Șpârle și șopârle, 15.05.2014

miercuri, 14 mai 2014

 

• Absolut halucinantă lista achiziţiilor publice efectuate anul trecut de către conducerea Spitalului de Urgenţă Vâlcea, în frunte cu „marele manager” Georgeta Sălişte!!! Spre exemplu, numai pe medicamente, spitalul a cheltuit în 2013 suma enormă de 9,5 milioane de euro, iar pentru consumabile medicale suma de 3,2 milioane de euro. Reţineţi, acestea erau estimări la începutul anului trecut şi nu conţin TVA, însă suma reală cheltuită a fost mult mai mare. Sumele acestea nu au nici o justificare în realitate şi în necesităţile spitalului şi, de aceea, ar fi bine ca procurorii DNA şi Poliţia să vină să efectueze rapid o „vizită” la sediul Spitalului Judeţean Vâlcea pentru a vedea modul abuziv în care sunt gestionaţi banii decontaţi de CAS. În plus, mai trebuie să mai adăugăm la tot acest tablou sumbru faptul că marea majoritate a bolnavilor care vin sau se internează la unitatea medicală respectivă sunt nevoiţi să-şi cumpere singuri medicamentele de la farmaciile care roiesc în jurul Spitalului Judeţean. Mai dăm câteva exemple de achiziţii dubioase efectuate anul trecut de primul spital din Vâlcea: cartofi - 23.000 euro, carne pasăre - 66.000 euro, legume din conservă - 65.000 euro, mazăre în conservă (!) - 23.000 euro, brânzeturi - 25.000 euro, saci şi pungi din polietilenă - 100.000 euro, mături şi perii - 10.000 euro, lucrări de întreţinere a instalaţiilor de încălzire - 260.000 euro, lucrări de instalaţii apă - 126.000 euro, îmbrăcăminte pentru personalul medical - 140.000 euro, servicii generale de consultanţă în management (!) - 15.000 euro, etc.

• Nici nu s-au ofilit bine florile pe mormântul lui IPS Gherasim că a şi început „campania electorală” pentru alegerile de la Arhiepiscopia Râmnicului. Un ziar local a publicat recent un memoriu anonim al mai multor oameni din biserică şi din societatea civilă care îi cer Mitropolitului Irineu să nu-l propună pe episcopul vicar Emilian Lovişteanul în fruntea Arhiepiscopiei Râmnicului. În schimb, deputatul Romeo Rădulescu s-a băgat şi el unde nu-i fierbe oala şi a anunţat că Lovişteanul ar fi cea mai bună alegere şi, în acest sens, a făcut o cerere pe care a adresat-o chiar... Patriarhului României. Credincioşii de rând sunt derutaţi de tot acest război şi cred că cea mai bună alegere pentru Arhiepiscopia Râmnicului ar fi întronizarea unei feţe bisericeşti din afara judeţului Vâlcea pentru a se evita „vărsările de sânge” care ar urma dacă va fi ales episcopul Emilian Lovişteanul!

• Șoavă de la AS Trans are probleme! Surse din interiorul Inspectoratului Județean de Poliție ne-au informat că miercuri, 14 aprilie, sediul firmei lui Șoavă ar fi fost luat „cu asalt“ de mascați. A fost vorba despre o percheziție. Este posibil ca oamenii legii să investigheze ultimele achiziții ale lui Șoavă, care cheltuiește „fără număr“ în ultima perioadă. Vom reveni cu amănunte!

• Firma vâlceană care are cel mai mare rulaj financiar la BCR, în vremuri de criză, este AS Trans. Patronul Șoavă deține „secretul“ succesului în vremuri de criză. Băieții cu ochi albaștri nu dorm, după cum am menționat mai sus...

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Șpârle și șopârle, 15.05.2014”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe