CJ Vâlcea va derula în acest an un program de investiţii record de 80 milioane euro

miercuri, 26 februarie 2014

 

Potrivit unei hotărâri adoptate recent de Consiliul Judeţean Vâlcea, pentru acest an, instituţia şi-a propus să realizeze investiţii în valoare totală de 357,82 milioane de lei (80 milioane de euro). Investiţiile vor avea următoarele surse de finanţare: 6,4 milioane de lei, din veniturile bugetului propriu al judeţului Vâlcea; 1 milion lei, din veniturile proprii ale instituţiilor subordonate; 32 milioane de lei, din credite bancare; 1,77 milioane de lei, din sumele constituite în Fondul de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare; 2,48 milioane de lei, din subvenţii de la bugetul de stat pentru retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare; 331.000 lei, din subvenţii de la bugetul de stat pentru finanţarea investiţiilor pentru instituţii publice de asistenţă socială şi unităţi de asistenţă medico socială; 134,36 milioane de lei, din subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile; 179,5 milioane de lei, din sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări (Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune şi Fondul Social European). Pentru anul 2014, programul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri judeţene a fost fundamentat la nivelul de 12,17 milioane de lei, din care 4,34 milioane de lei sunt lucrări finanţate din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor cu drumurile judeţene, aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2014, şi 7,83 milioane de lei din veniturile proprii (impozite şi taxe locale ) ale bugetului judeţului Vâlcea. În scopul asigurării unei viabilităţi corespunzătoare a reţelei de drumuri judeţene şi reducerii stării tehnice degradate la o stare corespunzătoare desfăşurării fluente şi în condiţii de siguranţă a traficului rutier, se va repartiza suma de 12,17 milioane de lei, după cum urmează: 180.000 lei pentru servicii pregătitoare aferente întreţinerii şi reparării drumurilor publice; 4,94 milioane de lei pentru lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice; 5,82 milioane de lei pentru lucrări şi servicii privind întreţinerea periodică a drumurilor publice; 1,23 milioane de lei pentru lucrări aferente reparaţiilor curente la drumurile publice. Repartizarea sumelor pe lucrările nominalizate în cadrul fiecărui capitol şi respectiv, în cadrul indicativelor, pe drumuri şi poziţii kilometrice, care sunt prevăzute în Program fără valoare, va fi aprobată de Consiliul Judeţean Vâlcea, în funcţie de starea tehnică a drumurilor judeţene şi de situaţiile neprevăzute ce se vor ivi, în scopul aducerii drumurilor la o stare corespunzătoare desfăşurării fluente şi în siguranţă a traficului rutier, pe baza documentaţiilor tehnico-economice ce se vor elabora. Mai spunem că prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 106/22 decembrie 2000, au fost date în administrarea RAJDP Vâlcea, drumurile şi podurile judeţene, proprietate publică a judeţului Vâlcea, pe care aceasta le va folosi în condiţiile păstrării destinaţiei iniţiale a acestora şi cu respectarea, la executarea lucrărilor de orice natură pe care le realizează la aceste bunuri precum şi la recepţionarea acestora, a prescripţiilor, normativelor tehnice şi reglementărilor în vigoare.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe