Avocat vâlcean trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă

marți, 22 iulie 2014

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Mitrache Ion Bogdan, avocat în cadrul Baroului Vâlcea, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au stabilit că în cursul anului 2014, inculpatul Mitrache Ion Bogdan, avocat din cadrul Baroului Vâlcea, i-a pretins unui denunţător suma de 20.000 euro susţinând că va interveni prin intermediul fratelui său, magistrat judecător, la judecătorii din cadrul Curţii de Apel Craiova, învestiţi cu soluţionarea unui dosar, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile denunţătorului, fiului şi concubinei acestuia din urmă.

O primă discuţie între inculpat şi martorul denunţător a avut loc în luna octombrie 2013, când avocatul Mitrache Ion Bogdan i-a pretins suma de 10.000 euro, pentru a obţine o hotărâre favorabilă denunţătorului, fiului şi concubinei acestuia, la Judecătoria Craiova.

Discuţiile nu s-au concretizat deoarece, martorul denunţător nu dispunea de această sumă de bani.
În intervalul, sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie 2014, martorul denunţător şi inculpatul Mitrache Ion Bogdan s-au întâlnit întâmplător în apropierea Tribunalului Olt, acesta din urmă reproşându-i că nu i-a remis suma de 10.000 de euro, pretinsă în condiţiile susmenţionate, invocând faptul că „treaba era aranjată”.

În continuare, inculpatul i-a sugerat că poate relua discuţiile şi că, în schimbul sumei de 20.000 de euro, poate determina prin intermediul fratelui său, pe judecătorii din cadrul Curţii de Apel Craiova, învestiţi cu soluţionarea apelului să dispună o hotărâre favorabile pentru sine, fiul său şi concubina acestuia. Inculpatul a pretins, iniţial, ca suma de 20.000 de euro să-i fie achitată în 2 tranşe: 10.000 de euro în cel mai scurt timp iar, restul de 10.000 de euro după rămânerea definitivă a hotărârii Curţii de Apel Craiova.

În data de 22.06.2014, inculpatul Mitrache Ion Bogdan a primit de la martorul denunţător suma de 1.000 euro din totalul sumei pretinse, cei doi convenind ca diferenţa să-i fie remisă în perioada următoare, în mai multe tranşe: suma de 9.000 de euro în zilele următoare iar diferenţa de 10.000 de euro după pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

La 26 iunie 2014, avocatul Mitrache Ion Bogdan a primit de la denunţător suma de 9.000 euro, în scopul mai sus menţionat, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Piteşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.
DNA face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe