Miercuri, 11 iunie 2014, Tribunalul Vâlcea a pronunţat sentinţa în Dosarul nr. 7142/90/2013, în care poliţiştii locali din Râmnicu Vâlcea - Florin Ciprian Dumitru şi Gheorghe Dumitrescu - erau acuzaţii de procurorii judeţeni de luare de mită. Astfel, instanţa de judecată din Vâlcea a pronunţat următoarea sentinţă: „În temeiul disp. art. 254 alin. 1 C.pen. din 1969 raportat la art. 5, art. 6, art. 7 alin. 1 din Lg. nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., art., art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. c C.pen. din 1969 şi art. 5 alin. 1 C.pen.: Condamnă la pedeapsa de 1 an închisoare pe inculpatul DUMITRESCU GHEORGHE, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În temeiul disp. art.71 C.pen. din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a , b şi c C.pen. din 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul disp.art. 81 C.pen. din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, calculat conform art. 82 din acelaşi cod. În temeiul disp. art. 83 C.pen. din 1969, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul în care săvârşeşte o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare. În temeiul disp. art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 19 din Lg. nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. 3 şi 5 C.pen. din 1969: Obligă pe inculpatul Dumitrescu Gheorghe să restituie martorului denunţător ALBU ADRIAN, suma de 40 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând jumătate din obiectul mitei. II. În baza art. 254 alin. 1 C.pen. din 1969 raportat la art.5, art. 6 şi art. 7 alin. 1 din Lg. nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplic. art. 74 lit. a raportat la art. art. 76 lit. c C.pen. din 1969 şi art. 5 alin. 1 C.pen.: Condamnă la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pe inculpatul DUMITRU FLORIN CIPRIAN, şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c, C.pen. din 1969, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. din 1969, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b,c, C.pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C.pen. din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 82 din acelaşi cod. În baza art. 83 C.pen. din 1969, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate, în cazul în care săvârşeşte o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 19 din Lg. nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. 3 şi 5 C.pen. din 1969: Obligă pe inculpatul Dumitru Florin Ciprian să restituie martorului denunţător ALBU ADRIAN, domiciliat în comuna Lăpuşata, sat Broşteni, jud. Vâlcea, suma de 40 Euro, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând jumătate din obiectul mitei. În temeiul disp. art. 274 alin. 2 C.p.p.: Obligă pe fiecare dintre inculpaţi să plătească statului câte 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.
La sfârşitul anului trecut, Florin Ciprian Dumitru şi Gheorghe Dumitrescu, poliţişti la Poliţia Locală Rm. Vâlcea, au cerut mită 80 de euro unui râmnicean pentru a trece cu vederea că acesta îşi depozitase sacii cu moloz pe domeniul public fără a avea autorizaţie. Doi poliţişti locali ai Poliţiei Locale Rm. Vâlcea au fost prinşi de agenţii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Vâlcea în timp ce primeau mită. Totul s-a întâmplat la începutul lunii august a acestui an, atunci când Florin Ciprian Dumitru şi Gheorghe Dumitrescu au descoperit că un cetăţean din Rm. Vâlcea, ce-şi făcea lucrări de modernizare în apartament, şi-a depozitat sacii de moloz la scara blocului. Cei doi poliţişti locali l-au ameninţat că-l vor amenda, dar, pe de altă parte, amabili din fire, i-au dat şansa omului să scape de sancţiune dacă va fi generos cu ei. Aşadar, potrivit oamenilor legii, cei doi poliţişti locali i-au cerut cetăţeanului suma de 80 de euro, iar ei urmau să treacă cu vederea depozitarea gunoaielor într-un loc nepermis. Numai că, spre nefericirea lor, după ce au luat banii, râmniceanul a depus o plângere la ofiţerii anticorupţie, care au început cercetările. Astfel, Florin Ciprian Dumitru şi Gheorghe Dumitrescu au fost cercetaţi pentru luare de mită, iar probatoriul administrat de ofiţerii anticorupţie a relevat că cele semnalate se confirmă. Ca atare, s-a decis trimiterea în judecată a oamenilor legii, care au fost judecaţi pentru luare de mită, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Vâlcea.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia