Citește și: Cât e rata la un credit ca acela luat de Ioana Băsescu şi de ce venituri e nevoie
Traian Băsescu: Ponta, plagiatorul mic, să se bată cu mine, nu cu fiica mea. E degradat moral
Foto: Agerpres
Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat, prin intermediul fiicei sale, Ioana, 290 de hectare de teren arabil, în judeţul Călăraşi. Terenul, compact, se află pe raza localităţii Nana.
Update 19.39 - Consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, despre cum a intrat Ioana Băsescu în posesia terenului agricol de 290 de hectare
Update 18.07 - Ioana Băsescu: În septembrie am achiziţionat un teren de 290 ha în Călăraşi, cu credit ipotecar
Update 15.25 - Urmăriţi, în videoul de mai jos, imagini de la moşia preşedintelui Traian Băsescu.
Updated 13.30 - Şi consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu a confirmat tranzacţia.
Consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu a confirmat, în cele din urmă, tranzacţia.
"N-am fost în timpul programului, am fost în timpul liber. Ioana (Ioana Băsescu - fiica preşedintelui - n.r.) a vrut să cumpere un teren şi m-a consiliat. L-am văzut, e foarte bun", a spus Adrian Rădulescu, joi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Consilierul prezindenţial a mai spus că Ioana Băsescu a cumpărat terenul respectiv prin credit.
Update 13.25 - Traian Băsescu îşi dorea în vară, o livadă de 50 de hectare
Preşedintele Traian Băsescu declara, în vara aceasta, că intenţionează să îşi facă o livadă "de 50 de hectare, cu piersici, cireşi şi meri".
Iată, în videoul de mai jos, declaraţia de atunci a şefului statului
Update 13.15 - Primarul comunei Nana a confirmat tranzacţia
"Da, a cumpărat o suprafaţă de teren, în jur de 300 de hectare de la o firmă, a cumpărat acest teren. Nu ştiu ce a negociat, nu am fost martor", a declarat primarul comunei Nana, Gheorghe Dobre, joi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Edilul a precizat că nu a fost nimeni din familia preşedintelui atunci când s-a făcut tranzacţia.
"N-a fost nimeni din familia Băsescu la această tranzacţie, din câte ştiu eu. Tranzacţia nici nu s-a făcut la Nana, că nu avem notariat pe raza acestei comune, dar nu ştiu unde s-a făcut", a adăugat primarul.
Update 12.30 - Bogdan Chirieac: Este o veste bună, că lasă politica pentru agricultură
Analistul politic Bogdan Chirieac a spus, ironic, că aceasta este o veste bună, pentru că ar însemna că preşedintele abandonează politica şi se îndreaptă spre agricultură.
"Eu cred că e o veste bună, faptul că intenţionează să se lase de politică şi să meargă spre Agricultură", a spus Bogdan Chirieac, joi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
__________________________________
Ştirea iniţială 12.06
Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat, prin intermediul fiicei sale, Ioana, 290 de hectare de teren arabil, în judeţul Călăraşi. Terenul, compact, se află pe raza localităţii Nana, potrivit Antena 3.
Operaţiunea de vânzare-cumpărare a fost trecută în Registrul Agricol în data de 19 septembrie 2013.
Consilierul lui Băsescu s-a ocupat de tranzacţie
Adrian Rădulescu, unul dintre consilierii personali ai preşedintelui Traian Băsescu, numit pe această funcţie la 1 aprilie 2013, a fost cel care s-a ocupat efectiv de tranzacţie. Adrian Rădulescu a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, pe perioada Guvernului Boc.
Primarul din Nana, Gheorghe Dobre, a confirmat, că Adrian Rădulescu a fost văzut, în mai multe rânduri, prin localitate. Dobre afirmă că Rădulescu a venit de mai multe ori în comună, pentru a se interesa de terenurile agricole.
Cele 290 de hectare se aflau în posesia unor firme cu capital italian şi erau arendate către o asociaţie agricolă din comună, la care şefă este secretara Consiliului Local Nana, Tudorinţa Nicolae. Aceasta ne-a confirmat faptul că Rădulescu a venit şi a cerut negaţie de la asociaţia pe care o conduce, pentru suprafaţa pe care urma s-o achiziţioneze în numele fiicei lui Traian Băsescu.
Terenul preşedintelui este lucrat de evazionistul El Khalill Jihad
Tudoriţa Nicolae spune că a fost achitată suma de 4.700 de euro pentru fiecare hectar, adică 1.645.000 de euro în total.
