Miercuri, 2 iulie 2014, Fundaţia Guard Forest - administratorul sitului Parâng ROSCI0188, a organizat o nouă ediţie a „Zilei bujorului de munte”, aducând astfel un binemeritat elogiu uneia dintre speciile protejate şi de interes comunitar din sit. Un traseu de vis, urcând prin Rânca, străbătând Transalpina - DN 67 C, s-a ajuns în punctul Urdele (2145 m), de unde s-a coborât pe „strategic” în Şaua Ştefanului şi de aici în Vidra, cu punctul terminus în Voineasa. La eveniment au participat circa 30 de persoane, dintre care amintim pe: Ion Greere (inginer silvic), Gheorghe Ploaie (doctor în biologie), Gheorghe Deaconeasa (preşedintele Fundaţiei Guard Forest), reprezentanţi de la Garda de Mediu, etc. În dimineaţa zilei de miercuri, 2 iulie, întreaga delegaţie a mers la Rânca (Gorj), unde mai mulţi proprietari de pensiuni s-au plâns conducerii Fundaţiei Guard Forest că autorităţile statului (în special CNADNR) au decis menţinerea interdicţiei de circulaţie a autovehiculelor şi pe perioada verii pe şoseaua Transalpina, fapt ce va le va afecta grav afacerile din turism. Mare parte din acest drum se află pe teritoriul administrat de Fundaţia Guard Forest. Întrucât şoseaua este închisă oficial, delegaţia a ales să meargă pe drumuri forestiere sau off-road pentru a admira bujorii de munte, prezentările de specialitate fiind făcute chiar de către renumitul biolog Gheorghe Ploaie. Mai spunem că Fundaţia Guard Forest are în administrare situl Parâng ROSCI 0188 în suprafaţă de 30.432 ha. Obiectivul general al planului de management al Sit Parang ROSCI0188 îl reprezinta conservarea si promovarea biodiverstatii, a geodiversitatii si a diversitatii culturale pentru dezvoltarea durabila a regiunii. Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protectia naturii aplicate in cadrul sitului Parang vizeaza conservarea diversitatii biologice, a habitatelor naturale, a speciilor de flora si fauna salbatica, ceea ce pe termen lung si in extenso inseamna protectia si imbunatatirea calitatii mediului si a standardelor de viata in Romania. Parte integranta a retelei ecologice europene Natura 2000 in Romania, situl Parang se intinde pe raza teritoriala a 3 judete (Vâlcea, Gorj şi Hunedoara) si a 7 localitati ( Bumbesti-Jiu, Crasna, Novaci, Petrila, Petrosani, Malaia, Voineasa). Ariile protejate şi monumentele naturii din cadrului sitului Parâng ROSCI0188 sunt următoarele: Piatra Crinului, Cheile Jietului, Căldarea Gâlcescu, Miru-Bora şi Iezerul Latoriţa.
Web Design by DowMedia