Privatizarea OLTCHIM. Chinezii vin să negocieze preluarea Arpechim!!!

vineri, 7 martie 2014

 

Chinezii par hotărâţi să iasă învingători din cursa pentru preluarea combinatului vâlcean, scrie EVZ.ro. Pe lângă faptul că au cumpărat deja caietul de sarcini, au un reprezentant în România care poartă discuţii cu autorităţile şi oficialii combinatului şi au angajat o firmă de audit care să evalueze Oltchim.

Pe 7 martie, o delegaţie din China a sosit la București pentru a negocia preluarea Arpechim de la Petrom. "Chinezii au banii necesari, au cumpărat deja un combinat din Ungaria care merge bine şi acum vin să discute concret despre Arpechim", a declarat liderul sindical Corneliu Cernev.

În prezent, doar doi dintre potenţialii cumpărători ai societăţii vâlcene au achiziţionat caietele de sarcini, au declarat pentru EVZ surse apropiate negocierilor. Aceasta este o etapă obligatorie pentru a participa la licitaţia în urma căreia se va stabili noul proprietar al companiei de stat.

Este vorba de omul de afaceri Ştefan Vuza, acţionarul majoritar al Chimcomplex, şi consorţiul chinez. Dealtfel, aceştia sunt interesaţi de preluarea combinatului la pachet cu rafinăria Arpechim.

Pe lista posibililor investitori s-ar afla şi SIF Transilvania, ungurii de la MOL, prin filiala TVK, o companie din Turcia, ruşii de la Oil Gas Trade, precum şi alte două companii româneşti. Din informaţiile obţinute de EVZ, se pare că ruşii şi ungurii nu mai doresc preluarea combinatului la pachet cu rafinăria.

Sosirea în România a delegaţiei chineze are loc în condiţiile în care se apropie termenul până la care potenţialii investitori trebuie să depună ofertele angajante, stabilit pentru 28 martie 2014. În funcţie de aceste oferte, se va stabili noul proprietar al combinatului. Pe de altă parte, un comitet interministerial negociază cu Petrom preluarea rafinăriei Arpechim.

"Sunt investitori care doresc să cumpere Oltchim la pachet cu Arpechim şi, tocmai de aceea, suntem în discuţii cu Petrom în vederea preluării acestei entităţi. Nu pot să spun acum ce sumă cere Petrom, dar vom negocia acest lucru până în data de 28 martie", a declarat ministrul Economiei, Constantin Niţă.

Rafinăria Arpechim aparţine Petrom, care o ţine închisă de doi ani şi nu a găsit un cumpărător pentru ea. În vreme ce Guvernul nu discută despre cifre în legătură cu preluarea Arpechim, estimările privaţilor variază de la un euro la 50 de milioane de euro, în contextul în care negocierile vizează obligaţiile de mediu asumate de Petrom la privatizarea rafinăriei.

realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe