Prin adresa nr. 15348 din 21 octombrie 2013, prefectul Mircea Nadolu, prin Serviciul Verificarea Legalităţii Actelor şi Contencios Administrativ, a reamintit secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale despre prevederile art. 3 lit. g din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, privind obligaţia de a comunica la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) datele de identificare privind primarul, viceprimarul şi consilierii locali precum şi declaraţiile pe proprie răspundere cu privire la activitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii. În perioada 21-25 octombrie 2013, tot Serviciul Verificarea Legalităţii Actelor şi Contencios Administrativ a verificat, sub aspectul legalităţii, 435 acte administrative emise sau adoptate de către autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Vâlcea, din care 111 hotărâri şi 324 dispoziţii. Nu s-au constatat aspecte de nelegalitate care să determine formularea unor proceduri prealabile de revocare sau modificare a actelor administrative ori de introducere a unor acţiuni la instanţa de contencios administrativ. S-au înregistrat 15 recursuri privind obligaţia de înmatriculare a autoturismelor fără plata taxei de poluare, formulându-se, totodată, 15 întâmpinări în aceste cauze. S-a asigurat secretariatul Comisiei judeţene de atribuire de denumiri a cărei şedinţă a avut loc în data de 24 octombrie 2013. În şedinţa comisiei judeţene s-au analizat propunerile autorităţilor administraţiei locale din municipiul Rm. Vâlcea şi municipiul Drăgăşani privind atribuirea sau schimbarea unor denumiri de străzi. În cursul săptămânii trecute s-au soluţionat 8 petiţii având, ca obiect, probleme ce ţin de aplicarea legilor funciare, petenţii reclamând comisiile locale de fond funciar că refuză punerea acestora în posesie pe anumite suprafeţe de teren care le aparţin sau că nu li s-a reconstituit întreaga suprafaţă de teren. Unii petenţi solicită restituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri, invocând noile prevederi ale Legii nr. 165/2013. În aceste cazuri, petenţii au fost informaţi despre prevederile art. 7 din lege, potrivit cărora, procedurile administrative în domeniul legilor fondului funciar sunt suspendate, iar solicitările urmează a fi analizate de către comisiile locale de fond funciar, după expirarea perioadei de suspendare. În data de 23 octombrie 2013 s-a efectuat o deplasare la Primăria Frînceşti, în vederea verificării unor probleme legate de aplicarea Legii nr. 165/2013. S-au pregătit materiale pentru şedinţa Comisiei Judeţene de Fond Funciar care a avut loc în data 24 ocombrie 2013 şi s-a asigurat convocarea membrilor comisiei. În şedinţa Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate au fost analizate doar propunerile înaintate de către comisiile locale de fond funciar, privind îndreptarea erorilor materiale, corectarea unor titluri de proprietate sau validarea unor anexe, urmare unor hotărâri judecătoreşti.
(Marian Dinu)
Web Design by DowMedia