Autoritatea Electorală Permanentă a fost premiată pentru realizări remarcabile în activitatea de promovare a participării la vot a tinerilor alegători, în cadrul “Galei Premiilor Electorale Internaționale”care a avut loc miercuri, 4 decembrie 2013, în Kuala Lumpur, Malaezia.
Premiile Electorale Internaţionale reprezintă o iniţiativă a Centrului Internațional pentru Studii Parlamentare (ICPS), prin intermediul căreia este recunoscută la nivel internaţional activitatea organismelor de management electoral din întreaga lume.
Membrii Comitetului de Premiere au decis să nominalizeze Autoritatea Electorală Permanentă ca finalistă la categoria „First time voter award” („Premiul Primul vot”), considerând că „inițiativa promovării participării tinerilor la procesul electoral şi implicarea în viaţa democratică a ţării este cu adevărat încurajatoare și inovatoare. Abordarea avută de Autoritatea Electorală Permanentă este incluzivă, originală și promite să aibă un impact pe termen lung asupra electoratului tânăr din România”.
Proiectul Autorităţii Electorale Permanente, “Primul Vot”, a fost apreciat ca fiind “un punct de referinţă pentru țările care doresc să dezvolte programe de încurajare a participării la vot a tinerilor alegători, în special a tinerilor care votează pentru prima dată, prin urmare merită să fie premiat”, se arată în motivarea Comitetului de Premiere.
Proiectul „Primul vot” face parte integrantă din strategia Autorităţii Electorale Permanente de promovare a participării cetăţenilor la procesele electorale. şi se derulează sub sloganul „Votează pentru tine, votează pentru tineri!”. Pagina de web www.primulvot.ro a fost lansată oficial în anul 2010, în cadrul unei ample campanii de informare desfăşurată de AEP în liceele din Bucureşti şi din ţară reprezintă un spaţiu virtual de informaţii şi dezbateri cu caracter electoral, destinat tinerilor alegători care votează pentru prima dată.
Autoritatea Electorală Permanentă adresează felicitări tuturor finaliștilor Premiilor Electorale Internaționale, dintre care menționăm Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, nominalizată pentru realizări remarcabile la secțiunea „Premiul privind implicarea cetățenilor”; Comisia Electorală a Republicii Slovenia, câştigătoare a „Premiului pentru management electoral” şi a „Premiului pentru comisia electorală a anului”; doamna Irena Hadziabdic – membru al Comisiei Electorale Centrale din Bosnia şi Herzegovina, nominalizată pentru realizări remarcabile la secţiunea „Premiul pentru management electoral”; Comisia Electorală Centrală din Georgia, câştigătoarea „Premiului privind primul vot”; Consiliul Electoral Suprem din Turcia, câştigător al secţiunii „Premiul pentru gestionarea tranziției”.
Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă își exprimă recunoștința pentru rolul și realizările remarcabile obținute în domeniul democrației de către membrii Asociației Oficialilor electorali Europeni (ACEEEO), a cărei președinție este deținută din luna octombrie a acestui an de doamna Ana Maria Pătru, președintele AEP.
Vâlcenii au de ce să fie mândri: președintele Autorității Electorale Permanente este vâlceanca Ana Maria Pătru, aleasă și președinte al Asociației Oficialilor Electorali Europeni.
Web Design by DowMedia
Domnilor pupati in dos toti oprtunisti ,inclusiv pe Patru Ana Maria,fosta Bercea ,mamica pe cai mari fata pe cai mari o opurtunista impinsa de clica politica a PDL VALCEA de la spate spre inainte asa oameni politici asa oameni de presa la mai mare .