Primarul Frâncu îi face cadou păşunea din Goranu milionarului în euro, Dumitru Crăciunescu

miercuri, 5 martie 2014

Super afacere imobiliară cu 20 de hectare în Râmnic,

Deputatul PDL Romeo Rădulescu a lansat săptămâna trecută mai multe acuzaţii la adresa Hotărârii Consiliului Local nr. 44 privind închirierea unui teren cu destinaţia de păşune, adoptată în şedinţa din 27 februarie. Primarul Emilian Frâncu a transmis un drept la replică în care se scuză, dar mai mult se acuză:

„La baza HCL nr. 44/28.02.2014 privind închirierea unui teren cu destinaţia de păşune a stat OUG nr. 34/2013 care stipulează foarte clar, la art. 9, alin. (2) că, în vederea punerii în valoare a pajiştilor aflate în domeniul privat, unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia de a încheia contracte de închiriere cu persoanele fizice sau juridice care au animale înscrise în Registrul Naţional de Evidenţă, iniţierea procedurilor de închiriere trebuind să fie făcută până la data de 1 martie.

Islazul, în suprafaţă de 20,81, ha aflat la Malul Alb – Goranu aparţine domeniului privat al municipiului Râmnicu Vâlcea şi are destinaţia de păşune în baza unui Ordin al Prefectului. La acest moment, există deja o solicitare, înregistrată la Primăria municipiului cu nr. 687/09.01.2014, prin care SC Carvil SA Râmnicu Vâlcea (patron Dumitru Crăciunescu - nr) solicită închirierea păşunii de la Malul Alb în condiţiile OUG nr. 34/2013, făcând totodată dovada că are animale înscrise în RNE.

Precizăm că schimbarea destinaţiei de păşune pentru ca acest teren să poată fi eventual considerat rezervă şi retrocedat în compensare se poate face, conform Legii nr. 165/2013, numai prin referendum şi în nici un caz printr-o decizie a administraţiei publice locale sau a primarului municipiului.

În ceea ce priveşte preţul maxim de închiriere, el a fost limitat tot conform OUG nr. 34/2013, respectiv la jumătate din valoarea masei verzi pe hectar, care, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost stabilită la 60 lei/ha.

De adăugat că prin aplicarea OUG nr. 34/2013 pentru paşunea de la Malul Alb, municipalitatea este văduvită de două proiecte majore de investiţii pe care intenţiona să le promoveze în zonă, cu finanţări externe deja asigurate, respectiv campusul medical-turistic-social ”Alutus – Casa Vârstei de Aur”, precum şi un parc fotovoltaic.

În aceste condiţii, presupusele intenţii obscure ale primăriei municipiului şi ale conducerii acesteia referitoare la islazul de la Malul Alb sunt acuze fără nici un fundament, iscate din raţiuni politicianiste şi ranchiune personale, fără nici o legătură cu interesele reale ale comunităţii locale.“

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Primarul Frâncu îi face cadou păşunea din Goranu milionarului în euro, Dumitru Crăciunescu”

  1. i a dat pasune lui craciunescu dupa ce a pacalit 90 de valceni si le aluat banii si actiunile la harinvest ????rusineeeeeeee penalului de francu si lui craciunescu ca a furat actiunile si banii valcenilor !!craciunescu cu firma harinvest la care e actionar a prejudiciat cu 3 milioane de euro peste 100 de valceni si acum vrea sa lase ramnicenii si fara 20 de hectare de teren cu complicitatea penalului de francu!!!

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe