12 primării din Vâlcea pun „beţe-n roate” retrocedărilor de terenuri către proprietari

luni, 14 iulie 2014

 

În perioada 30 iunie - 4 iulie 2014, activităţile principale ale Serviciului Verificarea Legalității Actelor și Contencios din cadrul Instituției Prefectului - Județul Vâlcea s-au desfăşurat în conformitate cu prevederile Legii 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului. Astfel, au fost verificate sub aspectul legalităţii 491 de acte administrative emise sau adoptate de către autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Vâlcea, dintre care 117 hotărâri şi 374 de dispoziţii, unde nu s-au constatat aspecte de nelegalitate care să conducă la formularea unor acţiuni la instanţa de contencios administrativ. Totodată, s-au înregistrat trei acţiuni privind obligaţia de înmatriculare a autoturismelor la care urmează a se formula întâmpinări, s-au trimis delegați din partea instituției pentru a participa în comisiile de concurs ca reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici și s-a întocmit raportul semestrial privind activităţile desfăşurate de Serviciul Verificarea Legalităţii Actelor şi Contencios. În această perioadă s-au soluţionat 12 petiţii având ca obiect probleme ce ţin de aplicarea legilor funciare unde petenţii au reclamat comisiile locale de fond funciar (din subordinea primăriilor) că nu îi pun în posesie pe anumite suprafaţe de teren care le aparţin sau pe întreaga suprafaţă la care ar fi îndreptăţiţi și că nu se pun în executare hotărâri judecătoreşti cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate de către unele comisii locale. În funcție de solicitările petenților, s-au notificat comisiile locale de fond funciar, pentru reanalizarea cererilor acestora sub aspectul punerii în posesie sau pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești. Au fost analizate două documentaţii înaintate de primării pentru emiterea ordinului de prefect conform art. 27 alin. 2 indice 1 din legea fondului funciar nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi s-au întocmit proiectele de ordin. De asemenea, s-au analizat documentaţiile transmise de comisiile locale de fond funciar cu necesarul de teren pentru aplicarea Legii nr. 165/2013. Privitor la situaţia litigiilor funciare, la Tribunalul Vâlcea au fost înregistrate cinci cauze dintre care una a fost soluționată, la Judecătoria Râmnicu Vâlcea trei cauze dintre care două au fost soluționate, la Judecătoria Brezoi o cauză în curs de soluționare, la Judecătoria Drăgășani trei cauze în curs de soluționare, iar la Judecătoria Horezu cinci cauze dintre care una a fost soluționată. În cadrul compartimentului Relaţii cu Publicul și Secretariat au fost înregistrate 342 de documente, 20 de apostile, 23 de petiții, iar 10 ordine de prefect au fost înregistrate și expediate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe