de deputatul Cristian Buican. În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activității partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare şi cu planul de control pe anul 2014, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 24 februarie - 7 martie 2014 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Liberal Organizaţia Judeţeană Vâlcea pentru anul 2013. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Naţional Liberal Organizaţia Judeţeană Vâlcea au totalizat 217.900 lei și au fost obţinute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 150.122 lei, din donații în sumă de 53.830 lei şi din alte surse de venit în sumă de 13.948 lei. Recomandările AEP au fost următoarele: utilizarea conturilor contabile specific persoanelor juridice fără scop patrimonial, în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoane juridice fără scop patrimonial. Tot Autoritatea Electorală Permanentă a mai efectuat un control privind finanţarea Partidului Național Tărănesc Creștin Democrat - Organizaţia Judeţeană Vâlcea pentru anul 2013. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Național Tărănesc Creștin Democrat Organizaţia Judeţeană Vâlcea au totalizat 5.157 lei și au fost obţinute exclusiv din cotizaţiile membrilor de partid. Nu au fost constatate încălcări ale legislației în vigoare cu privire la finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Autoritatea Electorală Permanentă reamintește faptul că listele electorale permanente pentru alegerile prezidenţiale se întocmesc și se tipăresc de către primari, pe baza datelor și informațiilor cuprinse în Registrul electoral. Listele electorale permanente se întocmesc pe localități și cuprind toți cetățenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite, potrivit mențiunilor din actele de identitate emise de statul român. Datele limită pentru tipărirea copiilor de pe listele electorale pentru alegerile prezidențiale din acest an sunt 31 octombrie, respectiv 14 noiembrie 2014. Foarte important este faptul că, față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă pe această temă, s-a înregistrat o scădere a numărului total de alegători cu 22.556 pentru 2 noiembrie și 22.559 pentru 16 noiembrie (18.336.254 cetățeni români cu drept de vot la data de 18 august 2014 vs. 18.313.698 cetățeni români cu drept de vot la data de 12.09.2014 pentru 2 noiembrie, respectiv 18.344.071 cetățeni români cu drept de vot la data de 18 august vs. 18.321.512 cetățeni români cu drept de vot la data de 12.09.2014 pentru 16 noiembrie). Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în registrul electoral aferent localităților conduse de aceștia și a unui import de date programat de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI. În ceea ce privește numărul cetățenilor români cu drept de vot care au domiciliul în străinătate, potrivit datelor furnizate de Direcția Generală de Pașapoarte la data de 15 septembrie 2014, pentru data de 2 noiembrie numărul este 530.158, iar pentru data de 16 noiembrie, 530.532.
(Nicu Trandafir)
Web Design by DowMedia