Totodată, şefa CL afirmă că Băsescu a cumpărat la un preţ bun terenul respectiv, câtă vreme ea a achiziţionat teren şi cu 5.000 de euro pe hectar. Terenul este lucrat de Maria Group Chirnogi.
Peste această firmă, condusă de libanezul El Khalill Jihad, anul trecut, mai precis în data de 12 august, a descins Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti, fiind acuzată că a prejudiciat statul cu suma de 30 de milioane de euro.
Acum, tractoarele de la Maria Group au arat terenul preşedintelui Băsescu. Suprafaţa respectivă a fost însămânţată cu grâu.
Adrian Rădulescu nu a dorit să comenteze informaţia.
Contact de Antena 3, Adrian Rădulescu a refuzat să comenteze această informaţie.
antena3.ro
Cât e rata la un credit ca acela luat de Ioana Băsescu şi de ce venituri e nevoie
Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu şi-a luat teren agricol cu un credit de 4,8 milioane de lei de la banca de stat CEC. Cât e rata la un astfel de împrumut în oferta CEC şi care este nivelul veniturilor necesare.
Comenteaza
Ioana Băsescu a cumpărat 300 ha de teren arabil în Călăraşi
Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.
Creditele de aceste dimensiuni acordate pe persoană fizică sunt mai rare pe la noi. De altfel, din oferta CEC Bank rezultă că plafonul maxim pentru un astfel de credit ipotecar/imobiliar pentru achiziţia de terenuri este de 2,8 milioane de lei, mai mic decât cel al creditului acordat fiicei preşedintelui.
Potrivit CEC, creditul "se acordă persoanelor fizice cu vârsta de peste 18 ani, care realizează venituri certe, cu caracter de permanenţă pe toata durata de creditare", cu o durată de până la 35 de ani. Vârsta maximă la data stabilită pentru rambursarea integrală a creditului este de 75 ani, inclusiv.
Dobânda standard pentru finanţările de acest tip este Robor la 6 luni + 1,9 puncte procentuale. La data la care Ioana Băsescu a luat creditul, dobânda curentă era de 6,03%, iar dobânda anuală efectivă, cu tot cu comisionul de administrare, era de 6,7%, în cazul ofertei pentru credite ipotecare şi de 7,5% în cazul variantei de credit imobiliar (Robor 3M + 2,9 pp).
Citeşte şi:
Cât înseamnă asta în rate? 29.500 de lei pe lună, în cazul variantei mai ieftine, şi o sumă totală de rambursat de 10,4 milioane de lei.
În cazul variantei cu dobândă mai mare, rata lunară este de 31.675 de lei, iar suma totală de rambursat este de 11,2 milioane de lei.
Pentru a susţine nivelul acestor rate lunare, veniturile Ioanei Băsescu trebuie să fie de peste 10.000 de euro pe lună, în funcţie de gradul de îndatorare luat în calcul de bancă. Astfel, după scăderea cheltuielilor de subzistenţă, la un grad de îndatorare de 50%, veniturile lunare ar trebui să ajungă pe la 57.000 de lei, în cazul variantei de credit cu dobândă mai mică, cel ipotecar, şi de 63.000 de lei, în cazul creditului imobiliar.
Dacă banca a acceptat un grad de îndatorare mai ridicat, de 70% (deşi băncile nu sunt, de regulă, atât de permisive în această privinţă în ultima perioadă), atunci veniturile lunare necesare se pot situa la 41.000-45.000 de lei pe lună.
Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, a cumpărat circa 300 de hectare de teren agricol în localitatea Nana, din judeţul Călăraşi. Ea a fost sfătuită chiar de tatăl său, ajutată de unul dintre consilierii lui Traian Băsescu.Terenul este compact şi se află pe raza localității Nana, pe tarlaua 28, iar operațiunea de vânzare-cumpărare a fost trecută în Registrul Agricol în data de 19 septembrie 2013.
Informaţia a fost confirmată de primarul localităţii, Dobre Gheorghe. "Ştiu că în urmă cu câteva luni Ioana Băsescu a cumpărat peste 300 de hectare de teren agricol în localitatea noastră. Mai multe detalii despre această tranzacţie nu ştiu să vă spun", a precizat primarul Dobre Gheorghe.
"Terenul a fost plătit dintr-un credit bancar ipotecar în valoare de 1.028.507,55 euro şi din surse proprii până la concurenţa sumei de 1.306.845 euro , adică suma de 278.337,45 euro", a spus Ioana Băsescu, într-un comunicat.
