Apele pârâului Cacova pun în pericol mai multe gospodării din comuna Stoeneşti

miercuri, 5 martie 2014

 

Zilele trecute, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a dispus deplasarea unei comisii de specialişti în comuna Stoeneşti, pentru monitorizarea şi evaluarea eroziunilor de maluri produse de apele pârâului Cacova. Comisia formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului judeţului Vâlcea, Consiliului Judeţean Vâlcea, Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea şi Primăriei comunei Stoeneşti, a constatat, în teren, că în satul Stoeneşti, în zona de confluenţă a pârâului Cacova cu torentul Valea Ulmetului, s-a produs un fenomen de eroziune de mal stâng al pârâului Cacova, care pune în pericol platforma drumului judeţean  DJ 651 Stoeneşti - Păuşeşti Măglaşi, km 1+000, pe o lungime de cca. 80 metri. Fenomenul de eroziune este activ, se poate accentua în situaţia producerii unor noi viituri, ceea ce impune adoptarea unor măsuri urgente de stopare a acestuia. Dintre măsurile propuse de comisie, menţionăm: reprofilarea albiei, cu refacerea pragului de colmatare existent în avalul zonei de eroziune; execuţia unei protecţii de mal din gabioane pe zona afectată, cu tratarea zonei de confluenţă cu torentul Valea Ulmetului; realizarea umpluturii în spatele gabioanelor, plus consolidarea vegetativă a malului. Lucrările propuse sunt estimate la 40.000 de lei. În aval de zona mai sus menţionată, în punctul “La Davidescu”, apele pârâului Cacova provoacă periodic eroziuni active care necesită intervenţii pentru stabilizarea malurilor. Aceste intervenţii pot consta în: reprofilare albiei, consolidarea vegetativă a malurilor. Aceste lucrări pot fi corelate cu lucrările de refacere a pragurilor de colmatare degradate, existente în zonă. Lucrările propuse sunt estimate la 30.000 de lei. Procese de eroziune de mal drept se constată şi în pct. “La Dinescu”, fenomene ce afectează platforma drumului vicinal de acces spre gospodăriile populaţiei. Şi aici se impun lucrări de reprofilare a albiei pârâului, corelate cu lucrări de protecţie a malurilor, estimate la valoarea de 15.000 de lei. Până la executarea lucrărilor propuse de către comisie, zonele afectate vor rămâne în monitorizarea Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Stoeneşti, urmând ca aceste fenomene să fie prezentate şi analizate în următoarea şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă  Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe