Prima declaraţie a Simonei Halep după finala de la Roland Garros: "Le mulţumesc tuturor, dar mai ales românilor! Vă iubesc!"

sâmbătă, 7 iunie 2014

Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros în faţa Mariei Şarapova în 3 seturi, dar a făcut un meci foarte bun. Jucătoarea din România şi-a felicitat adversara şi le-a mulţumit fanilor români din tribune pentru felul în care au încurajat-o. 

"Sînt foarte emoţionată pentru că este pentru prima oară cînd vorbesc din această postură, de finalistă la un turneu de Mare Şlem.

Vreau să o felicit pe Maria Şarapova pentru trofeu. Îi urez mult succes pe viitor. Am făcut un turneu fabulos, vreau să le mulţumesc tuturor, dar mai ales românilor. Ştiu că foarte multă lume din România mă urmăreşte.

Le mulţumesc din inimă. Vreau să mulţumesc şi tuturor oamenilor din staff-ul meu. Am făcut o treabă foarte bună împreună. A fost prima finală pentru mine, sper să nu fie ultima", a spus Simona Halep la finalul jocului.

După discursul în limba engleză, Simona Halep a surprins asistenţa începînd să ţină un speech în limba franceză. "Merci pour votre soutien, je veux revenir vite ici!", a fost mesajul jucătoarei noastre. (n.r. "Vă mulţumesc pentru susţinere, vreau să revin cît mai repede aici!"). (gsp.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe