Miercuri dimineaţa, în urma unor negocieri cu reprezentanţii administraţiei publice locale, cei peste 10 grevişti ai foamei şi alte câteva zeci de foşti angajaţi ai Oltchim au decis încetarea protestului, după mai mult de 48 de ore de revendicări. În acest sens, prefectul Dumitru Cornoiu a ţinut să transmită următorul mesaj către disponibilizații de la Oltchim: „Mulțumesc tuturor disponibilizaților Oltchim pentru înțelegerea manifestată, pentru promovarea unui dialog decent și eficient în soluționarea cererilor exprimate. Prin gestul dumneavoastră ați reușit să dovediți că puteți evalua situația în care ne aflăm și că Instituția Prefectului, Prefectul, sunt dispuși să negocieze solicitările dumneavoastră în vederea soluționării lor pe un fond neagresiv. Prin hotărârea pe care ați luat-o, de întrerupere a grevei foamei, ați reușit să vă asigurați sănătatea pe care punem cel mai înalt preț. Vă mulțumesc încă o dată și vă asigur de întreaga mea considerație și sinceritate”. După cum se ştie, aproximativ 30 de persoane, foşti angajaţi ai combinatului Oltchim, s-au adunat din nou, marţi, în faţa sediului Prefecturii Vâlcea, în semn de protest faţă de faptul că după disponibilizare nu au primit plăţile compensatorii. Acţiunea s-a derulat fără incidente. Conform sursei citate, 11 dintre protestatari au intrat în greva foamei, iar la locul protestului se află cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Vâlcea, care monitorizează starea de sănătate de greviştilor. Nicolae Burdoază, reprezentant al foştilor angajaţi de la Oltchim, a declarat că cei 11 foşti salariaţi ai combinatului au intrat în greva foamei începând de luni, petrecându-şi noaptea în faţa sediului Prefecturii. „Am înţeles că unora dintre ei le-a scăzut glicemia, dar cei de la ambulanţă sunt aici, îşi fac datoria”, a precizat Nicolae Burdoază. Unul dintre greviştii foamei, Nonica Subţirelu, spune că a recurs la acest gest pentru că, în ultimul an, a constatat că celelalte forme de protest la care a participat nu au avut niciun rezultat. Femeia afirmă că, din luna iunie, când i se termină perioada de şomaj, familia sa nu va mai avea nicio altă sursă de venit. „De un an tot participăm la mitinguri şi am fost minţiţi şi amânaţi. Pe data de 1 iunie ni se termină perioada de şomaj. Ce facem? Cu ce trăim? Eu sunt singura din familia mea care încă are o sursă de venit. Din iunie nu o să mai fie nici aceea”, a adăugat fosta angajată a Oltchim. În ultimele săptămâni, zeci de foşti salariaţi ai Oltchim au protestat în repetate rânduri, cerând autorităţilor să le spună când vor primi salariile compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă. Anul trecut, aproape 1000 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost disponibilizaţi, ei având dreptul să primească, conform contractului colectiv de muncă, între şase şi 18 salarii compensatorii, în funcţie de vechimea în muncă.
Web Design by DowMedia