Ioana Băsescu este de profesie notar.
economica.net
Traian Băsescu: Ponta, plagiatorul mic, să se bată cu mine, nu cu fiica mea. E degradat moral
Traian Băsescu: Ponta, plagiatorul mic, să se bată cu mine, nu cu fiica mea. E degradat moral
Principalele declaraţii:
"Vor fi deontologi care vor spune ca preşedintele să se apere. DUpă unii, preşedintele trebuie să suporte orice, doar pentru că e preşedintele. Vreau să am o reacţie legată de ideile premierului plagiator legat de înfiinţarea unei comisii speciale. Dânsul a vorbit astăzi despre două comisii de anchetă. Nu am nicio obiecţie despre prima. Cea de-a doua sa referă la activitatea procurorului Papici şi la tranzacţia fiicei mele Ioana Băsescu. Premierul încearcă să reîncălzească ceea ce nu i-a reuşit cu falsul SRS, dând de înţeles că procurorul Papici a fost implicat în investigarea unor terenuri, premergător achiziţiei făcute de Ioana Băsescu.
Premierul înţelege să conducă Guvernul prin minciună. Având în stradă studenţi, scandalul Roşia Montană, încearcă să acopere prin minciună realităţile zilei. Nu l-am cunoscut pe procurorul Papici niciodată, l-am sunat astăzi ca să-i cer scuze pentru că este implicat în jocuri politice din cauza unui procuror mincinos.
Am aflat între timp care este şi geneza falsului, care pleacă de la o revistă a Antenei 3, care arată încă o dată legătura strânsă între turnătorul Voiculescu şi plagiatorul Ponta. Am aflat că procurorul Papici a derulat o anchetă, nu dânsul, ci secţia. O anchetă bazată pe o reclamaţie din 2012. Nu a existat nicio legătură între anchetă şi achiziţia de către Ioana Băsescu. E plângerea făcută de un cetăţean care a lucrat la staţiunea Fundulea şi care a depus o plângere şi la primul-ministru. Plagiatorul nu se opreşte de la minciună.
Vreau să-i spun plagiatorului mic că dacă are o bătălie politică, să o ducă cu mine, ca între bărbaţi. Fiica mea, Ioana, nu este implicată în politică. Un om care încearcă să angreneze un notar, un om care-şi vede de viaţa lui, este foarte degradat moral. De teama lui Sorin Roşca Stănescu. Fiica mea nu utilizat niciun leu cash, virările s-au făcut prin bancă, cum s-au virat şi de la CEC suma care a luat-o prin credit. Plagiatorul trebuie să ştie că fiica mea este jurist, că respectă banca, că orice plată care depăşeşte 10.000 de euro prin bancă se evidenţiază la Oficiul de Spălarea Banilor. Nici eu, cu salariul de preşedinte al României, nu puteam lua un asemenea credit.
Ce-i pot spune lui Victor Ponta, plagiator mic şi mincinos. Dacă vrei să ai dispute politice în timp ce ai probleme cu Roşia Montană, cu studenţii, cu gazele de şist, vino să discutăm public. Las-o pe fiica mea în pace. Sau depune o sesizare la Parchet. Ca să o pot ataca prin denunţ calomnios.
Pentru o problemă personală, nu voi rupe legăturile instituţionale.
Nu cred că eu voi opri înfiinţarea Comisiei. DNA poate demonstra când a început ancheta. Mi-ar fi jenă să cer Serviciilor să se intereseze despre soarta unei viitoare achiziţii. Cum credeţi că un şef de stat îşi permite să spună celor de la Servicii, verificaţi nişte terenuri. Cum ar putea gândi cineva că există o asemenea relaţie?
Domnul Papici a fost surprins, nu îi ştiam figura, am văzut-o atunci când au vrut să-l schimbe. I-am văzut poza prin ziare, am văzut că e tuns zero, m-a surprins că e mai tânăr decât credeam. L-a surprins că l-am sunat. Nu l-am întrebat nimic despre dosar. I-am cerut doar scuze.
Eu nu pot discuta cu un om care şi-a clădit cariera pe un furt intelectual, un om care a fost un mediocru procuror, eu am fost un vârf în meseria mea. El a plagiat, eu am muncit. El minte, eu am curaj să le spun românilor când sunt vremuri grele.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/traian-basescu-declaratii-de-presa-la-18-30_1315904.html#ixzz2ke3y6bgi
Follow us: @realitatea on Twitter