Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, anunţă operaţiunea „directori liberali - pe făraş”

joi, 20 martie 2014

Directorii liberali din Vâlcea care ocupă funcţii fără să fi susţinut examen vor fi schimbaţi. Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, spune că nu este interesat să racoleze directorii PNL întrucât mai mulţi social democraţi aşteaptă să fie numiţi în fruntea deconcentratelor. Potrivit liderului PSD Vâlcea, nici liberalii nu s-au înghesuit să-i bată la uşă pentru a-i cere să-i menţină pe funcţii. „Nici un director liberal nu a trecut la PSD, nici măcar nu şi-au manifestat dorinţa. Eu am destui de-ai mei cărora trebuie să le rezolv problemele aşa că nu mă încântă cu nimic menţinerea oamenilor de la PNL. Şi mai am un principiu, omul care se plimbă de colo colo, care nu are constanţă în ceea ce priveşte susţinerea unei doctrine politice, e un om pe care nu te poţi baza”, declară Ion Cîlea. Printre liberalii care vor rămâne fără funcţii în perioada următoare se numără Mihaela Brănescu, director DSP Vâlcea, Petre Duinea, director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Mihai Miclea, director DSV Vâlcea. De asemenea, directorii unor instituţii din subordinea CJ Vâlcea precum Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri sau Muzeul Judeţean de Istorie ar putea fi demişi după ruperea USL. Şanse mari să-şi păstreze funcţiile au doar Adrian Pintea, coordonatorul regional al APIA, şi Sorin Statie, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Vâlcea. Aceştia sunt asimilaţi funcţionarilor publici şi se numără printre puţinii liberali care au exercitat funcţii de conducere şi în timpul guvernării PDL.

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

6 comments on “Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, anunţă operaţiunea „directori liberali - pe făraş””

  1. Nu pot sa cred ca domnul presedinte Cilea sustine pe directorul Statie Sorin, care stie foarte bine situatia de la Statistica, ce face acest om acolo, ce a facut , apropiatul fostului prefect Ungureanu, cum poti sa sustii un asemenea om cunoscand foarte bine situatia.
    Fara cuvinte!!!!!!!!!!!!!!

  2. Cred ca nu mai conteaza in ziua de azi caracterul unui om, moralitatea, pe vremuri cine era director intr-o institutie era studiat foarte bine, adica trebuia sa fi profesionist, dar si moral, nu ajungea orice neica nimeni director.
    Stau si ma intreb, acesti oameni care conduc judetul, cum pot sa sustina un om ca Statie???????, stiti foarte bine situatia de la Statistica, daca nu mai studiati-o .......

  3. Ion Calea mai bine ar vedea de situatia economica dezastruasa a judetului, decat de epurarile politice fara baza legala.
    "Eu am destui de-ai mei cărora trebuie să le rezolv problemele" - ce probleme stimabile?

  4. Domnule Calea, vedeti-va de treaba dvs. Nu se stie nici dvs cat mai stati in functie. Faceti promisiuni desarte unor oameni lipsiti de caracter, fara educatie, care cotizeaza si va pupa-n c.ur. Nu mai aduceti la conducerea institutiilor mentionate toti hotii si profitorii care stiu doar sa manance si sa se plimbe pe banii statului. Ar trebui sa demisionati, situatia econimica jalnica in care a ajuns judetul vi se datoreaza!

  5. Statie are probleme cu legea, INTREBATI LA INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA si o sa va convingeti, de fapt care sunt cei care mananca banii statului degeaba.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe