Inspectorii ITM au aplicat amenzi de sute de milioane pentru „munca la negru“

joi, 19 iunie 2014

În perioada 01.06-12.06.2014 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea au desfăşurat acţiuni decontrolul în scopul aplicării prevederilor legale, generale şi speciale, în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei.

Au fost organizate acţiuni pentru furnizarea de informaţii angajatorilor şi salariaţilor cu privire la mijloacele de aplicare a prevederilor legale în domeniile de competenţă.

Astfel în domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 98 de controale, au fost identificate o serie de neconformităţi faţă de legislaţia în vigoare fiind dispuse 132 de măsuri de remediere. Pentru abaterile grave au fost aplicate 19 amenzi în valoare de 83600 lei.

Au fost identificate şapte persoane care desfăşurau activităţi fără să aibă în prealabil forme legale de angajare. Aceste persoane au fost identificate la angajatori diferiţi, fiind aplicată amendă de câte 10000 lei pentru fiecare lucrător identificat fără forme legale de angajare.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă acţiunile noastre sunt orientate pentru prevenirea producerii accidentelor de muncă şi pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă.

Acţiunile au ca obiectiv monitorizarea respectării prevederilor legale privind prevenirea riscurilor profesionale la angajatori, precum şi cu privire la măsurile de prevenire şi protecţie aplicate:

  • activităţi de informare a actorilor prevenirii asupra modului cel mai eficient de aplicare a reglementărilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă;
  • controale tematice având drept scop verificarea modului de aplicare a prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă;

În perioada 01.06-12.06.2014 inspectorii de muncă din cadrul Corpului de control securitate şi sănătate în muncă au efectuat 45 de controale, fiind identificate 105 neconformităţi pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Au fost aplicate 105 sancţiuni din care 2 amenzi în valoare de 15000 lei şi 103 avertismente.

Dintre măsurile dispuse, ca urmare a neconformităţilor constatate amintim:

-  căile de acces vor fi păstrate libere la tabloul de comanda şi spre iesirile de

urgenţă;

-  legarea echipamentelor de muncă acţionate electric la instalaţia de împământare;

-  asigurarea semnalizării de securitate corespunzătoare;

-  asigurarea controlului medical la angajare şi periodic;

-  să se asigure de către angajatori funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe