Destabilizarea şi dezinformarea sunt metodele programatice ale purtătorilor psihozei hungariste şi antiromâneşti în cadrul unui plan dirijat de un centru de comandă pentru a menţine încordate relaţiile inter-etnice ale locuitorilor din Transilvania şi pentru a compromite în general România.
Prin denaturarea unor convenţii şi tratate internaţionale, prin asociere artificială cu realităţi istorice şi geografice din alte ţări (Tirolul de Sud, Catalonia, Ţara Bascilor, Scoţiaetc.), totodată, profitând de prezenţă ca aliat perpetuu la guvernările post – decembriste, cu oportunism dus la cote exagerate, UDMR face jocuri politice periculoase direct îndreptate împotriva statului naţional şi a poporului român.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) priveşte cu recunoştinţa românilor transilvăneni iniţiativa legislativă a deputatului PSD Bogdan DIACONU, aflată la finalul unui orizont de aşteptare, apreciind că este întru totul pertinentă. Cerem factorilor decizionali – Guvernul şi Parlamentul – să o promoveze şi să o supună dezbaterii publice ca până la urmă să se finalizeze într-o reglementare legislativă obligatorie care să pună capăt presiunilor UDMR şi a celorlalte formaţiuni politice şi civice maghiare.
Totodată Guvernul şi Parlamentul României să adopte o atitudine fermă pentru clarificarea pretenţiilor exagerate cu distonanţă verbală şi duşmănoasă puse în practică de UDMR, la toate nivelele, la adresa comunităţii româneşti din judeţele Harghita , Covasna şi Mureş.
Este condamnabilă pasivitatea şi complicitatea autorităţilor Statului Român, faţă de pretenţiile şi comportamentul feudal al aliaţilor la guvernare, duplicitatea şi trădarea dovedită a UDMR aşteaptă o reacţie pe măsură până nu este prea târziu când regretele ar putea fi inutile, cum s-a mai întâmplat în istoria recentă.
De nenumărate ori, FCRCHM a semnalat faptul că presa de limbă maghiară din România şi Ungaria este plină de discursuri „halucinante şi nerealiste” ale unor politicieni maghiari „semnificativi” şi de „atacuri care prejudiciază grav imaginea românilor” Asistăm permanent la demersurile autonomiste, separatiste şi antiromâneşti promovatedeopotrivă de liderii maghiari „moderaţi” şi de către cei „radicali”.
Alături de deputatul Bogdan DIACONU, s-au pronunţat şi alţi parlamentari români, reprezentanţii clasei politice şi ai societăţii civile româneşti, care au respins şi vor respinge „orice iniţiative venite din partea minorităţii maghiare” care urmăresc autonomia teritorială pe criterii etnice. În context, este imperios să se acţioneze concentrat pentru a stopa acţiunile diversioniste şi separatiste.
Propunerile deputatului Bogdan DIACONU referitoare la stoparea mişcărilor separatiste şi autonomiste promovate de partidele etnice maghiare reprezintă poziţia unui număr mare de români, inclusiv a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în numele celor 400 000 de români din cele trei judeţe, faţă de numeroase manifestări organizate pe teritoriu României, la care participă formaţii extremiste maghiare, din ţară şi din străinătate.
Parteneriatul cu celelalte partide membre în coaliţia de guvernare necesită fapte concrete pentru binele României şi nu acorduri de colaborare politică cu extremiştii radicali din Partidul Civic Maghiar, aşa cum a încheiat UDMR, în luna martie a acestui an. Societatea românească astfel confruntată este obligată să intervină cu promptitudine, considerând că propunerile deputatului Bogdan DIACONU sunt moderate şi îndreptăţite.
Solicităm Guvernului României şi instituţiilor care asigură ordinea publică să îmbunătăţească cadrul legislativ şi să asigure măsuri ferme în vederea interzicerii cu desăvârşire a tuturor manifestărilor care pot avea consecinţe deosebit de grave pentru siguranţa naţională.
Consiliul Director al FCRCHM - stiripesurse.ro