1.800 de absolvenţi de liceu au depus actele pentru a fi luaţi în evidenţă de AJOFM

luni, 1 septembrie 2014

1.800 de absolvenţi de liceu, promoţia 2014, au depus actele pentru a fi luaţi în evidenţă de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM ) Vâlcea, transmite Adevarul. Conform legii, aceştia vor primi, lunar, o indemnizaţie de 250 lei.

Numărul mare de absolvenţi a dus la creşterea ratei şomajului cu aproape un procent, luna trecută, iar conducerea AJOFM Vâlcea se aşteaptă la o nouă creştere a numărului de şomeri în următoarea perioadă. "În iunie, rata şomajului a fost de 4,63 %, iar în iulie a crescut la 5,37 %. Ne aşteptăm ca rata să mai crească pentru că vor fi luaţi în evidenţă şi tinerii care au terminat facultatea şi au dat licenţa în luna iulie, ne aşteptăm ca alte câteva sute de persoane să ne solicite să-i luăm în evidenţă. La acest moment avem în lucru aproximativ 1.800 de dosare, 2075 de absolvenţi au depus cerere pentru a-i înregistra în evidenţele noastre", a declarat Gabriel Albinaru, director executiv AJOFM Vâlcea.

Pentru a veni în sprijinul absolvenţilor care nu şi-au găsit până în prezent un job, AJOFM Vâlcea organizează la sfârşitul lunii septembrie o bursă a locurilor de muncă. "Bursa se va organiza în data de 26 septembrie, la Centrul Regional pentru Formarea Profesională a Adulţilor Vâlcea. Orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, indiferent că este absolvent sau nu, poate să participe la acest eveniment", a precizat Gabriel Albinaru.

Printre cei care îşi găsesc din ce în ce mai greu un serviciu se numără tinerii care au absolvit o instituţie de învăţământ superior. Din cele peste 700 de locuri de muncă vacante la această oră, numai 25 sunt pentru absolvenţii de facultate şi master. (gds.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe