,,Ziarul de Vâlcea“ le propune guvernanților: Energie electrică fără TVA!

miercuri, 12 martie 2014

În urmă cu aproape un an atrăgeam atenţia cititorilor noştri că în 2014 ne vom confrunta cu o criză alimentară. Explicam atunci că românii nu vor sta la cozi ca în timpul lui Ceauşescu şi că produsele alimentare nu se vor vinde pe cartele ci, pur şi simplu, o gamă din ce în ce mai mare de alimente va deveni inaccesibilă din cauza preţurilor  pentru marea majoritate dintre noi. Iată că, din păcate, am avut dreptate.

Alimente mai scumpe… pentru toată lumea

Planeta nu poate susţine întreaga populaţie la un nivel de pretenţii din ce în ce mai mare. Conducerile marilor naţiuni ştiu asta. Există resurse care se epuizează precum peştele oceanic care va deveni din ce în ce mai greu de găsit şi mai scump. Producţia altor alimente scade sau devine mai scumpă datorită creşterii preţurilor de producţie legate de transporturi şi energie. În aceste condiţii România ar fi trebuit să protejeze la greu fermierii şi să încurajeze populaţia să investească în ferme de producţie mici şi mijlocii. Criza alimentară va fi resimţită de toată lumea!

Indicele preturilor produselor alimentare la nivel mondial, elaborat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a înregistrat în luna februarie 2014 cea mai puternică creştere lunară de la mijlocul lui 2012.
FAO dă lunar publicitatii propriul sau Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, oleagionase, lactate, carne şi zahar. FAO a precizat că cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate la zahar, 6,2%, şi la uleiuri vegetale, 4,9%.

Măsuri guvernamentale pentru supravieţuirea poporului

Guvernul Ponta sau oricare guvern va conduce ţara în perioada următoare trebuie să ia nişte măsuri. Şi acestea nu trebuie să fie imbecile cum a fost cea cu electorata care nu folosește nimănui nici măcar celor care au credite. La noi există un adevărat jaf asupra populaţiei care trebuie să îşi piardă trei sferturi din venituri pentru a plăti utilităţi din ce în ce mai scumpe şi un TVA dintre cele mai mari din lume. Suntem o ţară care produce energie electrică foarte multă, suntem o ţară care are resurse de apă foarte bune şi multe faţă de alte ţări şi care putem produce ieftin şi energie termică. Cu toate acestea plătim facturi uriaşe, nejustificate real pentru apă, energie electrică şi termică. Asta pentru că alţi guvernaţi trădători au vândut aceste resurse unor companii  care ne mulg sistematic veniturile în goana după un profit nesimţit.

Cum ce am dat în gura lupului nu mai poate fi scos există o singură soluţi: să micşorăm pierderile suferite de fiecare familie pentru plata utilităţilor pentru a da fiecăruia mai mulţi bani pentru alimente.

Cum poate fi schimbat TVA la energie electrică?

Foarte simplu. Prin asumarea răspunderii de către Guvern, pentru o perioadă de 5 ani se elimină TVA la curentul electric (sau se lasă un TVA simbolic între 1-4%).

În aparenţă statul ar pierde la buget sume importante în cazul unei astfel de măsuri. În realitate lucrurile nu stau chiar aşa.

Persoanele fizice dar şi cele juridice vor plăti facturi mai mici, dar banii care le rămân vor fi folosiţi tot pentru cumpăprarea unor produse şi servicii purtătoare de TVA. Din acel TVA statul va recupera deja o parte din cel la care renunţă prin eliminarea TVA la curent. Apoi ar creşte consumul, mii de firme şi-ar micşora cheluielile de producţie şi poate unele vor renunţa pla plata la ,,gri“ a salariaţilor sau vor face investiţii sau vor angaja un personal nou sau vor putea micşora preţul produselor şi serviciilor lor. Pentru economie dar şi pentru populaţie ar fi un câştig real.

 Cum se poate compensa pierderea de la buget

Evident statul tot ar pierde, mai ales pe termen scurt, încasări importante. Dar ele pot fi compensate prin alte măsuri. Cum ar fi creşterea TVA la 30% la tutun și alcool. Sau introducerea unui TVA de 10 la sută la comercializarea serviciilor şi produselor religioase. Biserica Ortodoxă şi aşa e beneficiara unor drepturi fără limite economice. Acum ar fi cazul ca parohiile să plătească măcar TVA. Cine are nevoie de o lumânare, acatist sau slujbă de pomenire va putea plăti 10% în plus. În fond e un preţ mic pentru că acasă va consuma zilnic current electric mai ieftin cu 24 %. Dar daca popimea este atât de retrogradă la o astfel de măsură măcar să admită că este nevoie de legalizarea prostituţiei..

Mai mulţi parlamentari anunţau acum 3 ani că legalizarea prostituţiei ar putea aduce statului câteva zeci de milioane de euro anual numai pe linie directă, fără a lua în calcul şi creşterea veniturilor din alte sectoare auxiliare care s-ar dezvolta.

Avem dreptul la curent mai ieftin

Acest popor a făcut sacrificii pentru ca România să aibă un sector hidroenergetic dezvoltat. Milioane de oameni au muncit din greu la extiderea reţelelor de alimentare,transport şi distribuţie a energie. Iar statul , prin conducători iresponsabili , corupţi şi ticăloşi au dat energia, transportul, distribuţia pe mâna unor indivizi care se îmbogăţesc pe seama noastră a tuturor. Eliminarea TVA ar fi o compensaţie corectă şi chiar mică pentru un popor care ar fi putut cumpăra energie electrică cu un adaos foarte mic faţă de preţul de producţie dacă aceste resurse rămâneau la stat şi erau gestionate corect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe