Lucrări ilegale, plătite de două ori lui Nicolau de la Energomontaj, de către Primăria Teişani din Prahova

luni, 2 iunie 2014

După ce, anul trecut, anunţa că a descoperit 31 de posibile fapte penale la Primăria Teişani şi a sesizat procurorii, Corpul de Control al primului-ministru a publicat, zilele trecute, un raport cu privire la utilizarea fondurilor din programul de modernizare a infrastructurii şi bazelor sportive, în care apare din nou, cu nereguli grave, comuna prahoveană.

Potrivit unui raport publicat pe pagina de internet a Guvernului, Corpul de Control al premierului a descoperit nereguli grave la mai multe primării din ţară. Singurul exemplu din judeţul Prahova vine de la autorităţile din Teişani, aceeaşi comună unde, cu un an în urmă, Corpul de Control anunţa 31 de posibile fapte penale. De data aceasta, raportul face referire la o lucrare de alimentare cu apă, plătită de două ori, o dată din bugetul local şi o dată din bani de la Guvern. Practic, spun reprezentanţii Guvernului, autorităţile locale au obţinut o finanţare de peste 300.000 de lei prezentând acte falsificate, aferente unui alt contract de lucrări. Investiţia s-a derulat în perioada 2006-2011. La finalul raportului se precizează că, pentru toate primăriile unde au fost găsite nereguli, Guvernul a sesizat procurorii.

„În anul 2006, Comisia privind determinarea oportunităţii, eligibilităţii şi aprobării proiectelor a aprobat cererea depusă de reprezentantul Primăriei Comunei Teişani, judeţul Prahova, privind finanţarea proiectului «Extindere reţea distribuţie apă potabilă, sat Teişani, comuna Teişani, judeţul Prahova, etapa III», având ca obiect extinderea reţelei de distribuţie a apei în localitate pe o lungime de 1,8 km. Valoarea totală a proiectului a fost estimată la suma de 376.117 RON, din care s-a solicitat o finanţare nerambursabilă în sumă de 322.117 RON. Prin mai multe hotărâri ale Guvernului, în perioada 2006 - 2011, pentru realizarea acestui proiect a fost alocată de la bugetul de stat suma totală de 320.000 RON. În scopul creării aparenţei de legalitate, în cursul lunii aprilie 2011, reprezentanţii Primăriei Comunei Teişani au informat Comisia privind determinarea oportunităţii, eligibilităţii şi aprobării proiectelor, prin comunicarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu privire la faptul că lucrările la obiectivul de investiţie «Extindere reţea distribuţie apă potabilă, sat Teişani, comuna Teişani, judeţul Prahova, etapa III» erau în curs, sens în care au transmis copii certificate ale primei şi ultimei file ale unui contract de execuţie lucrări încheiat în anul 2006, falsificate prin contrafacere şi substituire”, se arată în raportul prezentat de Guvern.

Documentul vorbeşte despre faptul că autorităţile locale au cerut bani pentru o lucrare pe care o desfăşuraseră şi plătiseră, din bugetul local, încă din 2007.

„Contractul de execuţie a lucrărilor, falsificat, a fost utilizat ca document justificativ în vederea transferării către unitatea administrativ-teritorială a sumelor

de bani reprezentând finanţare nerambursabilă pentru acest proiect. În realitate, pentru realizarea lucrărilor în cadrul proiectului, finanţate de Ia bugetul de stat, Primăria a încheiat cu antreprenorul, societatea ENERGOMONTAJ S.A. - Sucursala Hidro RâmnicuVâlcea, două contracte, având acelaşi obiect, cu valori diferite, şi anume: contractul de lucrări nr. 3975/08.11.2006, înregistrat la executant sub nr. 10439/08.11.2006, în valoare de 335.973 RON (cu T.V.A.);

şi contractul de lucrări nr. 321/25.01.2007, înregistrat la executant sub nr. 811/25.01.2007, în valoare de 270.810,13 RON (cu T.V.A.). Lucrările de construcţie realizate în baza contractului nr. 321/2007, în valoare totală de 263.622,56 RON, au fost executate, definitivate, facturate şi încasate integral de către antreprenor în cursul anului 2007, fiind plătite de către autorităţile administraţiei publice locale ale comunei Teişani din fonduri proprii, nu din fonduri alocate prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural. Aceste lucrări au fost realizate pe baza documentaţiei tehnice şi autorizaţiei de construire anexate cererii de finanţare nr. 1402/18.08.2006, iar la finalizarea lor a fost încheiat Procesul-verbal de recepţie la nr. 1885/05.08.2008. Lucrările de extindere a reţelei de distribuţie a apei în localitatea Teişani, executate în baza contractului nr. 3975/2006 şi achitate din fonduri de la bugetul de stat, au fost realizate fără autorizaţie de construire şi fără

existenţa documentatiei tehnice de execuţie necesare, pe un alt traseu decât cel stabilit la aprobarea cererii de finanţare nerambursabilă, cu încălcarea prevederilor aplicabile Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural”, se mai arată în raport cu privire la Primăria Teişani. (telegrama.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe