Fostul şef adjunct al Poliției Vâlcea, Daniel Munteanu, pus sub control judiciar

joi, 19 iunie 2014

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis în data de 23 aprilie 2014 punerea sub control judiciar a lui Daniel Munteanu, fostul adjunct al Poliției Vâlcea, într-un dosar de corupție instrumentat de procurorii DNA în iunie 2009. După aproape cinci ani de procese, în data de 16 septembrie 2014, ICCJ va pronunța sentința definitivă în Dosarul nr. 812/90/2009 în care mai sunt inculpați Dan Leasă și Ștefan Apostolescu. Concret, în data de 24 aprilie, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat următoarea decizie: „Constată încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul Daniel Munteanu prin încheierea din 22 septembrie 2009 a Curţii de Apel Pitesti, pronunţată în dosarul nr. 812/46/2009. În baza art. 211 alin. 2 rap. la art. 214 din Codul de procedură penală, dispune luarea masurii controlului judiciar faţă de Daniel Munteanu. În baza art 215 alin. 1 si 2 lit. a din Codul de procedura penala, dispune ca pe timpul cât se afla sub control judiciar inculpatul sa respecte urmatoarele obligatii: sa se prezinte la instanta de judecata ori de câte ori este chemat; sa informeze de îndata instanta de judecata cu privire la schimbarea locuintei; sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Politia Municipiului Râmnicu Vâlcea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat; sa nu depaseasca teritoriul României fara încuviintarea prealabila a instantei de judecata; sa nu se apropie de persoana denuntatoare, membrii familiei acesteia, de alte persoane care sunt cercetate în cauza, de martori, experti si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect; sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme. Atrage atentia inculpatului Daniel Munteanu asupra dispozitiilor art. 215 alin. 3 si 7 din Codul de procedura penala. În baza art. 215 alin. 5 din Codul de procedura penala, câte o copie a prezentei se comunica inculpatului Daniel Munteanu, Inspectoratului de Politie Judetean Vâlcea, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române. Definitivă”. În urmă cu exact cinci ani, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciului Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Munteanu, fost adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: trei infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată; instigare la infracţiunea de dare de mită; instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial; abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată; instigare la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals în formă continuată în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată; instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, DNA i-a mai trimis în judecată pe Dan Leasă (în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de dare de mită) şi Ştefan Apostolescu, administrator la SC Soex Impex SRL Horezu, judeţul Vâlcea, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de mărturie mincinoasă.

 

Daniel Munteanu a pretins şi primit lunar suma totală de 60.000 lei de la un om de afaceri

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada ianuarie 2006-septembrie 2008, Daniel Munteanu, în calitate de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor iar ulterior de inspector şef adjunct al IPJ Vâlcea a pretins şi primit lunar suma totală de 60.000 lei de la un om de afaceri ce controla un grup de firme cu obiect de activitate producerea şi comercializarea alcoolului în scopul protejării activităţilor pe care denunţătorul le efectua în cadrul acestui grup de firme. În lunile iulie 2007 şi august 2008, Daniel Munteanu, în aceeaşi calitate menţionată mai sus, a pretins şi primit de la Dan Leasă contravaloarea a două pachete turistice în valoare totală de 13.914 lei pentru ca, în schimb, să-i protejeze activităţile ilicite şi să obţină soluţii favorabile Dan Leasă şi societăţilor comerciale pe care le controla în cauze penale aflate în lucru la IPJ Vâlcea. În plus, în cursul lunii septembrie 2008, Daniel Munteanu i-a solicitat unui alt ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere din cadrul IPJ Argeş să facă demersuri pentru a afla dacă instituţiile abilitate desfăşoară activităţi ce ar putea avea ca obiect supravegherea sa informativă. De asemenea, în cursul anului 2008, le-a cerut unor comisari ai Gărzii Financiare Vâlcea să favorizeze, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, mai mulţi agenţi economici din judeţul Vâlcea. În acest context, Daniel Munteanu l-a îndemnat pe inculpatul Apostolescu Ştefan să dea cu titlu de mită bunuri sau alte valori unui comisar de la Garda Financiară pentru ca acesta din urmă să nu întocmească acte de constatare cu caracter contravenţional sau penal cu ocazia unui control efectuat la societatea administrată de acesta. Fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză penală, Ştefan Apostolescu a făcut declaraţii mincinoase. Procurorii au mai reţinut faptul că în cursul anului 2008, Daniel Munteanu le-a cerut unor agenţi de poliţie rutieră din cadrul IPJ Vâlcea să favorizeze mai mulţi conducători auto care au fost depistaţi în trafic cu abateri la legislaţia referitoare la circulaţia pe drumurile publice şi i-a determinat pe trei dintre aceşti poliţişti să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului cu ocazia întocmirii unor procese verbale. De asemenea, l-a determinat pe unul dintre şoferi să comunice date eronate cu privire la identitatea conducătorului auto pentru a nu fi sancţionat contravenţional. Primăria Râmnicului s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.750 lei, reprezentând contravaloarea sancţiunilor contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice neaplicate şi neîncasate. În vederea recuperării acestui prejudiciu cât şi pentru ca instanţa să dispună confiscarea specială a sumelor de bani sau altor bunuri date şi primite cu titlu de mită, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpatului. La data de 5 mai 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpatului Munteanu Daniel pe o perioadă de 24 de ore. La data de 6 mai 2009, Curtea de Apel Piteşti a dispus măsura arestării preventive faţă de acesta pe termen de 29 de zile. La data de 13 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înlocuit arestarea preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI - Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe