Ancheta în dosarul privind tragedia aviatică din Apuseni, din data de 20 ianuarie este condusă de procurori militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Începerea urmăririi penale are loc pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu
Urmează ca, în raport de documentele cu caracter tehnic care vor fi transmise şi analizate la nivelul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiea, să se procedeze la audierea persoanelor cu atribuţii, atât în pregătirea şi coordonarea zborului aeronavei YR-BNP, tip BN2, cât şi în coordonarea operaţiunilor de alarmare, localizare, căutare şi salvare a victimelor catastrofei aviatice.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta la medicină Aura Ion au decedat, patru medici şi copilotul lui Adrian Iovan au fost răniţi după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut în 20 ianuarie într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa. Cele şapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului şi cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operaţie de prelevare de organe pentru transplant. Epava avionului şi victimele au fost descoperite de către trei săteni din Horea, o comună din judeţul Alba, la şase ore de la prăbuşire.