Prezentăm astăzi noi date secrete despre protejatul şi preferatul conducerii PSD Vâlcea, Iustin Predescu, personajul care s-a cocoţat nemeritat de doi ani pe înalta funcţie de preşedinte al consiliului de administraţie al CET Govora. Cel care se declară social-democrat în sânge, venerabilul Iustin Predescu este de fapt un... mic boier de Vâlcea, cu vaste terenuri şi alte imobile în proprietate. Astfel, latifundiarul Iustin Predescu deţine peste 12 (doisprezece) suprafeţe de teren împrăştiate în mai multe localităţi din Vâlcea, după cum urmează: trei în Râmnicu Vâlcea de peste 15.000 mp; trei în comuna Pesceana de circa 18.000 mp; şase în comuna Malaia de peste 30.000 mp. „Săracul” Iustin Predescu nu prea are unde să se odihnească în Râmnicu Vâlcea pentru că nu are în proprietate decât... un garaj şi un chioşc foişor. Adică „homeless-ul” Iustin Predescu nu are nici un fel de locuinţă în Râmnicu Vâlcea, ci doar un amărât de garaj!?! Asta ca să nu mai spunem că ipochimenul mai deţine două case în Malaia şi Pesceana. Poate ar fi bine să ştie şi Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, cu ce fel de individ s-a aliat! Dar asta nu este totul. Pentru a-şi ascunde banii de ochii vigilenţi ai inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Iustin Predescu a „uitat” să-şi completeze pe ultima declaraţie de avere (din 19 august 2014) sursa venitului, precum şi serviciul prestat. Noi ştim că anul trecut Iustin Predescu a încasat de la Apavil suma de circa 15.000 lei, însă ar fi bine ca ANI să îl scuture puţin pe acest individ care îşi bate joc de banii contribuabililor. Averea lui Iustin Predescu a fost întregită şi de cei peste 500 milioane de lei vechi câştigaţi în 2013 din expertize contabile judiciare, din pensii, dar şi din indemnizaţiile de membru al consiliilor de administraţie de la CET Govora şi Pieţe Prest SA.
În urmă cu un an, „Ziarul de Vâlcea” a mai scris despre alte „fapte de vitejie” ale lui Iustin Predescu.... Pensionarul Iustin al PSD-ului, mare specialist în toate și în nimic (ne referim la domeniul de activitate - CET Govora), a confundat CET-ul cu o întreprindere anexă a partidului și a intenționat să abuzeze de funcția de președinte al Consiliului de Administrație pentru a direcționa fluxul de numerar al CET Govora spre zone agreate de partid și domnia sa. Probabil că instituții abilitate ale statului vor face lumină în acest caz. Cert este că pentru prima dată, politicul a intrat în forță, pe față, fără jenă, fără perdea, în treburile interne ale singurei societăți de stat care mai supraviețuiește în județul Vâlcea. În instanţă, Iustin Predescu va trebui să-i lămurească pe judecători și următoarele probleme: cum se face că în declarația de avere ai uitat să menționezi casa în care locuiești și ai trecut decât garajul? Să explice opiniei publice și judecătorilor cum un pensionar poate să fie angajat la SC APAVIL SA pe post de mare consultant economic, să fie membru în CA la Piețe Prest, președinte al CA la CET Govora, trezorier șef la PSD și cine știe câte alte sinecuri politice? Chiar așa de mare expert e acest Iustin Predescu, domnule Cîlea? Domnule pensionar, nu vă obosesc toate aceste demnități, cum le faceți față? Și poate ne va spune și despre un vapor plin cu sodă dispărut în mod „misterios” taman în vremea când era director economic la USG? Așteptăm, cu maxim interes, răspunsurile. Până atunci, trimitem o scrisoare și noi la Agenția Națională de Integritate să studieze declarația de avere a lui Iustin Predescu.
(Nicu Trandafir)
Web Design by DowMedia