Adevăratul duşman al lui Victor Ponta...

...Nu este Traian Băsescu, chiar dacă preşedintele continuă să atace politica economică a guvernului şi pe şeful acestuia. Nu este nici Vasile Blaga, liderul singurului partid de opoziţie, care cheamă parlamentarii „responsabili” să nu voteze bugetul. Nu este nici măcar Crin Antonescu, chiar dacă a intrat, de la o vreme, în rolul personajului „bun”, care salvează lumea de la potopul fiscal, revărsat de premier. Adevăratul duşman al lui Victor Ponta este el însuşi. Cu fiecare vorbă pe care o spune, îşi mai bate un cui în talpă. Iar actualul prim-ministru vorbeşte prea mult.

Lungul său discurs rostit sâmbătă, la Sala Palatului, umplută până la refuz cu aleşi şi lideri locali ai PSD, este ancorat într-o realitate paralelă. În această dimensiune, România merge într-o direcţie bună, oamenii sunt mulţumiţi şi recunoştiinţa lor faţă de alianţa la putere se vede în sondajele de opinie, unde – a repetat prim-ministrul – „USL nu a pierdut niciun procent”. Cufundat în această proiecţie trandafirie, în care pare să creadă sincer, Victor Ponta a ţinut o cuvântare triumfală cu mesajul narcisist „Eu sunt marele conducător al celui mai competent guvern şi al celui mai puternic partid”.

Egoul actualului premier a fost dintotdeauna supradimensionat, însă de data aceasta, a dat pe de lături, domnul Ponta plasându-se deasupra partidului şi statului, de unde (mai abitir decât Băsescu-Zeus de acum câţiva ani) le cere supuşilor să nu-l dezamăgească şi adversarilor să se teamă. PSD a primit sarcina să câştige europarlamentarele: „Dacă, pe 25 mai, PSD va fi pe primul loc în toate judeţele, atunci îmi veţi confirma mie,  aliaţilor şi adversarilor noştri că PSD este acel partid puternic de care ne place să vorbim”. Justiţia trebuie să răspundă şi ea obsesiilor dlui Ponta: „Nu-mi doresc decât un singur lucru - să avem o justiţie independentă, care să-i pedepsească pe toţi cei care încalcă legea, să nu-i persecute pe cei care au încalcat legea, dar fac parte din adversarii politici ai lui Traian Basescu”. Măsurile guvernamentale cu caracter reparatoriu sunt rezultatul voinţei personale, nicidecum al uneia colective sau decizia altor factori, precum despăgubirile câştigate de profesori în instanţă împotriva Cabinetului Boc. „Mă mândresc cu acest lucru!”, spune dl Ponta despre reîntregirea salariilor şi pensiilor tăiate de Guvernul PD-L, vorbind despre plata despăgubirilor pentru profesori la aceeaşi persoană întâi – „Mă bucur foarte tare să plătesc aceşti bani, sunt un drept al lor, câştigat” – ca şi cum i-ar da din contul personal. Climaxul încântării de sine este atins în fraza: „Am luat şi am anunţat măsuri care se adresează celor mulţi, celor care au nevoie de ajutor, care au nevoie de sprijin”.

După ce a lovit cetăţenii cu impozite pe stâlpi, cabluri, trotuare şi conducte, cu creşterea taxelor locale şi a accizelor la carburanţi, fluturându-le compensaţii ipotetice, premierul Ponta îi insultă, suflându-le aşa zisa sa mărinimie în faţă. Discursul său lăudăros vine nu doar împotriva aşteptărilor populare, ci contra speranţelor partidului. Primarii şi consilierii locali voiau susţinere financiară, nu comenzi politice, ei plângându-se în cor că nu au bani de investiţii şi nu pot face nimic din ce-au promis. „Nici eu nu m-aş vota!”, a răbufnit unul dintre ei.  În aceste condiţii, obiectivul „Să luăm totul!”, strigat cu voce de soprană  de Mircea Geoană, şi îmbrăţişat de Ponta-„Pacificatorul” va fi definitiv compromis. Însă acesta din urmă n-a greşit, cum n-a plagiat.

Rodica Ciobanu (www.gandul.info)